Predica

 # 

Pr. Ion Cârciuleanu

Printre persoanele sfinte, stabilite de Dumnezeu spre a lua parte la opera de mântuire a neamului omenesc, Prea Curata Fecioara Maria ocupă un loc distinct, delicat, unic, ca fiind Maica Domnului, "Mireasa cea cu totul fără prihană", "făclia luminii celei neapropiate şi nădejdea sufletelor noastre". Ea este fiinţa prea aleasă care s-a ridicat pe culmile desăvârşirii mai sus decât îngerii şi decât toţi sfinţii. Prin sfinţenia şi viaţa ei preacurată, a devenit mai "cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul a născut". Este singura fiinţă pământească apropiată cel mai mult de sfinţenia dumnezeirii, depăşind pe toţi marii nevoitori ai desăvârşirii morale.

Maica Domnului, deşi a fost dintre noi, cu aceeaşi fire pământească, născându-se pe cale firească, asemenea nouă, ea s-a născut din darul lui Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile împodobite cu lacrimi şi cu jertfe ale Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana.

Praznicul de astăzi, care ne adună an de an în jurul Sfântului Altar al Bisericii strămoşeşti ca, în sunete de clopote şi de cântări, să petrecem pe Maica Domnului spre locul ei de odihnă, ne dă prilej să învăţăm chipul în care se cuvine să o cinstim noi creştinii ortodocşi.

Cinstirea de care s-a bucurat Sfânta Fecioară Maria mai înainte de naşterea sa, prin prezicerea ei de către Însuşi Dumnezeu şi de către prooroci, a crescut şi mai mult după dumnezeiasca sa naştere. A primit cinstea de a fi crescută în templul din Ierusalim, în Sfânta Sfintelor, locul cel mai curat de pe pământ, unde se păstra chivotul legii date de Dumnezeu lui Moise şi numai arhiereul avea voie să intre, o singură dată pe an.

Aici, Sf. Fecioară Maria şi-a împodobit sufletul cu cele mai alese virtuţi: rugăciunea, postul, smerenia, privegherea, ascultarea şi munca sfântă, ca să fie vrednică de înalta misiune pentru care a fost aleasă. Odată cu Buna-Vestire, prin Pogorârea Duhului Sfânt, Fecioara Maria a primit cinstea să nască, să poarte în braţe şi să crească pe Fiul lui Dumnezeu, fiind găsită mai aleasă decât orice făptură, fapt ce i-a dat posibilitatea să se ridice la cea mai înaltă culme a sfinţeniei.

Dacă Eva s-a îndoit de cuvintele lui Dumnezeu şi a călcat porunca ascultării (Facere 3, 6), aducând moartea cu întregul ei lanţ de suferinţe pentru tot neamul omenesc, Maica Domnului ne-a adus viaţa cea veşnică. Scara cerească pe care a văzut-o patriarhul Iacob între cer şi pământ (Facere 28, 12), simbolizează pe Maica Domnului care, prin întruparea lui Iisus Hristos, a unit cerul cu pământul, legându-ne nădejdile de Cel Nemuritor. Ea este mijlocitoarea neadormită către Fiul Său şi Dumnezeul nostru, zicându-ne şi azi: "Faceţi ceea ce vă spune" (Ioan 2, 5). Ea e dragostea revărsată peste neamul creştinesc care cunoaşte bucuriile şi durerile vieţii.

Ce mamă de pe pământ a suferit cu inima zdrobită de durere văzându-şi Fiul pătimind pe calea crucii şi murind răstignit pe cruce în cele mai groaznice suferinţe? Copleşitoare sunt cuvintele cu care Biserica cântă durerile Maicii Domnului: "Primăvară dulce, Fiul meu prea dulce, frumuseţea unde }i-a apus?". Plânge nemângâiata Maică Preacurată "Când ai murit Cuvinte..." (Prohodul Domnului).

Cum să putem pătrunde pe cât mintea noastră poate, în tainele Sf. Fecioare Maria? Dumnezeiescul Fiu, prin naşterea din Fecioara Maria, a devenit ceea ce n-a fost, adică Om, dar a rămas ceea ce a fost - Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Cu Fecioara Maria s-a întâmplat la fel: prin naştere a devenit mamă, adevărată, dar a rămas ceea ce a fost - Fecioară adevărată. Deci a fost Fecioară şi Mamă adevărată, aceasta este o minune unică în lume, este lucrarea lui Dumnezeu în ordinea firească instaurată în cadrul naturii umane.

