Predica

 # 

Pr. Ion Cârciuleanu

Izvorâtorul de Mir


Săvârşim astăzi, după străvechea rânduială a Bisericii noastre, prăznuirea Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir.

Inimile noastre se umplu de bucurie duhovnicească, ori de câte ori săvârşim prăznuirea sfinţilor, deoarece prin rugăciunile lor, sfinţii sunt ajutătorii, solii (rugătorii), mijlocitorii noştri către Dumnezeu. Datorită vieţuirii lor curate, sfinte şi bine plăcute lui Dumnezeu, sfinţii se bucură de o cinstire deosebită din partea credincioşilor.

Astăzi prin cântările, imnele şi rugăciunile ei, Sfânta noastră Biserică a împletit în cinstea Sfântului Dimitrie cununi de laudă şi de mulţumire. În această atmosferă de rugăciune şi de mireasmă duhovnicească se cuvine să cunoaştem mai de aproape vieţuirea, faptele, şi pătimirea sa pentru Hristos, pentru ca momentele sărbă toreşti de astăzi să fie pentru toţi un prilej de zidire sufletească şi de întărire în credinţă şi dragoste către Dumnezeu.

După cum ne spune Sinaxarul şi istorisirea vieţii sale, Sfântul Dimitrie a trăit în cetatea Tesalonicului din Grecia, în veacul al IV-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. Se trăgea dintr-o familie de neam ales: tatăl, guvernator al Tesalonicului şi mama, o creştină deosebită. Datorită aleselor sale calităţi, după moartea tatălui a reuşit să ajungă guvernator al Tesalonicului, în locul tatălui său.

După trei sute de ani dela întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lumina credinţei creştine reuşise să pătrundă până la marginile îndepărtate ale imperiului roman. Ea a ajuns şi în provinciile Peninsulei Balcanice şi îndeosebi în Macedonia, a cărei capitală era Tesalonic, unde în anii 51 şi 57 a predicat Sfântul Apostol Pavel.

În timp ce creştinismul se răspândea prinzând rădăcini adânci, la începutul veacului al IV-lea, păgânismul roman se destrăma o dată cu însuşi imperiul care, între altele îşi măcinase puterile căutând zadarnic să menţină închinarea la idoli.

Pentru a opri răspândirea creştinismului, împăraţii au dat mai multe edicte de persecuţie, prin care au pornit mare prigonire împotriva acelora care se lepădau de cultul idolilor păgâni şi treceau la credinţa Domnului şi Mântuitorului Iisus.

În această vreme, împăratul Diocleţian, încercând o împărţire a puterii împărăteşti, pentru a o întări, nu izbuteşte mai mult decât să-i grăbească dezmembrarea. Cu acelaşi gând porneşte el şi prigonirea Bisericii.

Zelul său pentru o cauză nedreaptă nu-i aduce alt folos decât aceea de a se număra printre ultimii prigonitori, având alături de el şi pe Maximian.

În vâltoarea acestor vremuri, împăraţii Diocleţian şi Maximian au luat cele mai aspre măsuri contra creştinismului din provinciile sud-dunărene. Aproape toate cetăţile situate de-a lungul Dunării au dat numeroşi martiri în acest timp.

Maximian a fost trimis în cetatea Tesalonicului să aplice edictele de persecuţie contra creştinilor. Ajungând aici, a poruncit să fie prinşi creştinii care propovăduiesc pe Iisus şi nu se închină la Zei.

Sfântul Dimitrie, care era vestitorul credinţei celei adevărate a Domnului Hristos, a fost prins de ostaşii lui Maximian şi adus înaintea acestuia. Iar împăratul s-a mâniat foarte tare, când Sf.

Dimitrie L-a mărturisit pe Hristos, poruncind să fie aruncat îndată în temniţă.

În locul rangului de "ales" al împăratului, a dorit să fie "ales al lui Dumnezeu, sfânt şi preaiubit" (Coloseni 3, 12) atunci când împăratul Maxenţiu i-a cerut să prigonească pe creştini. De aceea, din palatul de dregător, el a coborât în temniţa osândiţilor, învăţându-i şi încurajându-i.

Toate acestea le-a dobândit el deplin când, după această întemniţare, peste botezul dreptei închinări s-a învrednicit de botezul de care înşişi apostolii Domnului se arătaseră dornici (Matei 20, 22), acela al sângelui vărsat fără vină. Simţul dreptăţii şi al omeniei, lumina credinţei, bunătatea inimii, curajul înfruntării pornirilor pătimaşe ale împăratului persecutor Maxenţiu, puterea rugăciunii şi dragostea faţă de Hristos, toate aceste daruri şi tot ce creşte din ele i-au dat puteri cu adevărat minunate.

Împăratul Maximian era mare iubitor de petreceri şi distracţii. Îi plăceau îndeosebi jocurile, întrecerile şi luptele dintre gladiatori, de la circ. El se lăuda mai ales cu un gladiator puternic, numit Lie, mult apreciat de împărat şi de păgâni, pentru mărimea şi puterea lui. Nimeni nu putea să-l biruiască şi nici nu cuteza să se măsoare cu el, încât acesta ucidea pe mulţi, printre care erau şi creştini.

