Predica

 #   2009 

Pr. Ion Cârciuleanu

Fiecare eveniment din istoria mântuirii trezeşte în fiinţa noastră un sentiment viu de credinţă, de dragoste şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserica Sa cea sfântă.

În chip deosebit, însă, la sărbătoarea Bunei-Vestiri, când prăznuim cea mai mare binefacere pe care cerul a trimis-o pământului, fiinţa fiecărui creştin evlavios este cuprinsă de o nemărginită bucurie, de nespusă mulţumire sufletească, gândindu-ne la începutul mântuirii noastre care s-a înfăptuit prin venirea în trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Prin revelaţia Divină, şi din învăţătura Sfintei Biserici noi ştim că legătura dintre oameni şi Dumnezeu, pe care o rupsese păcatul, a putut fi restabilită numai prin venirea în lume a lui Iisus Hristos, iar această "Veste Bună" a venirii s-a adus omenirii de la Dumnezeu, de îngerul Gavriil, la Buna-Vestire.

Importanţa acestui eveniment este mare. El este punctul din care pleacă şi în jurul căruia gravitează toate actele sfinte ce se vor realiza în creştinism pentru mântuirea neamului omenesc. Cu inimă plină de bucurie pentru "Vestea cea bună", adusă de îngerul Gavriil uneia din fiicele pământului, ne apropiem şi mai mult de acest praznic de taină, şi de minunea ce o cuprinde el, pentru a vedea cine este aceea pe care cerul a ales-o şi a făcut-o "Născătoare de Dumnezeu", prin care răsare bucuria a toată lumea.

Fecioara a fost fiica lui Ioachim şi Ana, doi bătrâni credincioşi din Nazaretul Galileei. Singuri, fără urmaşi, bătrânii Ioachim şi Ana nu încetau a se ruga lui Dumnezeu să le dăruiască un copil.

La vârsta lor înaintată, Ioachim şi Ana îşi pun ultima nădejde în Dumnezeu, pe care El le-o răsplăteşte dăruindu-le o fiică, care nu este alta decât aceea care a fost făgăduită protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, în rai (Fac. 3, 15).

Cu naşterea acestei copile, se face "începutul mântuirii noastre".

Numele pe care îl aleg şi i-l pun părinţii copilei lor este un nume din cele mai frumoase, care se obişnuia la vechii Evrei.

Acest nume este Miriam sau Maria, care vrea să însemne "cea plăcută", "cea frumoasă", "Doamnă" şi "Stăpână".

Părinţii Sfintei Fecioare erau conştienţi de chemarea dumnezeiască de a da naştere unui vas ales închinat lui Dumnezeu. Preacurata Fecioară era vasul ales, care va aduce în lume şi va purta în braţe pe Fiul lui Dumnezeu.

Fecioara Maria se naşte cu păcatul strămoşesc, asemenea tuturor oamenilor, dar în fiinţa ei nu-şi manifesta lucrarea sa. Prin zămislire Fecioara Maria este curăţată de păcatul strămoşesc.

Pentru Preacurata Fecioară Maria, dumnezeiasca naştere a lui Iisus Hristos va fi ca un foc curăţitor al trupului plin de har, de orice urmare a păcătuirii strămoşeşti.

Ea a fost scutită, însă, de orice păcat personal, întrucât de la naştere a fost "plină de har".

Locaşul Domnului este preacurat trupeşte şi sufleteşte, fapt adeverit de îngerul care i-a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei" (Luca 1, 28).

Credincioşi făgăduinţei făcute lui Dumnezeu, că îi vor închina fiica ce se va naşte din trupul uscat de ani, drepţii Ioachim şi Ana duc copila la templul din Ierusalim, la vârsta de 3 ani. Arhiereu la templu, pe atunci era Zaharia. Acesta primind darul viu şi omenesc în braţele sale, intră cu el "întru cele mai dinăuntru ale templului". Cea plină de har intră cu Arhiereul în Sfânta Sfintelor unde nu intra nimeni decât Arhiereul o dată pe an, în ziua împăcării. Ieşind Arhiereul cu ea din templu, o dădu spre păstrare şi îngrijire bătrânelor templului, care locuiau în chilii separate alături de fecioarele mai vârstnice şi cele ale preoţilor. În tovărăşia plăcută a celorlalte fecioare mirese ale lui Dumnezeu din templu, Maria cântă imne lui Dumnezeu, citeşte cărţi sfinte, se roagă şi ajută pe preoţi la serviciile templului. Aici sufletul ei îşi însuşeşte o frumoasă zestre religioasă: curăţia, smerenia, ascultarea, rugăciunea, spiritul de jertfă şi frumuseţea duhovnicească.

