marți, 23 ianuarie 2001
Sf. Sfințit Mc. Clement, ep. Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic (Constantinopol, 681); Sf. Dionisie din Olimp
Ap. Efeseni II, 19-22; III, 1-7; Filipeni III, 20; IV, 3; Ev. Marcu XI, 11-23; Marcu II, 23-28; III, 1-5
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Efeseni II, 19-22Capitolul II19. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, 
20. Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. 
21. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, 
22. În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.  Capitolul III1. Pentru aceasta, eu Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, neamurile, 
2. Dacă în adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi, 
3. Că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt. 
4. De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos, 
5. Care, în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul: 
6. Anume că neamurile sunt împreună moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, 
7. Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale;  Filipeni III, 20Capitolul III20. Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos,  Capitolul IV3. Încă te rog şi pe tine, credinciosule Sizig, ajută-le lor, ca pe unele care au luptat pentru Evanghelie, împreună cu mine şi cu Clement şi cu ceilalţi împreună-lucrători cu mine, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii. 

Evanghelie
Marcu XI, 11-23Capitolul XI11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. 
12. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. 
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. 
14. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. 
15. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. 
16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. 
17. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. 
18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. 
19. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. 
20. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. 
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. 
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. 
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.  Capitolul II23. Şi pe când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. 
24. Şi fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? 
25. Şi Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei ce erau cu el? 
26. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau cu el? 
27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. 
28. Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei.  Capitolul III1. Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om având mâna uscată. 
2. Şi Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. 
3. Şi a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! 
4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau; 
5. Şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă.