Predica

 #   2007 

Pr. Ion Cârciuleanu

Trăim încă în atmosfera înălţătoarelor zile de creştinească prăznuire a Naşterii Domnului. Ne răsună în minte încă versul colindei: "Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos" în ieslea Betleemului fericit al celui ce a creat lumea.

În aceste clipe, când inima ne este plină de bucuria Naşterii, când ochii noştrii sunt aţintiţi asupra întrupării Celui din veac aşteptat, de toţi drepţii şi proorocii, în aceste clipe, Biserica ne înfăţişează desfăşurarea Vieţii creştine, înfiripată o dată cu moartea lui Hristos. Astăzi sfânta noastră Biserică prăznuieşte pe cel ce a vestit măreţul şir de martiri, al celor ce-i vor purta crucea, de jertfe pentru religia dragostei care avea să schimbe omenirea acelor veacuri, din temelie.

În fruntea acestor mucenici ca primă jertfă creştină stă Sfântul Arhidiacon Ştefan.

După activitatea publică a Mântuitorului, încheiată prin patimile, moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la cer, urmate de pogorârea Duhului Sfânt în ziua cincizecimii, care a dat avânt cuvântului Sfinţilor Apostoli, numărul credincioşilor sporea zi cu zi în Biserica din Ierusalim. Toţi aceştia se dăruiau să trăiască din plin virtuţile creştine şi în special dragostea faţă de aproapele. Pe temeiul dragostei pe care o slujeau, cei avuţi îşi vindeau averile, iar preţul lor îl puneau la picioarele apostolilor, spre folosul tuturor celor ce aveau nevoie: săraci, văduve şi orfani.

Dar curând au început nemuţumirile. Astfel, iudeii elenişti, adică aceia care veniseră la Ierusalim de dincolo de hotarele Palestinei şi adoptaseră limba şi cultura greacă, au cerut ca Sfinţii Apostoli să rânduiască anume slujitori care să vegheze pentru a nu fi trecute cu vederea văduvele lor la împărţirea zilnică a ofrandelor.

Spre a pune capăt nemulţumirilor ce puteau să se mai ivească, Sfinţii Apostoli au chemat mulţimea de credincioşi zicându-le: "Nu este drept ca noi părăsind cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Dreptatea aceea, fraţilor, căutaţi - bărbaţi dintre voi cu nume bun plin de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă" (Faptele Apostolilor 6, 2-3).

Şi alegând şapte bărbaţi vituoşi, cu duh curat, mulţimea i-a înfăţişat Sfinţilor Apostoli care, rugându-se, şi-au pus mâinele peste ei, şi i-au rânduit diaconi învestiţi cu harul acestei sfinte slujiri. Aşa a fost instituită în Biserica creştină prima treaptă ierarhică, treapta diaconiei. Între aceşti şapte bărbaţi aleşi se afla şi Sfântul Ştefan, a cărui înţelepciune şi zel pentru propovăduirea cuvântului mântuitor erau preţuite de toţi: căci Ştefan, plin de dar şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.

Aşa păşeşte Sfântul Ştefan în istoria Bisericii creştine, care-l va prăznui de-a pururea ca pe cel dintâi încoronat cu cununa muceniciei, după modelul Mântuitorului Hristos.

Sfântul Ştefan era de fel din Tarsul Ciliciei, ca şi marele Apostol Pavel. După tradiţie, el făcuse parte din cei şaptezeci de mucenici ai Mântuitorului. Astfel vom înţelege poate mai bine zelul său de a vesti Cuvântul Mântuitorului Hristos, care a venit în lume ca să slujească şi nu să fie slujit, ducând smerenia până a sluji ucenicilor săi, spălându-le picioarele.

Sfântul Ştefan se îngrijea, cu toată puterea sa, de cei săraci, de văduve, de orfani şi bolnavi, îi ajuta, îi mângâia, aducându-le vestea cea bună.

Credinţa neclintită a Sfântului Ştefan, întemeiată pe cunoaşterea adâncă a învăţăturii Domnului Hristos şi a Vechiului Testament, au făcut din el un adversar de temut pentru cărturari şi farisei, care nu mai puteau să-i mai facă faţă.