Anii se scurg şi Fecioara Maria ajunge la vârsta de 15 ani, când trebuia să părăsească templul. Nevoind să se căsătorească, cum procedau celelalte fecioare ce-şi făceau ucenicia la templu şi întrucât părinţii ei muriseră, a fost dată în grija unui tutore (logodnic), rudenie cu ea, în vârstă de 84 de ani cu numele de Iosif. El era din seminţia lui David, om drept şi cuvios.

În casa lui Iosif Preacurata Fecioară Maria îşi petrecea tot timpul cu rugăciuni şi meditaţie. Într-una din zile, în timp ce se afla în rugăciune, a fost trimis de Dumnezeu la ea îngerul Gavriil (Luca 1, 26) cu cea mai frumoasă dintre veştile pe care le-a primit vreun pământean. Astfel, îngerul îi spune "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei" (Luca 1, 28).

La apariţia îngerului şi la auzul acestor cuvinte Fecioara este cuprinsă de frică şi cutremurare. Dar îngerul o linişti, spunându-i: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu, şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Prea Înalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele său şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit" (Luca 1, 30-33).

Mirată de această veste, Fecioara Maria întreabă cum e cu putinţă să conceapă şi să nască, când ea nu ştie de bărbat (Luca 1, 36).

Îngerul îi alungă nedumerirea, spunându-i: "Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul ce se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 35).

Fiul ce se va naşte, va avea înaintemergător pe Ioan Botezătorul, fiul cu şase luni mai vârstnic al Elisabetei. Fecioara înţelege faptul extraordinar, că ea este aceea care a fost aleasă pentru împlinirea profeţiilor, de aceea se supune voinţei lui Dumnezeu, spunând: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău" (Luca 1, 38). Când Fecioara a rostit cuvintele: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău", ea s-a încadrat în planul dumnezeiesc al mântuirii, conceput din veşnicie şi împărtăşit neamului omenesc imediat după săvârşirea păcatului strămoşesc. Promisiunea făcută celor dintâi oameni că va izbăvi neamul omenesc de păcat, a fost prima bunăvestire. Ea s-a repetat mereu, prin graiul profeţilor, care în chipuri grăitoare, au făcut planul lui Dumnezeu de a mântui lumea printr-o fecioară, cu arătarea că ea va rămâne fecioară şi după naşterea Mântuitorului promis. Astfel, Dumnezeu s-a arătat lui Moisi sub chipul rugului de foc "şi iată rugul ardea, dar nu se mistuia" (Ieşire 3, 2).

Iar Dumnezeu a grăit: "Moisi! Moisi! Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt" (Ieşire 3, 2).

Aşa şi Fecioara Maria va cuprinde în sânul ei focul dumnezeirii şi nu se va mistui, va naşte pe Dumnezeu şi Maică fiind va rămânea fecioară, iar sălăşluirea lui Dumnezeu într-însa o va sfinţi, va face din ea "loc sfânt", de care nu se cuvine a ne apropia decât cu cutremur şi îngenuncheată inimă.

Neprihănirea fecioarei o prooroceşte Isaia, când spune: "Domnul însuşi va da un semn: iată fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi va chema numele lui Emanuel" (Isaia 7, 14).

Profetul Iezechil o vede ca pe uşa de răsărit a Bisericii ce va cuprinde toate neamurile. "Şi mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide, şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă" (Iezechil 44, 2). Profetul Ieremia o întâmpina cu lauda lui Dumnezeu: "Locaş al dreptăţii şi munte sfânt, Domnul să te binecuvinteze" (Ieremia 31, 23), iar psalmistul David cântă măririle nespuse ale miresei lui Dumnezeu. "Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţ ată" (Ps. 44, 11).

