Predica

 #   2007 

Pr. Ion Cârciuleanu

Sfânta noastră Biserică prăznuieşte astăzi Naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătoare cu înţelepciune numită de poporul nostru dreptcredincios, Sfânta Maria Mică, spre deosebire de praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august), numit Sfânta Maria Mare.

Aşezată la începutul anului bisericesc, ea constituie poarta de intrare în cuprinsul celorlalte sărbători, ca una ce este izvorul întregului şir de prăznuiri la care Biserica creştină îşi cheamă sufletele credincioase.

E atât de adânc cuprinsul acestei zile, încât pe drept tâlcuitorul bucuriilor creştine a putut să spună că: "Astăzi începe darul a rodi, arătând lumii pe Maica lui Dumnezeu, prin care cele pământeşti cu cele cereşti se împreună, spre mântuirea sufletelor noastre" (Stihira Vecerniei).

Naşterea Maicii Domnului este rodul rugăciunii evlavioşilor părinţi Ioachim şi Ana, care doriseră să aibă în sânul familiei lor un urmaş.

Tradiţia noastră sfântă ne spune că în Nazaret era un om cu numele de Ioachim şi pe soţia sa o chema Ana. El se trăgea din neamul regelui David, iar ea din seminţia lui Aron. Trăiau în pace binecuvântaţi de Dumnezeu pentru milosteniile şi faptele bune ce făceau, aveau însă o mare tristeţe. Cu toate că ajunseseră bătrâni, nu aveau copii. Era obiceiul în vremea aceea că cei ce nu aveau copii erau socotiţi nevrednici în faţa lui Dumnezeu.

La templu stăteau mai jos decât toţi ceilalţi. Mâncare din mâinile lor nimeni nu primea, iar jertfele aduse erau primite în urma tuturor. Suferinţa lor sufletească era tot aşa de mare ca şi ruşinea ce o aveau, şi totuşi nu cârteau. Cu ocazia unui mare praznic au mers la Ierusalim la templu să se roage, precum şi să aducă jertfă pentru dorinţa lor.

Râvna i-a îndemnat să aducă jertfă mai înaintea altora. Preotul cel mare - Isahar - care slujea în acea zi, s-a mâniat şi i-a înfruntat cu cuvinte aspre, spunându-le: "Nu se cade a primi daruri din mâinile tale că binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a coborât asupra ta din pricina a cine ştie ce păcate pe care le-ai tăinuit".

Întristat a plecat bătrânul Ioachim dar nu s-a întors acasă. S-a dus în munte şi acolo, în post, rugăciune şi priveghere se ruga lui Dumnezeu să le dăruiască un copil. Sfânta Ana s-a întors şi ea acasă şi a vărsat multe lacrimi în grădină. Tradiţia sfântă aşază în rugăciunile acestor bătrâni cuvinte de o deosebită emoţie.

Astfel, Sfânta Ana se ruga: "Doamne, Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd, Cel ce-ai zis făpturilor să crească şi să se înmulţească, Cel ce ai binecuvântat pe Sara, femeia lui Avraam şi la bătrâneţe a născut pe Isac şi ai dăruit pe Ana care a fost stearpă şi a născut pe Samuil proorocul, dă-mi şi mie Doamne roadă pântecului să nu mai fiu de ocară şi de urgie oamenilor. Ce voi naşte - ori fecior ori fiică - voi închina }ie, cu toată inima mea şi-l voi da să slujească la templul cel sfânt al Tău".

Tot aşa se ruga şi Ioachim. Iar Arhanghelul Gavriil al Bunelor Vestiri de bucurie a spus lui Ioachim: "Bucură-te Ioachime şi te veseleşte că eu sunt îngerul lui Dumnezeu. Am venit să-ţi spun că vei avea o fecioară, care va naşte întru feciorie pe Împăratul lumii, pe Fiul lui Dumnezeu", iar Anei acelaşi înger i-a spus: "Rugăciunile tale, Ano, au străbătut cerul şi lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu, iar mila Sa s-a coborât asupra ta; iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea binecuvântată prin care se va da mântuire lumii. Şi se va numi Maria".

Amândoi cu inimile pline de bucurie, au mulţumit lui Dumnezeu şi după împlinirea vremii Ana a născut pe Pururea Fecioară.

Aşa ne învaţă sfânta tradiţie despre naşterea Maicii, care a fost bucurie la toată lumea. Prin naşterea ei peretele cel din urmă al vrajbei a început să se cutremure. Proorocii s-au bucurat văzându-ş i împlinite profeţiile lor. Umbrele s-au risipit, nădejdile s-au întărit căci în leagănul mărit din Nazaret şi în braţele bătrâne ale Anei fericite se afla Maica lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune cu privire la aceasta: "Nimeni nu este în viaţa aceasta ca Fecioara Maria. Cercetează omule cu cugetul toată zidirea şi vezi dacă este ceva asemenea sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea cerurile. Aminteşte-ţi toate puterile nevăzute şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în toată firea" (Cuvânt despre Fecioara Maria).