Neputând să-l învingă, prin cuvânt, datorită înţelepciunii şi darului cu care le vorbea, unii din farisei şi din cărturari au pus nişte martori mincinoşi care să zică: "Acest om nu încetează de a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii. Căci l-am auzit zicând că Iisus Nazarineanul, va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise" (Fapt. Apost. 6, 13-14). În timpul judecării, în faţa aceluiaşi arhiereu Caiafa, care judecase şi pe Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Arhidiacon Ştefan, dezvăluie aici marele adevăr, că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este Mesia, pe care ei îl aşteptau. Astfel el mustră mândria cărturarilor şi fariseilor, arătându-le pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a odrăslit din sămânţa lui David. Cuvintele lui au sunat în urechile judeăctorilor ca o condamnare: "Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o". Sunt rostiri sfinte pe care le citim în Sfânta Scriptură, la Faptele Apostolilor (F. Ap. 1-153). Cu cât vorbea mai însufleţit, cu atât creştea mânia împotriva tânărului diacon. Iar Sfântul Ştefan, călăuzit de puterea Duhului Sfânt, căutând spre cer, a zis: "Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta Tatălui" (F. Ap. 7, 56).

La auzul acestui sublim adevăr, pe care ei îl considerau blasfemie, în acea pornire a urii nestăvilite, strigând cu glas mare, au năvălit asupra lui cu toţii şi scoţându-l afară din cetate, l-au omorât cu pietre.

Dar ceea ce uimeşte în măreţia acestui suflet curat, în acele clipe, când pietrele ucigătoare îi aduceau sfârşitul nedrept şi pe care Biserica le numeşte într-o frumoasă cântare "scări la cerească suire, s-au făcut ţie aruncările de pietre prin care suindu-te ai văzut pe Domnul stând de-a dreapta Tatălui" este forţa caracterului puternic, ce dovedea o viaţă trăită cu adevărat în duhul Evangheliei lui Hristos.

De aici şi puterea rugăciunii dinaintea morţii sale, când, ca un înger strălucind la faţă cu bucurie a strigat pentru cei ce-l ucideau cu pietre: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta" (Fapte 7, 60).

Din desfăşurarea rugăciunii Sfântului Ştefan luăm aminte mai ales de două momente culminante, precum şi la adânca învăţătură despre modelul cum să ne rugăm.

Din cele adâncite de Sfinţii Părinţi, aflăm că, atât timp cât Sfântul Arhidiacon Ştefan s-a rugat pentru sine, a stat în picioare, pentru că ceea ce cerea era după plac, şi astfel se cuvenea să se roage. Însă în clipa când rosteşte rugăciunea pentru iertarea celor ce îl ucideau cu pietre, se aşază în genunchi, şi se roagă cu toată ardoarea acelor clipe supreme, dându-şi seama că cerea un lucru mai greu decât până atunci: iertarea vrăjmaşilor.

Pentru a doua oară, dar de data aceasta din partea unui om, cărturarii şi fariseii sunt întâmpinaţi cu sublima poruncă a iubirii de vrăjmaşi, poruncă sfântă care a scuturat din temelii lumea veche. Iubirea pentru vrăjmaşi aflaţi în păcat, în loc de legea talionului, rugăciune pentru cei ce aduceau moartea, crezând că slujesc astfel lui Dumnezeu. Dar această iubire desăvârşită, iubirea celor care îţi greşesc ţie, poruncă înaltă, care a uimit lumea acelor timpuri, nu putea să o realizeze decât un adevărat ucenic al Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost Sfântul Arhidiacon Ştefan, în mintea căruia cuvintele Mântuitorului: "Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei că vă vatămă şi vă prigonesc" (Matei 5, 43-44), au găsit înţelesul lor cel adevărat.

Să luăm aminte la credinţa şi jertfelnicia Sfântului Ştefan.

Din izvorul acestei iubiri faţă de Dumnezeu şi de om să ne adăpăm cu toţii. Acest izvor îl aflăm în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, faţă de noi, din dragostea Celui care s-a întrupat pe pământ pentru noi.

Trăind adânc în duhul ei, în clipa trecerii în viaţa de dincolo vom putea spune şi noi, ca odinioară Sfântul Arhidiacon Ştefan: "Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7, 56).

Şi într-un glas să ne rugăm întâiului mucenic şi slujitor al lui Hristos "Ştefan mărite, cerescule cetăţean şi slujitor a lui Hristos, fericite, fă rugăciunea pentru sufletele noastre şi pe noi cei ce săvârşim luminatul tău praznic, luminează-ne cu lumina cea neaprinsă". Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.