Prin zămislirea şi naşterea lui Dumnezeu Fiul, Prea Curata Fecioara Maria a intrat în cea mai apropiată comuniune cu Dumnezeu, devenind superioară tuturor făpturilor, "mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii", o minunată expresie a cultului de supravenerare ce i se cuvine, pe care Biserica noastră dreptmăritoare îl acordă Maicii Domnului. Ea este Eva cea nouă, expresia renaşterii spirituale a omenirii desfigurate de păcatul originar, vasul ales prin care Dumnezeu şi-a făcut cunoscută binecuvântarea, mântuirea şi viaţa cea veşnică.

Cea mai mare cinstire a primit Maica Domnului de la Fiul ei, care întreaga viaţă i-s fost supus şi ascultător (Luca 2, 51). Chiar în momentele cele mai dureroase din viaţa Lui, când era pironit între cer şi pământ, pe crucea înfiptă în muntele Golgotei, vărsându-şi Preacuratul Său sânge pentru curăţirea păcatelor lumii, El nu a uitat de mama Sa. Cu faţa însângerată, cu ochii înduioşaţi, a privit către ucenicul Său cel iubit, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, care era la picioarele crucii şi cu legământ a zis către Fecioara Maria: "Femeie, iată fiul tău"! Apoi a zis ucenicului: "Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19, 26-27), dovedind astfel o adâncă cinstire, plină de grijă, până în pragul morţii.

După Înviere şi Înălţare, rămasă în grija Sfântului Apostol Ioan (Ioan 19, 27), dar şi a celorlalţi ucenici ai Mântuitorului, Prea Curata Fecioară Maria a continuat să fie prezentă în mijlocul apostolilor şi a primilor creştini din Ierusalim, stând în centrul primei comunităţi creştine, întemeiată în Ierusalim.

Când s-au împlinit zilele ce le-a avut de trăit pe pământ, cu gândul şi dorul de Iisus, Fecioara Maria a murit! Ea a murit fiindcă tot ce-şi trage originea din pământ, în pământ trebuie să se întoarcă. Maica Domnului a murit ca toţi oamenii, supunându-se legii generale a omenirii lui Adam. Dar moartea Fecioarei Maria n-a fost amară şi dureroasă ca a celorlalţi oameni, ci a fost o "adormire" uşoară, un somn dulce, o trecere lină spre starea nestricăciunii.

Fără dureri i-a fost naşterea, fără dureri adormirea. Tradiţia creştină a consemnat faptul că la Adormirea Maicii Domnului, Sfinţii Apostoli - în afara Sfântului Apostol Toma - s-au adunat în cetatea sfântă, însoţind trupul ei adormit şi aşezându-l în mormânt în grădina Ghetsimani, de la poalele Muntelui Măslinilor: "Ceata ucenicilor s-a adunat să îngroape pe Maica cea de Dumnezeu Născătoare, venind de la margini cu voinţa cea atotputernică" (Stihira de la Stihoavna sărbătorii). Dar numai trei zile mai târziu, când a sosit şi Sfântul Apostol Toma din îndepărtata Indie, dorind să mai vadă o dată faţa Preacuratei, s-a rugat de ucenici să deschidă mormântul. Mormântul s-a deschis, dar trupul Prea Sfintei Născătoare n-a mai fost aflat, mormântul era gol: Trupul Maicii Domnului fusese mutat în chip tainic la cele cereşti.

"Cel ce a primit să ia o parte din carnea Mariei ca să-şi formeze un trup omenesc, n-a putut să lase acel lăcaş pradă putreziciunii", zice Fericitul Augustin. Şi mai departe continuă: "Dacă Dumnezeu a voit să păstreze nu numai trupurile, ci şi hainele celor trei tineri din cuptorul de foc, cum s-ar putea crede că a avut mai puţină grijă de trupul Maicii Sale? Ce? Daniil a fost cruţat de dinţii leilor, iar Maria lui Dumnezeu să fie lăsată dinţilor morţii? Numai gândul acesta mă face să mă îngrozesc".

Nu, n-a rămas în stricăciune trupul Maicii Domnului. Acel ce a păzit fecioria ei la naştere, a păzit şi trupul ei la moarte, l-a păzit şi l-a ridicat la cer ca să fie cinstită alături de El, înaintea tronului Dumnezeiesc. "Împărăteasa, mireasa Ta, Dumnezeule, stă la dreapta Ta împodobită cu aur".

