si eu sunt o persoana care cred in puterea rugaciunii . imi place foarte mult ceea ce am citit

Foarte frumos ce ati scris.Am dat din greseala peste sait.Imi place.

O cina cu un inger...

Maria,o tanara mama,careia ii murise sotul de curand,se mutase intr-un apartament

modest,cu cei doi fii ai ei. Banii nu le ajungeau si Maria se descurca cu greu desi lucra la un cabinet medical.Situatia ei era mai grea mai ales in preajma sarbatorilor.

Iata ce ne povesteste Maria: Erau sarbatorile Pascale,cand m-am trezit,mi-am dat seama ca nu ne invitase nimeni la masa. Aveam in casa doar trei crenvusti.Ma intrebam ce vom face si cum vom iesi din aceasta situatie. Eram disperata. Am incercat sa fiu curajoasa in fata copiilor si i-am dus in parc,sperand ca se vor distra bine,chiar daca nu vor avea parte de o cina decenta.

Cand ne-am intors,baietii mi-au spus ca le e foame.Stiam ca nu am nici bani nici mancare.Nu m-am simtit niciodata atat de singura.Ma intrebam cum ma voi descurca.

Am inceput sa ma rog pana ce am ajuns in fata blocului.

In timp ce urcam scarile spre apartamentul meu,s-a intamplat ceva incredibil. O

batranica a iesit dintr-un apartament de la parter si a spus ca a pregatit masa pentru mine si pentru copii. Am privit-o. N-o mai vazusem niciodata.N-o cunosteam.I-am

raspuns ca nu vrem sa deranjam.Femeia era atat de insistenta,incat n-am putut s-o

refuzam.Invitatia femeii era raspunsul la rugaciunea mea.

Intrand in apartament,m-am simtit imediat ca acasa,lumina era slaba,masa din bucatarie era incarcata cu bunatati,iar femeia era incredibil de amabila.Prezenta ei era puternica,avea o sclipire in ochi,era plina de viata.Sunt unii oameni in preajma carora te simti bine.Asa ne-am simtit noi in seara aceea cu ea.

Era mancare din belsug,dar eu,in singuratatea mea,apreciam cel mai mult dragostea neconditionata.A fost una dintre serile cele mai deosebite din viata mea.

Cand am luat baietii sa plecam,vecina ne-a facut cate un cadou,totodata ne-a dat si ceea ce ne lipsea cu adevarat...MANCARE. Ne-a dat tot ce ramasese,am avut mancare pentru o saptamana.

Comparand felul in care incepusem ziua,disperata si singura,gandindu-ma ca nu sunt o mama buna,pentru a ajunge sa cred ca sunt totusi buna de ceva,cred ca a

fost un miracol,o minune.Bunatatea femeii mi-a redat increderea in viata ,dar a doua zi aveam sa am o surpriza si mai mare.Masa aceea nu fusese doar un gest caritabil intamplator.

Am luat toate vasele,sa le duc jos,la noua mea prietena. Am batut la usa,dar n-a deschis nimeni,m-am uitat pe fereastra,in incapere era intuneric si nu se vedea nici o piesa de mobilier.Si azi,ma infior cand imi amintesc de acel apartament gol.

Mi-am dat seama ca se intamplase ceva ciudat,socata si derutata l-am contactat pe administratorul blocului.L-am intrebat unde e batranica din apartamentul de la parter,iar el mi-a raspuns ca apartamentul e liber de doi ani si

e folosit ca depozit.I-am spus ca cinasem acolo in seara precedenta,iar el m-a privit de parca ar fi trebuit sa fiu intr-un spital de nebuni si m-a intrebat daca ma simt bine.

L-am privit,convinsa ca traisem un miracol,i-am multumit si m-am intors in apartamentul meu cu tot cu vesela.Cand m-am intors acasa, am derulat in minte

evenimentele ce avusesera loc cu o seara inainte.Deodata, mi-am dat seama ca

femeia nu avea de unde sa stie anumite lucruri despre mine,de exemplu ce mancare imi place,ca imi murise sotul si faptul ca lucram la un cabinet medical.