Aşa au grăit proorocii însufleţiţi de Dumnezeu, despre femeia prin care va veni mântuirea: va fi Fecioară neprihănită, va naşte nu din poftă bărbătească, ci prin puterea lui Dumnezeu. Fecioară a fost înainte de naştere, Fecioară va fi după naştere. Ea nu va avea alţi fii, căci numai Dumnezeu va trece printr-însa, sfinţind-o şi dându-i mărire de împărăteasă a firii. După cum lumina pătrunde prin sticlă fără a o sparge, cum Mântuitorul a înviat din mormânt fără a sparge peceţile mormântului şi cum a intrat la Sfinţii Apostoli fiind uşile încuiate, aşa s-a născut Iisus din Fecioara Maria fără a strica peceţile fecioriei.

E greu de înţeles pentru mintea noastră mărginită acest lucru, pentru că este taina lui Dumnezeu, dar pentru cei ce cred în puterea lui Dumnezeu, este lucru minunat şi plin de bucurie.Căci scris este: "Unde vrea Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii", "la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă" (Luca 1, 37).

Buna-Vestire este ziua în care Dumnezeu se pogoară la noi, ziua întrupării lui Dumnezeu. Dumnezeu se îmbracă în haina trupului omenesc, arătând prin aceasta iubirea, bunătatea, înţelepciunea, dragostea şi puterea dumnezeiască.

Se bucură astăzi cerul şi se veseleşte pământul că stăpânul cerului şi al pământului se coboară cu iubire la făptura Sa, zămislindu-se din Preacurata Fecioară Maria şi astfel dăruind omului frumuseţea cea dintâi pe care a pierdut-o în raiul pământesc (Minei). Recunoştinţa noastră a creştinilor, va fi de-a pururi către Fecioara şi Maica Domnului, pentru că la Buna-Vestire, în numele lumii întregi, a răspuns chemării dumnezeieşti spre mântuire fiindu-ne pildă desăvârşită de smerenie şi ascultare către Părintele Ceresc.

Pe Sfânta Fecioară o cinstim mai mult decât pe toţi sfinţii şi îngerii, căci ea este Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii - cum spune cântarea bisericească. În cinstea ei s-au compus atâtea imne, s-au rânduit atâtea sărbători şi s-au ridicat atâtea biserici. Sfântul Efrem Sirul, care trăieşte în secolul al IV-lea a scris un impresionant imn consacrat Preacuratei Fecioare, în care între altele zice: "Fecioara m-a îndemnat să cânt taina pe care o contemplu cu admiraţie, Fiule al lui Dumnezeu, dă-mi minunatul Tău dar, ajută-mi să acordez lira şi să pictez icoana preafrumoasă a Maicii Tale iubite".

Preacurata Maria îşi aduce Fiul pe lume întru feciorie, alăptează pe Acela care a săturat neamurile la neîntinatul ei sân, ţine pe Cel care susţine universul. Ea este fecioară. Ea este maică.

Ce nu este ea? Sfântă trupeşte, întru totul frumoasă sufleteşte, curată duhovniceş te, desăvârşită în simţire, credincioasă, plină de toate darurile.

În Maria se bucură neamul fecioarelor, căci una dintre ele a născut pe Cel care susţine întreaga creaţie. Acela care a eliberat neamul omenesc ce gemea în robie.

În Maria se bucură vechiul Adam, rănit de şarpe. Maria a dat lui Adam un descendent, care i-a îngăduit să ucidă şarpele blestemat şi să-l tămăduiască de rana sa aducătoare de moarte. Preoţii să se bucure întru Fecioara binecuvântată. Ea a adus în lume Marele Preot care s-a oferit pe sine însuşi jertfă. El a pus căpăt vechilor jertfe, făcându-se jertfă cu care a îmblânzit pe Tatăl.

În Maria se bucură toţi profeţii. În ea s-au împlinit profeţiile lor, s-au ridicat şi s-au confirmat zicerile lor.

