Predica

 # 

Pr. Ion Cârciuleanu

Scrie Sfântul Apostol Pavel în Cartea sa către Evrei: "După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit prin Fiul... Care este strălucirea slavei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu" (Evrei 1, 1-3).

Un gând limpede cu care rămânem de aici este că proorocii sunt oameni cu o viaţă aleasă, aleşi de Dumnezeu, înzestraţi de El cu felurite daruri şi mai ales cu darul înainte văzător, vestind binefacerile lui Dumnezeu pentru poporul Său, precum şi vestirea pedepselor şi a nenorocirilor plănuite de Dumnezeu pentru abaterile de la dreapta credinţă sau săvârşirea anumitor păcate prin care se călca Legea şi poruncile Lui.

Între şirul atâtor prooroci aleşi, Sfântul Ilie din Tesba Galaadului este un "nume mare", un bărbat ales dintre cei aleşi, a cărei pomenire se face la 20 iulie.

Sărbătorindu-i amintirea sfântă, după rânduiala Bisericii, contemplăm sfânta icoană în care este înfăţişat săltând în carul cel cu cai de foc spre norii cerului, plecat din lume înainte de a muri.

Sf. Ilie este unul din cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament. El a trăit şi a propovăduit adevărul şi dreptatea, pocăinţa şi întoarcerea la o viaţă sfântă cu 900 de ani, când poporul ales se clătina în respectarea credinţei în Dumnezeu Cel viu. Este o perioadă tulbure, în care, 10 din cele 12 seminţii ale poporului evreiesc se despart de regatul lui Iuda şi de vechea capitală Ierusalim, unde era templul dreptei închinări, alcătuind un regat cu capitala în Samaria. Aşa se face că Ahab, săvârşind fărădelegi ca şi tatăl său, Onurie, "mai mult decât toţi regii lui Israel" (III Regi, 16, 33), ajunge rege. După ce s-a căsătorit cu Izabela, fiica regelui din Sidou, "pierdut cu sufletul" şi influenţat de aceasta, a introdus în ţară cultul păgân al zeului Boal şi Astartei, zidind temple pentru ei şi forţând poporul să se lepede de adevărata credinţă. Aceste rătăciri care puneau în pericol credinţa şi fiinţa neamului, nu puteau dura. Văzând Ilie atâta rătăcire de la credinţă a poporului Israel şi atâta orbire şi întunecare, umplându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea regelui Ahab şi, după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atât pe el, cât şi pe poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare pedeapsă de Dumnezeu. Apoi s-a zis: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; (III Regi 17), nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu" (III Regi 17, 1).

Aceasta zicând a plecat dinaintea lui Ahab. Dar o dată cu cuvântul proorocului s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă trei ani şi şase luni.

Aurmat foamete mare, împlinindu-se proorocia lui Moise, care zicea: "Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pământul de sub tine de fier".

În timpul acestei secete cumplite a zis Domnul lui Ilie: "Du-te de aici, îndreptează-te spre răsărit şi te ascunde în pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo" (III Regi 17, 3-4).

Dumnezeu a făcut aceasta cu Sf. Ilie pentru două lucruri: ca să-l păzească de răzbunarea lui Ahab şi a Izabelei şi, pe de altă parte, să-l cruţe de foame şi sete. Dar Bunul Dumnezeu se milostiveşte totdeauna spre cei păcătoşi şi nu doreşte să-i piardă, căci, când s-a împlinit vremea pedepsei celei drepte, Dumnezeu a început a-l trage pe Ilie spre milă ca să se roage către Domnul şi cu cuvântul său să se deschidă cerul spre ploaie. Apoi a secat pârâul din care bea apă Ilie şi corbii nu-i mai aducea mâncare.

Văzându-se strâmtorat de foame şi sete, a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă spre a cunoaşte câtă lipsă este pe pământ din cauza secetei asupra întregului popor şi astfel să se întoarcă către milă. Proorocul a ascultat porunca lui Dumnezeu şi s-a dus la acea văduvă să-i ceară de mâncare.