Ma intreb de ce nu mi-am dat seama chiar atunci ca era un INGER ? Cel mai

important lucru privind cina mea cu un inger a fost acela ca o ora de dragoste neconditionata mi-a schimbat viata.Va inchipuiti, daca si noi am oferi aceasta dragoste,s-ar schimba viata multor oameni.

PUTEREA UNEI RUGACIUNI

O femeie imbracata saracacios,cu o privire de om invins,a intrat intr-o zi,intr-o bacanie.S-a apropiat de stapinul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat

daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie citeva alimente.I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci,si ca aveau si sapte copii,care trebuiau hraniti.

Bacanul,a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avind insa in gind nevoile familiei sale,femeia i-a mai spus:Va rog,domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie,pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.

Linga tijghea se mai afla inca un client,care a auzit discutia dintre cei doi.Clientul facu citiva pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are nevoie aceasta femeie,pentru familia sa.

Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?Femeia a raspuns: Da domnule.Bine,spuse bacanul,atunci pune-o pe cintar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale. Femeia,ezitind o clipa,cu privirea in jos,baga mina in geanta si scoase o bucatica de hirtie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cintar,cu privirea tot aplecata.

Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cintarul statea inclinat in partea cu hirtia.Bacanul,privind la cintar,s-a intors usor catre client si ii

spune mormaind: Nu-mi vine sa cred! Clientul a zimbit,iar bacanul a inceput sa tot puna pe cintar alimente.Cintarul tot nu se echilibra,asa incit acesta tot punea pe el

alimente,din ce in ce mai multe,pina cind pe cintar nu a mai incaput nimic.

Bacanul sedea privind cu dezgust.In fine, smulse bucatica de hirtie de pe cintar,si o privi cu mare uimire.Nu era vorba de o lista de cumparaturi,ci era o rugaciune,care spunea asa:

,,Iubite Doamne,Tu imi cunosti nevoile,asa ca eu le pun in miinile Tale"

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut,inmarmurit.Femeia ii multumi si pleca din magazin.Celalalt client ii plati bacanului si ii spuse:

A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o RUGACIUNE.

(Un prieten adevarat este cineva care,stringindu-ti mina,iti atinge inima!)

Stateam Duminica ce a trecut la geamul balconului si priveam cerul .

De departe se vedeau nori negri ce anuntau o mare furtuna,o furtuna anuntata chiar de meteorologi .

Sunt un pasionat al fenomenelor naturale si imi place sa privesc cerul furios Acum natura era dezlantuita prin vantul puternic si orizontul ce se intuneca .

Auzisem de codul galben ,de viituri si deodata in minte imi strafulgera o idee,sa ma rog Lui Dumnezeu sa linisteasca natura.

Am inceput sa ma rog ,simteam o energie ce parca cobora din cer catre mine si deodata vad cum norii se separa si parca ocoleau locul unde eram,locul de unde ii ceream Lui Dumnezeu sa linisteasca cerurile.

Pentru moment am crezut ca am avut o influenta asupra naturii ,dar mi-am spus ca este imposibil ca eu sa pot face asa ceva.

Pe moment a fost frumos sa cred ,dar m-am gandit ca sunt prea pacatos sa am o influenta atat de mare .

Asta nu inseamna ca Dumnezeu nu ne-ar asculta astfel de rugaciuni,dar pentru mine este pensibil sa cred ca as fi putut avea vreo influenta.

Daca s-ar fi rugat vreun preot as fi crezut ,daca ar fi fost mireni credinciosi la fel as crede ,dar eu niciodata nu as putea avea asemenea putere primita de la Dumnezeu.

