Predica

 # 

Pr. Ion Cârciuleanu

Din istoria patimilor Mântuitorului nostru, desprindem diferite persoane, bărbaţi şi femei, asupra cărora putem medita cu mult folos sufletesc.

Piatra de încercare a prieteniei sincere, a iubirii nefăţarnice a fost totdeauna, vremea de primejdie.

Puterea morală, sau slăbiciunea sufletească precum şi caracterele tari sau lipsa de caracter, nicicând nu se evidenţiază mai limpede, decât în vremurile de grea cumpănă, cum au fost clipele înfricoşatelor pătimiri ale Domnului Iisus Hristos. Dintre persoanele care au luat parte în chip hotărât şi însemnat la pătimirea Domnului nostru Iisus Hristos, a fost Vânzătorul Apostol Iuda. În timpul pătimirii Domnului, întâlnim unele persoane mai mult sau mai puţin vinovate şi păcătoase, dar cu excepţia lui Iuda, tuturor suntem înclinaţi să le acordăm oarecare circumstanţe atenuante pentru vinovăţia lor. Adevărat că azi, când curăţenia faptelor lasă foarte mult de dorit şi criteriile de a judeca răul sunt necinstite, vor fi mulţi care sunt gata să-i treacă cu vederea, multe, şi lui Iuda. Aşa de pildă, că a fost zgârcit şi lacom, sau necinstit şi viclean în folosirea banilor pe care el îi chivernisea, poate chiar şi faptul că atunci când şi-a văzut planurile spulberate, a căutat scăpare în moarte.

Cu toate acestea, nici azi şi nici până la sfârşitul veacurilor nu se va găsi nimeni, care să-i poată ierta vina de a fi lovit şi trădat cu nerecunoştinţă pe cel care l-a ales pe el şi l-a binecuvântat, de a fi sărutat cu făţărnicie faţa care s-a aplecat asupra lui cu aceeaşi dragoste şi de a fi vândut pentru câţiva arginţi, pe Învăţătorul cel mai bun.

Stranie şi cu atât mai îngrozitoare ne apare fapta lui Iuda, cu cât vom privi-o în lumina încercărilor făcute de Mântuitorul, pentru a-l salva.

La Cina Cea de Taină, de două ori îl lasă pe Iuda să înţeleagă că îi cunoaşte gândul. Cu un an înainte de săptămâna patimilor, Iisus rosteşte aceste cuvinte: "Unul din voi mă va vinde". Apoi: "voi sunteţi curaţi, dar nu toţi". Adăugând: "Fiul omului va merge precum îi este scris, dar vai omului prin care va fi trădat".

Dar mustrările acestea au căzut în gol. Inima lui Iuda se împietrise în gândul şi hotărârea trădării. Iscarioteanul aştepta momentul să scape de Iisus.

L-a găsit în noaptea Cinei Celei de Taină, când folosindu-se de simbolul dragostei, pe care nu a avut-o niciodată în inima sa, a mijlocit în Grădina Ghetsimani prinderea Mântuitorului şi, prin aceasta, uciderea Lui. Ce s-a întâmplat după aceea cu Iuda se ştie.

Într-un moment de reculegere, dându-şi seama de crima săvârşită, şi în disperarea lui, socotind că nu mai poate fi iertat, a ieşit din Ierusalim şi s-a spânzurat. În fizică este o lege, numită legea gravitaţiei după care corpul căzut de la o anumită înălţime, îşi măreşte viteza căderii cu cât se apropie de pământ. Legea aceasta este tot atât de valabilă şi în viaţa morală, în înţelesul că cel ce a păşit şi a început să alunece în prăpastia păcatului, din ce alunecă mai jos, cade tot mai repede, parcă nişte braţe nevăzute l-ar trage cu putere tot mai adânc în noroiul patimilor.

Trezită de timpuriu, în Iuda, patima lăcomiei şi iubirea nestăpânită de bani, el nu i-a stat împotrivă nici atunci când avea în mână punga comună a Apostolilor.

Iată ce ajunge omul, dacă nu pune dintru început frâu pornirilor sale pătimaşe.

Din fur, cum îl numeşte Sfântul Evanghelist Ioan, Iuda ajunge ca de dragul celor 30 de arginţi, să săvârşească cea mai mârşavă faptă ce s-a săvârşit vreo dată în lume. Să fim cu luare aminte, că în timpurile noastre arginţii lui Iuda se rostogolesc neîncetat printre noi, ca preţ al trădărilor de tot felul şi mii de mâini se întind cu lăcomie după ei.

Cât de adesea răsună şi azi în lume cuvintele lui Iuda: "ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă?".

"Cât îmi dai?" sau "Dă-mi!", este forma lor de azi.

Dă-mi o slujbă mai bună, şi sunt gata să mă lepăd de principii, de convingeri sau chiar de credinţă.

Dă-mi o situaţie lipsită de griji în căsătorie, o partidă bună şi nu-mi va păsa nici de religia mea ortodoxă, nici chiar de naţionalitatea mea.

Dă-mi bani sau bijuterii şi-ţi dau în schimb curăţia feciorelnică a trupului meu. Dă-mi multă comoditate, lux şi plăcere şi voi închide poarta vieţii copiilor pe care ar trebui să-i aduc pe lume. Dă-mi momeala ta şi eu mă voi lepăda de credinţa mea, şi aşa mai departe.

Dar precum Iuda a crezut că va fi fericit şi mulţumit, primind cei treizeci de arginţi, aşa se lasă şi azi, mulţi prinşi în mrejele păcatului, plecându-şi urechile la şoaptele viclene şi înşelătoare ale diavolului care promite în schimb plăceri, bucurii şi fericire.

Cunoaştem toţi cât a ţinut fericirea lui Iuda. Puţin de tot, pentru îngrozitoarea faptă pe care a făcut-o.

Glasul conştiinţei s-a ridicat năvalnic şi nemilos împotriva lui, acuzându-l. A încercat să repare greşeala, alergând la cei care îl plătiseră zicând: "am greşit vânzând sânge nevinovat".

Dar cuvântul lor a fost scurt şi tot atât de nemilos ca şi glasul conştiinţei lui: "Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea" (Matei 27, 4).

Evanghelistul ne spune mai departe, că Iuda s-a dus şi s-a spânzurat.

E foarte important pentru noi să reţinem învăţătura desprinsă, cum s-a căit Iuda.

Căinţa lui Iuda are aproape toate semnele unei căinţe adevărate: se recunoaşte vinovat de fapta săvârşită şi simte părere de rău pentru ea.

Îi lipseşte totuşi ceva căinţei lui Iuda, şi această lipsă este esenţială. Anume îi lipseşte iubirea faţă de Dumnezeu, rugăciunea de iertare şi încrederea tare în ajutorul lui Dumnezeu.

Istorie tristă! Cutremurător de tristă. Dar din umbrele ei dese răzbat la lumină, în graiul pildei, mari învăţături pentru viaţa creştinului. În viaţa noastră, se poate să nu avem putere să ne împotrivim ispitei şi să păcătuim. Dar oricât de mare ar fi păcatul nostru, să nu deznădăjduim, ci să ne apropiem de Dumnezeu cu smerenie, cu încredere, cu rugăciune, cerând iertare şi cu voinţă hotărâtă de a nu mai păcătui. Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.