De adormirea Maicii Domnului sunt legate şi câteva minuni importante: - Venirea Sfinţilor Apostoli pe mări la înmormântarea ei, fiind împrăştiaţi în toate părţile lumii pentru vestirea Evangheliei; - Întârzierea venirii Sfântului Apostol Toma care ne-a descoperit înălţarea ei la cer; - Întâmplarea cu evreul Afamie care, cu gândul viclean, s-a apropiat de trupul Maicii Domnului spre a-l profana, iar îngerul Gavriil îi taie mâinile. La întrebarea Apostolului Petru dacă crede acum că puterea Maicii Domnului îl poate vindeca, acesta a răspuns că da, şi s-a vindecat.

Creştinul poate întâlni astăzi mormântul gol al Maicii Domnului în partea stângă a grădinii Ghetsimani - o adevărată biserică subterană, în formă de cruce, într-o galerie de stâncă. O scară largă, cu 48 trepte, coboară în incinta acestei biserici, în care piatra de mormânt serveşte ca prestol pentru oficierea zilnică a Sf. Liturghii.

Venerată pe pământ de Sf. Arhanghel Gavriil, cinstită de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, de Sfinţii Apostoli şi de toţi creştinii, Maica Domnului este venerată deopotrivă de îngeri şi de sfinţi, după trecerea ei în lăcaşurile cereşti. Ea este cea "binecuvântată între femei", Fecioară şi Maică în acelaşi timp, cea dintâi dintre oameni care a ajuns la starea de îndumnezeire, ce constituie chemarea divină adresată tuturor creştinilor.

Prin Iisus Hristos, Maica Domnului a devenit mama tuturor creştinilor, maica celor ce s-au unit cu Dumnezeu întru Fiul.

Cinstirea Maicii Domnului este atât de vie în evlavia credincioşilor pentru că ea nu şi-a încheiat încă misiunea sa pământească. Ea a rămas peste veacuri o mijlocitoare puternică pe lângă Fiul ei. Ea nu încetează a-L ruga să ierte păcatele oamenilor, dăruindu-le vreme de pocăinţă. Rugăciunile ei sunt bineprimite, că ce fiu nu-şi ascultă oare mama, când îl roagă cu lacrimi fierbinţi să ierte pe cei ce i-au greşit? Cum n-o va asculta oare Iisus Hristos, când ea a suferit atât de mult alături de El? Astfel, ea rămâne mereu ocrotitoare sigură, mijlocitoare bună, ajutătoare grabnică, sprijin tinereţilor şi toiag bătrâneţilor noastre. Noi o mai cinstim pe Maica Domnului pentru că ea s-a făcut pildă vrednică de urmat nouă tuturor, învăţându-ne cum trebuie să împlinim voia cea sfântă a lui Dumnezeu.

Cine simte în sufletul său setea unei vieţi noi, curate şi fără de păcat, bineplăcute lui Dumnezeu, să alerge la Maica Domnului să cadă în genunchi în faţa icoanei sale, să o roage să-i cunoască viaţa şi să păşească pe urmele ei. În comoara virtuţilor şi a vieţii sale preasfinte, vom găsi ca într-o grădină duhovnicească, floarea pe care o căutăm, sfatul de care avem nevoie, îndemnul care ne lipseşte.

Cei mici vor învăţa de la ea ascultare şi supunere faţă de părinţi, alţii vor învăţa hărnicia, seriozitatea, curăţia trupească şi sufletească, mamele creştine vor învăţa să crească copiii în legea lui Dumnezeu, ca să umble în calea adevărului, a dragostei şi a păcii, pe care o doreşte lumea întreagă.

Să ne străduim fiecare din noi spre a ne curăţi şi primeni viaţa, iar cuvântul lui Dumnezeu ce se găseşte în Biserică, să încolţească în inimile noastre care, în conlucrare cu harul divin, să ne dea putere să alergăm la Maica Domnului să-i mulţumim pentru binefacerile pe care le revarsă peste noi, să o cinstim, aducându-i imne de laudă, acum la praznicul Adormirii sale, zicând: "Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maria Vieţii şi cu rugăciunile tale mântuieşte din moarte sufletele noastre". Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.