CREDINÅ¢A ÅžI RUGÄ‚CIUNEA IZVORUL MINUNILOR

Mă numesc Niculina, locuiesc în Iaşi, în strada Cerna şi am 81 de ani. În anul 1995 fiul meu, Ştefan avea discuţii în familie din cauza lipsei banilor. Câştiga puţin! Atunci a hotărât să plece în Israel, la muncă, cu o firmă de construcţii. În 29 noiembrie a plecat. Firma respectivă le-a asigurat de lucru trei luni după care a falimentat. Rămas fără de lucru a căutat să găsească la diverşi particulari, tot în construcţii. Lucra cu ziua la negru. Câştiga puţin, nu avea cazare. Aşa a umblat mult din oraş în oraş. Timpul trecea şi nu reuşea să trimită bani acasă. Dormind prin diferite locuri ascunse i s-au furat actele şi banii ce îi avea şi aşa a rămas fără nimic. În ţară soţia a dat divorţ . Lui îi era ruşine să spună greutăţile prin care trecea. Ne scria rar. Nu avea o adresă unde să îi scriem. Uneori ne suna la telefon şi atunci plângea ca un copil. Din anul 2000 nu am mai ştiut nimic de el.

Vestea că nu mai are nimic, soţie, casă, familie, l-a distrus de tot. Pentru mine plecarea lui a fost un zbucium continuu; fiind departe nu puteam să-l ajut. Lacrimi, nopţi nedormite, permanentă îngrijorare! Singura mea nădejde era în rugăciune, la Dumnezeu! Am umplut casa de icoane. Toată ziua aşteptam să sune telefonul… Mă duceam la biserici, mă rugam şi plângeam. Am apelat ministere, la ambasadă dar nici un răspuns. Am dat rugăciuni la nouă biserici pentru patruzeci de zile ca să fie pomenit permanent. Tot timpul eram la Sf. Liturghie şi la Sf. Maslu şi-L rugam pe Dumnezeu să mă ajute să aflu de el. Îl credeam mort! Preoţii mă întăreau spunându-mi să am încredere în Dumnezeu şi în Maica Domnului. În anul 2006 ajunsă la epuizare nu mai ştiam ce să fac şi de Înviere chiar am dat lumânare de sufletul lui!

Dar mare este mila lui Dumnezeu!

După o săptămână, la Duminica Tomei, la ora 22 a sunat telefonul, un glas de femeie mi-a spus că vorbeşte de la Ierusalim , şi m-a întrebat dacă am un fiu cu numele Ştefan, şi de când nu mai ştiu nimic de el. I-am răspuns, şi m-a întrebat apoi care este starea sănătăţii mele şi dacă suport să-mi spună adevărul! Tremurând, nerăbdătoare am rugat-o să-mi spună mai repede orice ar fi! S-a recomandat: „Sunt maica Doroteia şi am găsit pe fiul dumneavoastră. Ajutaţi-l, este foarte necăjit, arată rău de parcă ar avea peste 70 de ani.“ Am întrebat unde este şi mi-a răspuns că este în Tel Aviv, la biserica Sf. Petru. Dumnezeu a făcut o mare minune! Plângeam de bucurie şi aş fi vrut să strig tare să audă toată lumea că trăieşte, că l-am găsit pe copilul meu!

Am sunat la fraţii lui, nu am putut dormi, nu ştiam la care icoană să mă închin să mulţumesc. La mine candela arde necontenit. Maica Domnului printr-o măicuţă mi-a adus vestea cea mare.

A doua zi am aflat – de la măicuţa – mai multe. Ştefan a avut un accident de muncă; şi-a rupt un picior în trei locuri dar nefiind cu contract de muncă patronul nu l-a ajutat. Un basarabean, pe nume Mihail, cu care a lucrat, l-a dus la un spital particular, a plătit operaţia şi i-a pus piciorul în ghips. Nu a mai putut munci. Mihail a rugat pe preotul de la biserica Sf. Petru, stil vechi, să-l lase să stea lângă gard că nu are unde, şi tot Mihail îi aducea mâncare, el neputând merge. Şase ani a trăit din cerşit la poarta bisericii.