Astfel Maica Domnului apare în viaţă din binecuvântare şi rugăciune. Coboară din acele familii strălucite asupra cărora s-a revărsat toată nobleţea firii şi a harului după un lung şir de regi şi patriarhi ai Vechiului Testament prin care a curs, ca prin nişte râuri, fericirea şi slava şi care s-au adunat în fiinţa ei. Toată bogăţia harului, pe care Dumnezeu o dăruieşte sfinţilor cu cântărire şi măsură, s-a revărsat peste ea singură pentru ca să formeze într-însa înclinaţiile cele mai curate şi virtuţile ei cele mai desăvârşite, căci familia sa este sfântă, naşterea sa minunată, viaţa sa fără de prihană şi mutarea sa din viaţă scumpă tuturor creştinilor.

Câtă fericire s-a sălăşluit în casa drepţilor Ioachim şi Ana, când s-a plinit această sfântă rugăciune a lor, mai ales că bunul Dumnezeu binecuvântase casa lor cu Fecioara proorocită de Isaia şi căreia mai târziu îngerul Gavriil i-a spus: "Bucură-te ceea ce eşti plină de dar" (Lc. 1, 28).

Cu fiecare zi, cu fiecare clipă venea momentul când fiica lor trebuia să fie adusă la templu din Ierusalim unde o va lua în braţe Arhiereul Zaharia, care, binecuvântând pe Domnul o introduce în cele mai dinlăuntrul ale Bisericii, în Sfânta Sfintelor, unde intra numai arhiereul singur, o dată pe an, şi unde o va păzi harul lui Dumnezeu, ca viitor locaş al Fiului său şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

Predania Bisericii ne spune că Maica Domnului a rămas în biserica din Ierusalim 12 ani, unde s-a pregătit să fie "scară cerească" pe care s-a pogorât la noi Domnul milelor.

Sfintei Fecioare Maria i s-au adus de către toţi creştinii, din toate veacurile, cinstire prea aleasă pentru darurile ei mari de care s-a învrednicit, de a fi Născătoare de Dumnezeu, de a fi şi a rămâne Pururea Fecioară, de a fi rugătoare şi mijlocitoare creştinilor în faţa Tronului dumnezeiesc. Pentru aceasta este lăudată de toţi cu rugăciuni, numind-o "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii".

Ea este chemată în ajutor ca una care se milostiveşte spre întreg neamul creştinesc. "Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine de nevoi".

Din acelaşi simţ al venerării ei, imnografii cei mai iscusiţi i-au închinat talentul lor în imne de proslăvire, iconografii din toate timpurile i-au păstrat ca pe o comoară de mare preţ şi ca pe o zestre a sufletului lor chipul ei cel sfânt, din care radiază dragostea maternă; arhitecţii au înălţat în pomenirea ei biserici în toate locurile unde au existat creştini, iar slujitorii Bisericii au adresat, în cuvântările dedicate Sfintei Fecioare, cuvintele cele mai alese, asemănând-o cu tot ce este mai frumos şi mai sfânt în această lume.

Iată, de pildă, cum ne-o prezintă pe Pururea Fecioara Maria unul din marii predicatori, Mitropolitul Antim Ivireanul: "Aleasă eşti cu adevărat, ca soarele, pentru că eşti încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi străluceşti mai vârtos între celelalte lumini ale cerului. Aleasă eşti şi frumoasă ca luna care cu lumina ei străluceşte mai mult decât stelele cerului. Aleasă eşti, ca revărsatul zorilor, pentru că ai alungat noaptea şi toată întinăciunea păcatului, aducând în lume ziua cea purtătoare de viaţă. Aleasă eşti ca izvorul care cu curgerile cereştilor bunătăţi, adapă sfânta Biserică" (A. Ivireanul, Predici, pag. 88).

Tot acelaşi mitropolit, ca şi alţi predicatori impresionaţi de măreţia Sfintei Fecioare exclamă şi se întreabă: "Cine este aceasta care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna şi aleasă ca soarele? Cu ce flori de laudă voi putea împleti cununa fecioriei tale, ca una ce eşti încununată de toate florile bunătăţilor de Tatăl ceresc?" (ibidem pag. 89).

Născătoarea de Dumnezeu rămâne o taină necuprinsă cu mintea şi pe care vorbitorul nu o poate descoperi: "De te vei numi cer eşti mai înaltă decât el fiindcă ai născut pe făcătorul cerului" (ibidem).