Fecioara Maria s-a ridicat mai presus decât cetele îngereşti şi decât toţi sfinţii, prin două trăsături fundamentale care constituie nobleţea veşnică a femeii, fecioria şi maternitatea. Fecioria înseamnă puritate sufletească şi trupească. Ca fecioară străluceşte chip deosebit neegalat de sfinţenia lui Dumnezeu, ce străluceşte într-însa. Ca Maică naşte pe Fiul lui Dumnezeu, participând nu numai la întruparea unei fiinţe umane, ci la crearea din nou a omenirii şi a cosmosului, a doua zidire a lumii prin Iisus Hristos. "Dacă fecioria o înalţă peste toate fecioarele, calitatea de Maică a lui Dumnezeu o ridică peste toate făpturile (Dr. N. Mladin, Predici, Sibiu.).

Mărirea ei întrece mărirea îngerilor, căci aceştia sunt numai slujitori, vestitori ai lui Dumnezeu, iar Preacurata Fecioară Maria este tron al dumnezeirii, poarta cerului şi scara lui Iacob (Facere 27 10-12), care leagă cerul cu pământul. Este sceptrul împăratului Hristos, locaşul lui Dumnezeu Cuvântul, care a născut pe izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, pe Fiul lui Dumnezeu.

Precum prin Eva ne-a venit moartea, prin Fecioara Maria ne-a venit viaţa, mântuirea.

Precum prin neascultarea Evei a intrat păcatul în lume, prin ascultarea Fecioarei Maria, supunându-se voii lui Dumnezeu, de a naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, ne-a venit răscumpărarea.

Maica Domnului a devenit şi Maica noastră a tuturor, maica îndurătorilor, maica tuturor deznădăjduiţilor, mângâierea celor întristaţi, adăpostirea celor rătăciţi, apărătoarea şi ocrotitoarea văduvelor şi orfanilor.

Spre Maica Domnului se îndreaptă cu deplină încredere privirile creştinilor. Spre ea îşi înalţă credincioşii, cu ochii înlăcrimaţi şi cu mâini tremurânde, rugăciunile lor fierbinţi. În faţa icoanei îngenunchează cel apăsat de povara păcatelor vărsând lacrimi de pocăinţă sinceră.

În faţa icoanei ei îşi pleacă genunchii cu adâncă cutremurare credincioşi tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, pentru a cere mila şi ajutorul ei prea înalt.

Astăzi e zi de bucurie. E ziua Bunei-Vestiri... Cele de sus cu cele de jos se împreună. Adam se înnoieşte, Eva scapă de întristarea cea dintâi; "să se bucure făptura şi cu glasuri să cânte..." se spune într-una din cântările sărbători (Stihira stihoavnei).

E zi de bucurie fiindcă ni se aduce solia cerească a Bunei-Vestiri, şi chipul neprihănit al Sf. Fecioare Maria.

Deci să înţelegem să trăim bucuria, lepădând pe "omul cel vechi", haina cea murdară a păcatului, şi să lăsăm pe tot locul, unde ne purtăm paşii, urmele frumoase ale sufletului şi ale faptei noastre.

Zi de bucurie! Cu o condiţie: să curăţăm grădina sufletească de omida păcatului, fiindcă păcatul nu este izvor de bucurie ci de amărăciune, dezgust şi tristeţe. Deci să fim atenţi la "curăţenia inimii", care face să cadă bariera între noi şi Dumnezeu, şi să lăsăm să răsune tainic: "Mai aproape de Tine, Doamne!" Din seninătatea cerului, Preacurata Fecioară Maria priveşte spre noi credincioşii cu atâta blândeţe şi bunătate, ocrotindu-ne ca o apărătoare caldă şi rugătoare pentru noi.

De aceea, ori de câte ori, în viaţa noastră pământească întâlnim necazuri, greutăţi, dureri, suferinţe să ne îndreptăm privirea spre Maica îndurărilor. Cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem de Maica noastră a tuturor, cerându-i să mijlocească pentru noi la Fiul său şi Dumnezeul nostru.

La acest dumnezeiesc praznic, cu suflete smerite să ne rugăm Maicii Domnului, să vindece neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti.

Să asculte rugăciunile şi suspinele inimilor noastre! Să ne păzească sub acoperământul aripilor sale. Să ne trimită Preacurata Stăpână - făclia luminii celei neapropiate - o rază din căldura iubirii, armoniei şi bucuriei cereşti ca şi noi pe pământ, oameni şi popoare, să putem vieţui în pace, armonie şi bună înţelegere, spre binele şi propăşirea tuturor. Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.