Predica

 # 

Pr. Ion Cârciuleanu

Învierea fiului văduvei din Nain


Între minunile săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos spre a dovedi puterea Sa dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt, de bună seamă, învierile din morţi. Un om care revine la viaţă este tot ce poate uimi mai mult pe oameni.

Despre o astfel de minune este vorba şi în Sfânta Evanghelie a duminicii de astăzi.

Sf. Evanghelist Luca ne spune că Iisus, după ce a vindecat pe sluga sutaşului păgân şi a lăudat credinţa acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain. "Cu el împreună mergeau ucenicii Lui şi mult norod". Iar când s-a apropiat de "porţile cetăţii iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; şi popor mult din cetate era cu dânsa".

O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă. Să fii văduvă, fără nici un sprijin moral în această lume răutăcioasă şi nepăsătoare este destul de dureros. Mântuitorul, văzând-o zdrobită şi nemângâiată, s-a gândit, fără îndoială, la ceea ce avea să se întâmple, mai târziu, cu însăşi maica Sa, prin sufletul căreia avea să treacă o sabie tot aşa de ascuţită şi o durere tot aşa de amară.

Convoiul a fost oprit. "Nu mai plânge", a zis Iisus văduvei.

După acest cuvânt mângâietor, a urmat actul vindecării minunate: "Şi apropiindu-se, s-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit". S-a făcut linişte şi o aşteptare solemnă, ca atunci când valurile mării sunt potolite ca prin minune. Şi toţi priveau cu spaimă pe Cel ce a zis: "Nu mai plânge". Apoi îndată, ne spune Sf. Evanghelie, Domnul a poruncit: "Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!". Tânărul s-a ridicat, şi revenindu-şi în fire, "a început a grăi, şi l-a dat pe el maicii sale" (Luca 7, 14). Ce bucurie! Ce stare sufletească, stropită cu mângâierea lacrimilor de bucurie, trăieşte acum mama îndoliată la revederea fiului său viu! Ce icoană minunată! O mamă fericită şi un fiu întors la luminile vieţii, într-o fericită îmbrăţişare! În mijlocul mulţimii, tânărul a văzut figura plină de sfântă strălucire a Mântuitorului care îl privea cu dragoste şi blândeţe. Câtă recunoştinţă s-a putut culege din inima acestui tânăr la întâlnirea privirii lui cu Domnul! Impresia a fost aşa de mare, încât pe toţi i-a cuprins o teamă şi ziceau: "prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul său".

Dar minunea istorisită în pericopa evanghelică de astăzi nu-şi mărgineşte importanţa numai la evenimentul relatat. Ea transmite învăţături folositoare şi pentru noi, cei de astăzi. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin şi mângâiere. "Şi l-a dat maicii sale", spune Evanghelistul Luca vrând să arate prin aceasta care a fost scopul cel dintâi al minunii. Totodată, această minune ne pune în faţa ochilor noştri sufleteşti convingerea hotărâtă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, cel profeţit în Vechiul Testament, venit în trup omenesc pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Fiindcă, cine altcineva ar fi putut să redea viaţă unui mort, decât Creatorul lumii şi al vieţii? Redarea vieţii celor morţi este unul din sensul activităţii lui Mesia în lume. De acest adevăr, Mântuitorul Iisus Hristos însuşi îi încredinţează pe trimişii Sfântului Ioan Botezătorul, care l-au întrebat: "Tu eşti cel ce va să vină sau aşteptăm pe altul?" Şi Iisus le-a răspuns: "Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte" (Luca 20, 22).

Deci învierea tânărului din Nain este una din multele dovezi că Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumenzeu.

O altă învăţătură desprinsă din această minune este aceea că Iisus Hristos este stăpânul vieţii şi învingătorul morţii. Învierea tânărului din Nain nu este decât o biruinţă parţială şi pentru o anumită perioadă asupra morţii, fiindcă acesta va cunoaşte din nou fenomenul despărţirii sufletului de trup. Biruinţa definitivă asupra morţii va veni, pentru lumea întreagă, abia prin învierea din mormânt a lui Iisus Hristos. În urma învierii Sale, natura omenească întrupată de Fiul lui Dumnezeu a fost îndumnezeită şi a devenit aluatul care dospeşte fiinţa omenească a fiecăruia pentru împărăţia lui Dumnezeu, pentru care noi, oamenii, am fost creaţi. De atunci, moartea şi-a pierdut puterea şi ceea ce numim noi astăzi moarte nu este altceva decât despărţirea sufletului de trup, la chemarea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne cheamă la Sine, din iubire, atunci când voieşte. Momentul despărţirii sufletului de trup este ziua de naştere a creştinului în Împărăţia lui Dumnezeu cea cerească. Aproape toţi sfinţii înscrişi în calendarul Bisericii noastre sunt prăznuiţi în ziua martiriului lor, adică în ziua naşterii lor în împărăţia cerească.