Proorocul fiind flămând şi însetat, a zis femeii: "Adu-mi o bucată de pâine să mănânc şi puţină apă să beau", şi i-a răspuns femeia: "Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărămătură de pâine, ci numai o mână de făină într-un vas şi puţin undelemn într-un ulcior.

Şi iată, am adunat câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu şi apoi să mâncăm şi să murim!" Atunci i-a zis Ilie: "Nu te teme, ci du-te fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo o turtă pentru mine şi adu-mi-o, iar pentru tine şi fiul tău vei face pe urmă. Căci aşa a zis Domnul Dumnezeul lui Israel: "Făina din vas nu va scădea şi undelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ!". "Şi s-a dus ea şi a făcut aşa cum i-a zis Ilie şi s-a hrănit ea şi el şi casa ei o bucată de vreme. Căci făina din vas n-a scăzut şi undelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul Domnului grăit prin gura lui Ilie" (III Regi 17, 10-16).

Apoi s-a îmbolnăvit copilul văduvei şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: "Ce ai avut cu mine omul lui Dumnezeu! Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul! Iar Ilie i-a zis: "Dă- mil pe fiul tău Şi-l luă în braţele lui şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, fă să se întoarcă sufletul acestui copil în el. Şi suflând de trei ori peste copil, l-a înviat şi l-a dat mamei sale zicând: "Iată copilul tău este viu" (III Regi 17, 18).

După această rânduială, Dumnezeu i-a zis lui Ilie: "Mergi şi spune lui Ahab că voi da ploaie pe pământ". Ahab s-a smerit şi proorocul Ilie l-a mustrat zicându-i: "Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi-I Lui, iar dacă zeul Baal este, urmaţi acestuia" (III Regi 18, 21). Apoi, pentru a da deplină încredinţare despre închinarea către adevăratul Dumnezeu, cu învoirea regelui, el face şi o minunată dovadă.

Pe muntele Carmel, în faţa întregului Israel, Ilie a poruncit să-i aducă doi viţei, dintre care unul să fie jertfit de închinătorii lui Baal, iar celălat jertfit de Ilie adevăratului Dumnezeu, şi fiecare să se roage. Şi peste care dintre ei va reuşi să se pogoare foc din cer peste jertfa sa, aceluia să i se închine, că Dumnezeul care va răspunde cu foc, acela este Dumnezeu (III Regi 18, 24). Cei 400 de slujitori al lui Baal şi alţi 450 de preoţi păgâni ai zeiţei Astarte se roagă zadarnic idolilor să aprindă jertfa lor. În schimb, Ilie singur, pe un jertfelnic a zidit 12 pietre, după numărul seminţiilor lui Israel, a pus viţelul înjunghiat, s-a rugat, zicând: "Auzi-mă Doamne, auzi-mă Doamne, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine" (III Regi 18, 37). Foc din cer s-a pogorât şi a mistuit toată jertfa, încât poporul căzând la pământ, a strigat: "Domnul este Dumnezeu".

Apoi poporul a prins pe proorocii mincinoşi şi i-a ucis la râul Chisan, iar Ilie suindu-se pe vârful muntelui Carmel, s-a rugat lui Dumnezeu să dea ploaie şi îndată a venit un vifor mare şi a plouat pe faţa a tot pământul.