În duminica aceea maica Doroteia s-a dus să se închine la acea biserică . Auzindu-l că cerşeşte şi că vorbeşte româneşte a întrebat ce este cu el? (Măicuţa pe numele ei este Gabi Roşca din Arad, iar acum ea este stareţa mănăstirii din Ierihon – Israel.)

Acum au început frământările: cum să-l aduc acasă. Am fost la „Judeţ“ , am fost la Bucureşti dar peste tot numai vorbe goale. Am spus vestea cea mare la bisericile unde făceam rugăciuni şi toţi mă întăreau să am răbdare şi încredere în bunul Dumnezeu şi în Maica Domnului .

Plecam a doua duminică de la slujbă plângând şi în poarta bisericii la noi, la biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Galata, unde este părintele Mircea Stoleriu paroh (care m-a întărit mult) , mă opreşte o doamnă, Valerica Postolache, şi mă întreabă de ce plâng. I-am povestit cum am găsit pe băiatul meu şi nu pot să-l aduc acasă. Ea stat puţin şi apoi a zis: „ vin eu la mata să discutăm.“ Aceasta a fost o nouă minune făcută mult milostivul Dumnezeu. Fica ei, Mihaela, era la Tel Aviv. A vorbit cu ea şi a rugat-o să mă ajute. Ea a fost de acord. Domnul să le răsplătească tot binele! S-au dus şi l-au găsit şi mi l-au dat la telefon şi am vorbit cu el . După atâţia ani şi după atâtea suferinţe şi incertitudini… L-au dus la ei acasă, l-au îmbrăcat din banii lor, l-au ţinut două săptămâni şi tot ei l-au dus la ambasadă şi au cerut să fie repatriat. L-au ajutat la avion dându-i bani de drum şi aşa fiul meu a ajuns în iulie 2006 acasă.

Aici a fost operat şi i s-a scos tija metalică pe care o avea în picior din 2000 şi nu putea să meargă. Acum merge cu un baston, a fost pensionat pe motiv de boală şi a ajutat Dumnezeu şi s-a recăsătorit cu o tânără, Lucica, legal şi creştineşte, iar eu sunt fericită şi neîncetat mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil care prin cei ce poartă acest nume ( Mihail basarabeanul, maica Dorotei care s-a numit Gabi de la Gavriil, şi fica doamnei Postolache, Mihaela).

Voi mulţumi toată viaţa, cât voi trăi pentru marea bunătate şi milostivire ce a arătat Dumnezeu faţă de noi.

Vreau sa va dezvalui un vis al unui mirean care in timp sa concretizat si se implineste pe zi ce trece .

Stim foarte bine ca Dumnezeu a lucrat in oameni prin vise ,fiind un mod de revelatie mai des intalnit in Vechiul Testament ,dar si Noul Testament.

De multe ori vedem ca visand ceva traim acel vis in realitate,dar asta nu inseamna ca tot ceeea ce visam poate deveni realitate,sau ca tot ceea ce visam este de la Dumnezeu ,deci mare atentie.

Acel mirean traia visul de copil ,repetandu-se periodic pana a devenit adult ,el neantelegand taina pana nu au inceput sa se implineasca momente din vis.

Se facea ca acel mirean se plimba singur in munti si admira creatia Lui Dumnezeu .

La un moment dat cum urca el vede intr-un munte o Biserica foarte mare ,partea din fata facea una cu muntele si doar putin era zidita separat .

Sa indreptat el catre intrarea din acea mare Biserica cu multa emotie deschizand usile imense .

Inauntru nu era nimeni ,nici un crestin.

Cand inainta vede in mijlocul Bisericii in stanga un altar catolic ,iar in dreapta un altar ortodox.

