Predica

 #   2007 

Pr. Ion Cârciuleanu

Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Andrei era bărbat evlavios şi râvnitor întru împlinirea voii lui Dumnezeu. Pentru aceea, când aflase de propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce chema pe oameni la pocăinţă, vestindu-le apropiata venire a Mântuitorului Celui făgăduit de Dumnezeu, Andrei merse la Ioan şi se făcu ucenic al acestuia.

Începutul misiunii Sfântului Andrei este de o impresionantă frumuseţe: a doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul sta de veghe pe ţărmul Iordanului cu doi ucenici ai săi, printre care şi Andrei.

Mântuitorul trece pe lângă ei. Ioan Botezătorul îl zăreşte şi îl identifică: "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii" (Ioan 1, 29).

Cei doi ucenici, fără să spună vreun cuvânt, au pornit după Iisus. Când a prins de veste Iisus că ei se ţin după El i-a întrebat: "Ce căutaţi? Ce vreţi?" Iar ei I-au răspuns printr-o altă întrebare: "Învăţătorule, unde locuieşti?" "Veniţi să vedeţi!" le-a răspuns Hristos. Ei s-au dus şi au rămas cu Domnul până la al zecelea ceas. Întâlnindu-se cu fratele său, Simon, Andrei i-a împărtăşit bucuria de a fi văzut pe Mesia şi l-a dus şi pe el la Iisus.

De aceea Biserica îl numeşte pe Sfântul Andrei "cel dintâi chemat" sau "primul chemat la apostolat".

După această întâmplare, însă, ei s-au întors la ocupaţiile lor obişnuite de pescari. Mâinile lor aruncau mrejele în mare pentru a prinde peşte, însă inima lor era statornic la împărăţia lui Dumnezeu. Într-una din zile, Mântuitorul se ivi şi pe ţărmul Tiberiadei, cum apăruse mai înainte pe ţărmul Iordanului.

Prima dată, ei doriseră să meargă cu Hristos. Acum Hristos le poruncea să vină după El: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni".

Auzind această chemare Andrei şi fratele său Simon lasă totul - până "şi pe tatăl lor", spre a urma pe Domnul. A te supune, nu înseamnă, oare, a părăsi, a şti ce părăseşti, când, şi mai ales, pentru ce să părăseşti? Sfântul Andrei ne arată cât de simpă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Hristos, dar şi cât de prompt este răspunsul la această chemare sfântă.

Sfântul Andrei urmează pe Hristos fără condiţii şi fără întârziere, fără calcul şi fără dorinţa de câştig, ci doar pentru că a simţit în chemarea lui Iisus Însuşi cuvântul Vieţii.

Din ziua aceea, Andrei - ca şi ceilalţi apostoli - a urmat pe Mântuitorul, însoţindu-L pe drumurile Iudeii şi adăpându-se din izvorul cel nesecat al dumnezeieştii învăţături, pe care o răspândea Mântuitorul. Afost mereu aproape de Mântuitorul Hristos. Sfintele Evanghelii ne mai vorbesc despre El cu prilejul înmulţirii pâinilor, când el a dat de ştire Mântuitorului că în mulţime este un copil care are cinci pâini şi doi peşti. El a însoţit pe Filip la Domnul ca să-i vestească dorinţa grecilor de a-L vedea, şi împreună cu cei trei apostoli, a însoţit pe Domnul pe Muntele Măslinilor, marţi în săptămâna Patimilor. A fost martor al minunilor săvârşite de Domnul; s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc şi dătădor de viaţă al credinţei celei noi, întemeiată de Hristos; a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pe Cruce şi s-a bucurat în ziua Învierii. A primit plinătatea harului în Duminica Pogorârii Sfântului Duh şi sorţii i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ţinuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia şi Grecia (Macedonia, Tesalonic şi Ahaia).

Potrivit unor vechi mărturii ale tradiţiei istorice, Sfântul Andrei a predicat şi în sud-estul României de azi, în Dobrogea numită în vechime Sciţia Minor.

După ce a predicat în cetăţile din Sciţia Minor, locuită de greci, romani, geto-daci, s-a îndreptat spre Sud, ajungând în ţinuturile greceşti, unde pe mulţi păgâni şi închinători la idoli i-a adus la dreapta credinţă şi la cunoaşterea lui Hristos, Cel răstignit pentru mântuirea noastră; şi ajungând în oraşul Patras, a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.