Auzind Izabela de uciderea proorocilor ei, s-a mâniat foarte tare pe Ilie şi căuta să-l omoare. Ilie a fugit în Iudeea şi se ruga lui Dumnezeu să-i trimită moarte să nu mai vadă păcatele şi fărădelegile poporului său. După aceea s-a întors în Samaria, a uns pe Elisei prooroc în locul său, a mustrat din nou pe Ahab şi Iazabela, apoi luând pe Elisei, ucenicul său, s-a dus în părţile Iordanului şi despărţind apa în două cu cojocul său, a trecut de cealaltă parte şi i-a zis lui Elisei: "Cere de la mine ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine", "Duhul care este în tine să fie îndoit în mine" a răspuns Elisei. Şi pe când vorbeau , iată căruţa de foc a răpit pe Ilie şi l-a ridicat la cer. Iar Elisei, privind, a strigat: "Părinte, părinte, caii şi căruţele lui Israel" (IV Regi 2, 12). Elisei, luând cojocul care căzuse de la Ilie, a despărţit Iordanul în două şi s-a dus pe muntele Carmel.

După 900 de ani de la acest minunat fapt, Sf. Prooroc Ilie a mai fost văzut cu trupul pe pământ, tot în chip minunat, pe muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos. Spun Sf.

Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca, în acest sens, că atunci când pe Tabor Domnul S-a arătat în slava Sa dumnezeiască, faţa strălucindu-I ca soarele, iar veşmintele făcându-I-se albe ca lumina, "iată că Moise şi Ilie se arată vorbind împreună cu Iisus".

Activitatea Sf. Prooroc Ilie nu a fost încheiată şi nici viaţa pământească sfârşită. Spune Sf. Scriptură că înainte de a doua venire a Domnului, marele prooroc va veni din nou pe pământ şi va pregăti calea, gustând moartea trupească. Atunci va fi omorât proorocul de sabia lui Antihrist, împreună cu Enah.

Iată ce zice Domnul prin gura proorocului Maleahi: "Eu trimit pe Ilie proorocul înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu mai vin să lovesc pământul cu prăpăd" (Mat. 3, 23-24).

Mântuitorul Hristos îi asigură pe Apostoli că această proorocie a lui Maleahi se va realiza întocmai. "Ilie, zice Domnul, vine într-adevăr şi va aşeza la loc toate" (Matei 17, 11), când va fi "un cer nou şi un pământ nou" (Apoc. 21, 1).

Ca "om al lui Dumnezeu" el este slujitor al rânduielii depline, în viaţa de acum şi în ceea viitoare. Ascultarea cu care a răspuns acestei chemări cereşti i-a dat şi tăria de a înfrunta abaterea coborâtoare de la dreapta credinţă, i-a dat puterea minunată a rugăciunii, jertfă bineprimită în rostul misiunii sale. A-i săvârşi prăznuirea înseamnă a avea în el un strălucit exemplu de credincioşie faţă de lege şi popor, de neînstrăinare faţă de credinţă şi neam, de râvnă pentru adevăr, toate roade ale vieţii umane demne.

Cu această icoană în suflet, creşte în noi ruga sfântă către Dumnezeu, după pilda marelui prooroc. Este vie candela dreptei credinţe. Duhul se înnoieşte din tezaurul de simţuri pe care le naşte dragostea faţă de Biserica străbună şi faţă de glie.

Din aceste încredinţări şi cu aceste puteri, năzuind spre tot binele vieţii paşnice, ridicăm gând smerit spre cinstitul prooroc al lui Dumnezeu, "îngerul cel trupesc" după neprihănirea sa şi "omul cel ceresc" după cununa slavei dobândite, aşa cum l-a cunoscut ucenicul său Elisei, aşa cum l-au văzut trei dintre apostolii Domnului, aşa cum îl aşteptăm să revie întru slava Fiului Domnului.

În lumina acestei preţuiri, tot ce îi putem cere, mai cu temei şi mai de folos, urmându-i calea, este după ruga ce i-a făcut-o odinioară Elisei: "Duhul care este în tine să fie îndoit în mine" (IV Regi 2, 9).

Întru acest prisos de har să-l chemăm în ajutorul nostru pe marele prooroc Ilie ca să se roage pentru noi ca să fim feriţi: "de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri şi de războiul cel dintre noi". Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.