Atunci, un oarecare tânăr creştin, numit Nestor, văzând pierderea atâtor vieţi care se făcea de păgânul Lie, ştiind că înaintea lui Dumnezeu nici un dar nu este preţios pentru oameni decât viaţa pe care le-a dăruit-o El, a mers la Sfântul Dimitrie în temniţă şi i-a spus: "Bărbat al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie, ci te roagă pentru mine". Iar Sfântul Dimitrie, însemnându-l cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci pe frunte, îi zise: "şi pe Lie vei birui, şi pentru Hristos vei mărturisi".

După întâlnirea cu Sfântul Dimitrie, Nestor, având credinţă în ajutorul şi în puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, porni cu îndrăzneală să se lupte cu Lie cel puternic şi birui mândria acestuia şi-l răpuse.

Aceste puteri s-au vădit şi s-au făcut larg cunoscute prin acest semn: înfrângerea uriaşului păgân Lie de către tânărul Nestor, prin binecuvântările pe care i le-a dat marele mucenic.

Cu bogăţia pe care a moştenit-o de la părinţii săi şi pe care a împărţit-o prin sluga sa, fericitul Lupus, celor lipsiţi, a dobândit comorile cereşti.

S-a mâniat tare împăratul Maximian văzând înfrângerea şi răpunerea lui Lie şi s-a ruşinat pentru lauda deşartă.

Aflând că Sfântul Dimitrie a încurajat şi a întărit pe Nestor, prin rugăciunile sale către Dumnezeu cel adevărat, împăratul a trimis ostaşii să-l străpungă cu suliţele, pentru că s-a făcut pricina înfrângerii lui Lie. Cu suliţa a fost împuns, ca Fiul Fecioarei Sfinte. La fel şi Sfântul Nestor, a căzut sub sabie.

După aceasta, creştinii cucernici au înmormântat trupul Sfântului Dimitrie pe locul pătimirii lui.

Dar curatul şi cinstitul lui trup n-a fost supus, după legile firii, stricăciunii şi putrezirii, ci, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas nevătămat şi a săvârşit în urmă multe fapte minunate şi tămăduiri de boale, cum aflăm din viaţa sfântului.

Credincioşii oraşului Tesalonic din Grecia, unde se află până astăzi cinstitele sale moaşte s-au bucurat în chip deosebit de binefacerile şi ocrotirea Sfântului Dimitrie, îl cinstesc cu mare credinţă şi-l socotesc patronul şi ocrotitorul oraşului lor.

Intrat în pioasa pomenire, la 26 octombrie, după tradiţia bisericească, chipul Marelui Mucenic, ale cărui sfinte moaşte s-au arătat izvorâtoare de mir, a devenit icoana vie a sfinţeniei. Sfântul Dimitrie se bucură de mare cinstire din partea credincioşilor români de pretutindeni.

Pentru vrednicia lui de mărturisitor al lui Hristos este atât de răspândit în Ortodoxie. Închinarea atâtor altare sub ocrotirea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir ne spune mult despre renumele sfântului, despre pietatea străbunilor, ca şi de strânsele şi vechile lor legături cu creştinătatea ortodoxă, despre această unitară închegare de credinţă din vechea vatră a creştinismului apostolic.

Cinstim numele şi pomenirea acestui slăvit mucenic, pentru că el a cinstit numele lui Hristos. Să luăm aminte la viaţa lui pilduitoare, pentru că el a luat aminte la viaţa şi cuvântul lui Iisus. Îi cerem ajutor şi ocrotire, pentru că el însuşi a fost ocrotit cu ajutorul lui Iisus, şi la rândul lui, a ajutat şi altora să dobândească nume nemuritor. Dragostea sa ne învaţă să gustăm şi să vedem că e bun Domnul.

Să vedem cât suntem de mari în neputinţele noastre, ca în felul acesta, cunoscând puţinătatea noastră în nemăsurată veşnicie, să ne păzim mai cu tărie de orice alunecare înspre "latura şi umbra morţii" care este păcatul.

Luptă bună să luptăm, nu pentru bunătăţi lesne trecătoare, ci pentru tot ceea ce ne apropie de Mântuitorul Hristos.

Cu cât ispitele şi greutăţile vor fi mai mari, cu atât şi noi să avem dragoste faţă de Hristos şi să căutăm a împlini poruncile Lui.

Cu dragoste, împlinitori de tot lucrul bun, să ne apropiem de Hristos, ca să putem înţelege mai bine misiunea noastră, a fiinţei pe care o credem puternică, dar care e atât de neputincioasă; să putem înţelege mai bine sfinţenia vieţii pilduitoare a Sfântului Dimitrie şi a tuturor sfinţilor şi mucenicilor noştri.

În acest fel vom avea duhul înaltei comuniuni cu Hristos, alături de toţi "binecuvântaţii Tatălui".

Întru acestea ne simţim cu adevărat "zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor", piatra cea din capul unghiului fiind Iisus Hristos, întru care orice zidire bine alcătuită creşte să ajungă un locaş sfânt în Domnul. Întru aceasta ne ştim şi noi împreună zidiţi "spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh" cum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel (Efeseni, 2, 20-22).

Iar la judecata ce va să vie, să putem primi şi noi mângâierea slugii cu doi talanţi.

Să fim urmaşi vieţii Sfântului Dimitrie în aşa fel, încât totdeauna să putem zice împreună cu Sfântul Apostol Pavel: "vieţuiesc eu, dar nu eu, ci Hristos vieţuieşte întru mine", şi în felul acesta să intrăm în "bucuria Domnului" şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unde dorim să ajungem cu toţii. Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.