Iar noi creştinii, în simţirea noastră curată, o cinstim punându-ne viaţa sub acoperământul ei cel sfinţit. O cinstim păstrându-i chipul ei sfânt în casele noastre, căruia ne închinăm şi înălţăm rugăciuni. La orice împrejurare pe buzele noastre trebuie să fie numele Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

O cinstim şi atunci când, la botez ne-am hotărât să-i purtăm toată viaţa numele care ne este scump şi apropiat. O cinstim chemând-o neîncetat în rugăciuni, spre a ne fi de ajutor şi ocrotitoare în toate împrejurările vieţii, fiindcă ştim că este Maica şi apărătoarea lumii. Este limanul mântuirii, aducând mângâiere inimilor noastre. Sub acoperământul cel sfânt al ei ne aflăm noi toţi creştinii, ca nişte adevăraţi fii ai ei.

Maica Domnului este bucuria cea nespusă a neamului creştinesc. Şi care este bucuria pe care ne-o revarsă din ceruri Maica Domnului? Este, într-adevăr, bucuria mântuirii noastre Maica Domnului făcându-se prin naşterea ei şi apoi prin cea a Naşterii Fiului lui Dumnezeu, începutul mântuirii noastre, după cum glăsuieşte şi o cântare: "Astăzi au suflat adieri mai înainte vestitoare de mântuire" (Stihirea a IVa Vecerniei). Bucuria aceasta care se revarsă din înălţimile cerului peste noi oamenii, prin naşterea Maicii Domnului face să renaştem la o viaţă nouă, curată, ne sfinţeşte punând în inimile şi suflete noastre linişte şi pace - când o cerem în rugăciune simţim prezenţa şi căldura dragostei sale, simţim sprijinul, ajutorul şi mângâierea ei. În curăţenia şi neprihănirea inimii noastre, în asemenea clipe cu adevărat o venerăm, ne încredinţăm şi ne dăruim ei, făcându-ne fericiţi! Credinţa noastră în sprijinul Maicii Domnului, prin prezenţa ei în mijlocul nostru, în clipele de rugăciune, o păstrăm întocmai ca pe o comoară a sufletului nostru. Prin ceea ce gândim şi săvârşim, printr-o trăire neprihănită de adevăraţi creştini, o avem în casele şi familiile noastre; calea cea mai sigură prin care-i câştigăm prezenţa şi îi dobândim ajutorul, este rugăciunea fierbinte. Pentru că prin rugăciune creştinul vorbeşte cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii, iar locul acestei convorbiri, al acestui tainic dialog este fără îndoială Sfânta Biserică.

Ori de câte ori venim la biserică, nu numai să ascultăm cele ce se citesc sau se cântă, dar noi înşine trebuie să participăm şi să trăim momentele cele mai tainice ale Sf. Liturghii, simţind lângă noi pe Domnul Iisus Hristos şi pe Maica Lui cea sfântă.

Maica Domnului ne rămâne, deci, chipul desăvârşit de rugătoare şi mijlocitoare la Fiul ei şi Domnul nostru Iisus Hristos.

Suntem încredinţaţi că rugăciunile noastre totdeauna vor fi ascultate de ea, ca una care ne este tuturor Maică.

La rândul Său, Domnul şi Mântuitorul lumii ascultă rugăciunea ei pentru noi ca una care este Maica Sa. Şi noi ştim din Sf.

Evanghelie că în viaţa Sa pământească a ascultat-o, a respectat-o şi a cinstit-o, aşa cum se cuvine ca oricine să-şi cinstească părinţii.

De aceea, încrederea nestăvilită în Maica Domnului, mijlocitoarea noastră în faţa lui Hristos, nu ne poate părăsi niciodată. Să privim icoana ei cea sfântă, aşezată după obicei în sfintele noastre biserici, la locul cel mai cinstit, alături de icoana Domnului Iisus Hristos; câtă blândeţe şi evlavie se găseşte în chipul ei, câtă dragoste radiază din privirile ei rugătoare, mereu îndreptate asupra noastră! Ea este înfăţişată ţinând în braţe pe Pruncul Divin, nedespărţită de El. Această unire nedespărţită întruchipează legătura ce s-a făcut între cer şi pământ, între oameni şi Dumnezeu, ea rămânând pentru totdeauna Mamă a întregului neam creştinesc, iar prin ea, prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu, noi făcându-ne fii ai Tatălui ceresc.

Să alergăm totdeauna la maica Domnului, cu credinţă tare şi rugăciuni fierbinţi spre a-i cere ajutorul şi ocrotirea, ca una ce este tuturor creştinilor "acoperământare şi păzitoare, liman şi zid, scară şi turn" al mântuirii noastre şi să zicem: "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine". Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.