Mireanul a ingenunchiat cu pietate in fata altarului catolic ,dupa care a ingenunchiat la fel cu smerenie in fata altarului ortodox.

Dupa inchinaciune pe mirean l-au cuprins lacrimile si se indrepta si cu mai multa emotie catre partea din fata a Bisericii ,acolo unde este altarul in fiecare Biserica crestina .

Cand a ajuns in fata Bisericii a trait momente de mare revelatie ,sentimente care l-au facut sa se arunce cu fata la pamant si sa planga ca un copil cerandu-i iertare Lui Dumnezeu .

Traind acele momente ,mireanul se indrepta catre iesire ,iar cand deschide usile Bisericii ,afara asteptau o mare de oameni, preoti si mireni de ambele confesiuni.

Mireanul se simtea implinit si vede cum acea multime de oameni ,preoti alaturi de mireni ,intrau in Biserica .

Fratii mei ,aceste lucruri un mirean le-a trait in vis ,neantelegand taina pana nu au inceput sa se implineasca momente de inceput ale acelui vis in realitate.

Doamne , duhul curatiei ,al gandului smerit,al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie,slugii tale.

Asa Doamne Imparate,daruieste-mi ca sa-mi vad gresalile mele si sa nu osandesc pe fratele meu,ca binecuvantat Esti in vecii vecilor ,AMIN.

M-am gandit daca este bine sa spunem despre minunile Lui Dumnezeu cu noi,pentru ca niciodata nu stii ce vor gandi cei ce iti vor citi marturisirile,altii te vor privi ciudat sau cu invidie ,depinde unde este inima celui care te citeste sau te asculta.

Nu stim gandul omului,dar am curajul sa marturisesc fara frica de urmari ,pentru a arata tuturor cat de mult iubeste Dumnezeu pe om.

Sunt licentiat in teologie romano-catolica si acest lucru il datorez Lui Dumnezeu si in acelasi timp multumesc preotilor profesori catolici care m-au ajutat sa-l cunosc pe Dumnezeu.

Intrarea mea la Facultatea de Teologie Didactica a fost o intamplare fericita pentru mine ,iar entuziasmul meu de a-l cunoaste pe Dumnezeu a fost la fel de mare.

Cand am facut acest pas eram casatorit ,sotia fiind de confesiune ortodoxa a spus Da si trecerii ei la confesiunea catolica .

Dumnezeu a lucrat in mine in toti anii studentiei atat de tare ,incat eram coplesit si "chiar speriat ".

Am terminat facultatea dar am amanat examenul de licenta.

Daca la inceput a fost o frica de examen ,apoi a aparut sentimentul real de nevrednicie .

In toti acei ani de asteptare Dumnezeu mi-a aratat ca este prezent in Biserica Ortodoxa la fel cum este prezent si in Biserica Catolica.

Participam la Sfintele slujbe la ambele confesiuni .

Sotia mea chiar mi-a spus de ce fac acest lucru ?

Ea nu stia ca Dumnezeu ma trimis sa-L cunosc si in Biserica Ortodoxa ,eu care nici nu indrazneam sa intru macar ,acum participam si la slujbele ritului bizantin in ortodoxie.

A venit timpul sa dau examenul de licenta.

Mai erau doar 5 saptamani si eu in timp de 6 ani nu am deschis nici un curs de Teologie.

Lucrarea de licenta am facut-o din ambele confesiuni si nu numai si atunci mi-am dat seama de ceva foarte important ,ceva ce nu am invatat de la profesori .

Cand m-am prezentat la examene ,mintea mea imi spunea ca nu voi face fata ,dar sufletul meu ma facea sa ma simt ca un copil care se indreapta spre ceva bun.

La examen nu ma mai opream din scris .

Inima imi plangea pentru ca tot ceea ce scriam nu venea din mintea mea pacatoasa sau din stiinta mea ,erau lucruri ce ma depaseau ca intelegere.