O altă învăţătură oferită de minunea săvârşită la marginea cetăţii Nain este aceea că puterea morţii nu constă în distrugerea trupului, ci în uciderea sufletului. "Nu vă temeţi, zice Mântuitorul, de cei ce ucid trupul iar sufletul nu-l pot ucide.

Temeţi-vă, mai curând, de Acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă" (Mat. 10, 28). Această putere a morţii ucigătoare de suflet a înlăturat-o Mântuitorul din lume pentru toţi acei care cred în El şi împlinesc voia Lui, arătându-ne calea eliberării din păcat - cauza morţii sufleteşti -, şi chemându-ne să mergem pe ea. "Eu am venit în lume - mărturiseşte Mântuitorul - ca lumea viaţă să aibă şi din belşug să aibă" (Ioan 10, 10). De aceea creştinismul este religia vieţii şi a bucuriei, pentru care ni se cere să înlăturăm toate cauzele care ar încerca s-o tulbure sau s-o nimicească. Lupta împotriva păcatului, împotriva cauzei morţii sufleteşti, este condiţia esenţială pentru desăvârşirea vieţii noastre. De aceea cuvântul Mântuitorului "scoală-te!" ne este adresat nouă, tuturor deopotrivă, de a ne ridica din somnolenţa ucigătoare de suflet a păcatului şi de a ne apropia, prin credinţă şi faptele noastre, de Hristos, dătătorul vieţii. Sf. Apostol Pavel a înţeles acest cuvânt şi ne îndeamnă: "Deşteaptă-te, cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos" (Efes. 5, 14).

Înţelegând acum mai bine sensul cuvintelor moarte şi înviere, ne putem întreba: suntem vii cu sufletul? Umblăm în poruncile lui Dumnezeu pe calea vieţii? Luptăm împotriva patimilor sau zăcem morţi cu sufletul în mocirla patimilor? Dacă privim cu luare-aminte în jurul nostru vom constata cu durere cât de mare este numărul celor împătimiţi. Îndeosebi te doare sufletul când priveşti feţele unor tineri certaţi cu morala, cu legile dumnezeieşti şi omeneşti. Priviţi feţele lor veştejite de patimi, ca nişte flori frumoase peste care s-a abătut îngheţul! De ce a înviat Iisus pe tânărul din Nain? Pentru că i-a fost milă de suferinţa mamei sale, dar i-a fost milă şi de tinereţea celui mort, rupt în două de sabia morţii, înainte de vreme. Iubirea lui Iisus pentru tineri, pentru noi toţi, este aceeaşi şi azi şi în veci. El ne strigă, ne cheamă: tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Trezeşte-te din moartea sufletească a păcatelor, ca să fie viu şi sufletul şi trupul tău.

Aceasta ştiind, se cade să ne gândim mereu la reînvierea noastră sufletească, plinită prin pocăinţă şi împărtăşire cu Sfintele Taine, învredniciţi de faptele cele bune. În Taina mărturisirii, primind iertare şi având sufletul curăţat de păcate, ne ridicăm iarăşi "la starea morală bună din care am căzut", iar în Taina Sfintei Împărtăşanii dobândim cel mai bun "leac al nemuririi, să vieţuim cu Iisus" (Ignatie Teoforul).

Scularea de pe patul morţii sufleteşti se face şi prin post, "mijloc de înlăturare a poftelor", şi "prin rugăciuni, care sunt urcuşuri sufleteşti de a ne uni cu Dumenzeu". Dar pentru ca cineva să poată lupta eficient spre promovarea vieţii în lume, are nevoie nu numai de harul lui Dumnezeu, ci să şi dorească şi să se înarmeze cu cunoştinţele necesare împlinirii chemării de-a stăpâni pământul. Iar aceste cunoştinţe necesare se primesc, mai ales, în familie, Biserică, în şcoli - adevărate lăcaşuri chemate să ofere hrană spirituală pentru suflet, să formeze personalităţi puternice şi caractere de nezdruncinat.

Perioada cea mai fructuoasă pentru dobândirea acestor trăsături este tinereţea. De aceea cuvintele Mântuitorului: "Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!" se adresează tuturor tinerilor botezaţi în numele Sfintei Treimi, ca să întrebuinţeze timpul cu folos, să se ferească de clipe ale păcatului, generatoare de multe şi grele nemulţumiri şi suferinţe; să îşi îndrepte întreaga atenţie şi muncă spre lucruri folositoare, şi să promoveze frumuseţea morală a vieţii.

Tineri sau bătrâni... să lăsăm pe Hristos să se atingă de patul minţii şi al inimii noastre şi El ne va învia; ne va dărui fericirea adevăratei vieţi. El de mult ne caută, pentru că ne iubeşte. Poate că până acum nu l-am cunoscut, nu ne-am întâlnit cu El. Să ne dăm seama că uneori, în boală, în necaz, în moartea celor dragi, în bucurie sau cu orice alt prilej, El caută să ne întâlnească.

Luminează ochii mei, Hristoase, Dumnezeule, ca nu cândva, să zică vrăjmaşul meu: întăritu-m-am asupra lui (Din Ceaslov). Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.