Cine dintre noi ar putea uita vreodată mucenicia Sfântului Apostol Andrei? Crucea lui, care a fost numai a lui? Bucuria lui de a muri răstignit pe ea, ca Domnul, dar pe una pe care nevrednicia lui o dorea să nu fie la fel cu a Domnului, căci a cerut să fie răstignit pe o cruce în formă de X. La vederea ei, o tradiţia ne spune că Sfântul Andrei se adresează cu aceste cuvinte: "Mă închin înaintea ta, cruce sfântă, care ai fost sfinţită de trupul Domnului, şi cu mădularele Lui, ca şi cum cu nişte pietre de preţ ai fost împodobită. Mai înainte ca Domnul să fi fost atârnat de lemnul tău, eu mă îngrozeam când te vedeam, dar prin suferinţa Domnului meu, tu ţi-ai agonisit cereasca şi negrăita dragoste şi tu eşti râvnită azi de inima mea ca o binecuvântare.

Iată, eu mă apropii de tine cu bucurie şi fără nici o sfială! De când te doresc! O, cruce, prea bună, cea prea înfrumuseţată şi cu vrednicie prea împodobită! Tu, cea pe care te-am dorit, te-am aşteptat şi te-am căutat atât de mult, smulge-mă din vălmăşagul oamenilor şi du-mă la Stăpânul meu! El m-a răscumpărat prin tine, din braţele tale să mă primească".

Sfântul Apostol Andrei, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel a propovăduit "pe Iisus cel răstignit; viaţa lui începe cu răstignirea Domnului şi se încheie cu propria sa răstignire.

Crucea a fost amvonul lui".

Prin tot ceea ce a crezut şi prin tot ce a săvârşit Sfântul Apostol Andrei, în trudita sa viaţă de apostol al Evangheliei, se poate pildui în chip strălucit pentru orice om de bună voinţă, ce înseamnă a crede într-un adevăr şi ce nu înseamnă a crede într-un adevăr. Existenţa întregii sale vieţi şi activităţi pare să fi fost: prin cruce la slavă, prin suferinţă la biruinţă.

Pornind din laturile Betsiadei şi Capernaumului, trecând prin Ierusalim, a atins către miază-noapte hotarele Sciţiei, iar către miază-zi hotarele Ahaiei, dorind să miluiască din grânarele Pământului ceresc pe toţi săracii cu duhul şi cu trupul.

Dacă Biserica lui Hristos s-a înălţat prin chinuri, iar învăţătura ei a strălucit prin tăgăduiri, la această înălţare şi strălucire şi-a adus şi Sfântul Apostol Andrei partea lui de luptă şi de suferinţă. Pentru el lumea nu exista decât ca s-o umple de lumina lui Hristos şi de triumfătoarele puteri ale sfinţeniei. Domnul ne este şi nouă călăuzitor azi prin Biserica Sa. Trebuie să ştim să-L căutăm şi să aducem şi pe ceilalţi fraţi ai noştri. Hristos ne poate face şi pe noi, din "doritori de interese egoiste şi deşarte", "pescari de suflete" pentru a ne pune în slujba adevărului şi dreptăţii lui Dumnezeu.

Păgânismul sciţilor de acum două mii de ani n-a dispărut cu totul. Drumurile Sfântului Apostol Andrei trebuie bătute din nou azi. Pe martiri nu-i face moartea care li se dă, ci credinţa pentru care ei mor. Grija ce o purtăm pentru sufletul nostru să nu fie numai o clipă şi numai de formă. Atunci, în zadar vom întreba pe Hristos: unde locuieşte? În zadar El ne va arăta Biserica. În zadar vom rămâne cu El câteva ceasuri, duminica şi sărbătorile. În zadar vom asculta propovăduirea cuvântului Său.

În zadar vom spune şi altora ceea ce am văzut şi-am auzit aici.

Prin viaţa şi faptele noastre de fiecare zi şi fiecare ceas, să fim la înlăţimea chemării lui Hristos.

Lacrimile noastre de întoarcere şi de căinţă atârnă mai greu în cântarele dreptăţii dumnezeieşti, decât toate ispitele, indiferent de ce natură ar fi ele.

Numele Sântului Andrei s-a prefăcut în renume pentru că el cu bărbăţie a crezut, a luptat şi s-a încununat.

Bărbăţia pe care trebuie s-o dovedească şi credinţa noastră, azi, are în viaţa şi jertfa Sf. Andrei o pildă, un îndemn şi o chemare; în rugăciunile lui mijlocitoare, o putere de ocrotire iar în apostolatul desfăşurat de el, în ţara noastră, o datorie clară de mari răspunderi. Fie ca această zi a întâlnirii noastre cu Hristos aici, în Biserica Sa, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei să ne pregătească calea mântuirii prin credinţă şi prin jertfelnicie, prin iubire adevărată şi dreptate. Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.