Dupa examen am fugit cat am putut de repede la Biserica sa-i multumesc Lui Dumnezeu .

Am alergat ca un copil sa-l imbratisez cu bucurie si cu iubire pe Tatal meu ,pe Hristosul meu,pe Mangaietorul meu ,pe Dumnezeu.

Fratii mei ,chemati-l pe Dumnezeu in ajutor si El va veni ,nici nu va puteti inchipui ce sentiment veti simti .

Prin rugaciune vorbiti cu Dumnezeu si spunetii toate problemele voastre si El va va raspunde si va va ajuta .

Toate lucrurile sunt facute pentru ca ele sa se intample si nu uitati ca omul este trecator prin aceasta viata si doar de noi depinde unde vom ajunge .

Iubirea Lui Dumnezeu este deosebita de iubirea noastra ,El iubeste nu numai pe cel care ii raspunde la iubire ,Dumnezeu iubeste Sfant.

Iubirea nu este un sentiment pamantesc ,iubirea este sfanta si nu are sinonim in traire ,este un sentiment unic si vine de la Dumnezeu ,pentru ca Dumnezeu este iubire.

Minunile Lui Dumnezeu au fost ,sunt si vor fi ,voi cereti-i doar ajutor Domnului Dumnezeului nostru si iubiti asa cum ne-a iubit Iisus Hristos pe noi.

Doamne ajuta !

Propunerea Dumneavoastră de a scrie aici despre urmările rugăciunii, despre puterea rugăciunii, sau despre minunile , realmente minunile pe care Dumnezeu le face cu milostivire asupra tuturor celor care se roagă este ceva extraordinar. Toţi ar trebui să scriem aici, pentru eu cred că nu este om care să nu fi simţit puterea lui Dumnezeu şi mila lui revărsându-se asupra lui. Cred că dacă nu s-a scris până acum, aceasta se datorează doar faptului că o astfel de mărturisire se trece în general în tăcere. Dar oare este drept? Nu este! Trebuie să strigăm în gura mare faptele minunate pe care Dumnezeu le-a făcut cu noi. În general oamenii se smeresc şi nu vor să vorbească despre astfel de lucruri. Uneori se jenează! De ce! Nu e îngăduit! E adevărat, trebuie puţin curaj. Poate totdeauna aşteptăm că altcineva să rupă gheaţa. Şi eu am acest simţământ. Voi încerca azi să mărturisesc oarecum la modul general câte ceva! Oare cum aş putea spune cât bine mi-a făcut mie Dumnezeu? De multe ori, în momentele grele ale vieţii, l-am chemat. Da, pot să vă spun că niciodată nu m-a lăsat fără răspuns. În momente de mare deznădejde am „ strigat “ ca psalmistul şi „m-a auzit“ .

Sigur ar trebuie să vorbesc despre anumite lucruri concret. Azi însă mă rezum doar la a spune cu uimire şi cu recunoştinţă cum Dumnezeu răspunde rugăciunii noastre . Şi Maica Domnului şi sfinţii pe care îi chemăm. Ne rugăm sfinţilor pentru că ei au mai mare „trecere“ înaintea lui Dumnezeu. Pe ei Dumnezeu nu-i refuză iar ei nu ne lasă pe noi! Şi în boală, şi în necazuri, şi în familie, şi în formarea profesională, şi la serviciu şi oriunde aş fi fost am simţit mereu prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu. Iată am ajuns să fiu primul care scrie la această secţiune, dar deşi cu emoţie şi cu reţinerea pe care cred că mulţi o au, am scris, şi sper că voi reveni să fac mai multe mărturisiri! Pentru că într-adevăr trebuie, aşa cum ne îndeamnă părintele moderator, să strigăm şi să dăm mărturie de bunătatea lui Dumnezeu!

Prof. Dionisie Albu