Predica

 #   2006   2007 

Pr. Ion Cârciuleanu

Cina cea Mare


Ceea ce caracterizează viaţa de fiecare clipă a unei părţi a creştinilor noştri de azi, este indiferenţa şi lipsa de preocupare pentru a trăi o viaţă sufletească îndrumată spre scopul ei firesc: fericirea veşnică. Dacă tradiţia şi deprinderile nu ar fi bătătorit un drum pe care merge, de cele mai multe ori în neştire, omul s-ar abate, cu uşurinţă, la dreapta sau la stânga.

Dar este oare bine să trăim viaţa fără a avea cugetul treaz asupra rostului ei cel din urmă? Este oare de-ajuns să împlinim cerinţele legii, fără conştiinţa că este neapărată nevoie să facem aceasta? Iată întrebări la care răspunde şi pe care le lămureşte istorisirea evanghelică de azi. Pentru a înţelege mai bine textul ei este necesar să ne reamintim că Mântuitorul Iisus Hristos se afla la masa unei căpetenii a fariseilor, unde se pare că erau încă şi alţi mulţi învăţaţi farisei şi cărturari, adică oameni din pătura conducătoare a poporului evreu din vremea aceea.

Ştiind apucăturile celor chemaţi la masă, Mântuitorul se foloseşte de acest prilej pentru a le expune o învăţătură extrem de valoroasă pentru viaţa practică de zi cu zi a oamenilor din totdeauna. Ca şi femeia din mulţime care a strigat: "Ferice este pântecele care te-a purtat...", unul dintre oaspeţi, urmărind cu atenţie cuvintele Mântuitorului ştiind că împărăţia cerurilor este o temă asupra căreia Iisus revine des, a zis în auzul tuturor: "Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu" (Luca 14, 15). La auzul acestor cuvinte, folosind şi atmosfera favorabilă care se crease, Iisus Domnul nostru rosteşte parabola cu chemarea la cină, citită la Sf. Liturghie de astăzi.

Pe scurt, această parabolă are următorul cuprins: "Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis sluga sa, la ceasul cinei, să zică celor chemaţi: Veniţi, că iată, sunt gata toate.

Invitaţii au început să se scuze că nu pot veni, motivând, unul că a cumpărat pământ şi trebuie să-l vadă, altul că şi-a cumpărat boi şi trebuie să-i încerce, altul că s-a însurat ş.a.m.d. Auzind toate acestea, cel ce a făcut masa s-a supărat şi a trimis pe sluga sa pe la toate răspântiile cetăţii să cheme la cină pe toţi cei pe care-i va întâlni, inclusiv infirmii, bolnavii şi toţi nefericiţii. Sluga a împlinit porunca şi a spus stăpânului său că totuşi a mai rămas loc. Atunci stăpânul a poruncit slugii să iasă din nou şi la alte drumuri, chiar din afara cetăţii, "ca să se umple casa mea, căci zic vouă că nici unul din oamenii care au fost chemaţi nu vor gusta din cina mea" (Lc. 14, 24), după cum spune parabola.

Tălmăcindu-se pe scurt, parabola are următorul înţeles: Omul care a făcut cina mare este Dumnezeu, iar cina înseamnă bucuriile vieţii veşnice, sau altfel spus, împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor, mântuirea noastră. Cei chemaţi la început, adică prietenii stăpânului, reprezintă poporul ales, poporul pe care Dumnezeu din veacuri l-a ales, ca din el să se nască, după trup, Fiul Său şi ca, întâi şi întâi, către dânsul să se îndrepte Sfânta Sa chemare. Refuzul prietenilor de a veni la cină, scuzele de tot felul, în care, de fapt, se îmbracă indiferenţa şi puţina lor iubire către Stăpân, nu este decât refuzul repetat pe care acest popor l-a dat chemării lui Dumnezeu, în cursul tuturor veacurilor, când această chemare i-a fost adresată prin graiul profeţilor, iar în timpul din urmă, a răsunat prin graiul şi prin viaţa a Însuşi Fiului lui Dumnezeu. Sluga trimisă este Mântuitorul Iisus Hristos, care, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, "a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor şi la înfăţişare arătându-se om" (Fil. 2, 7) şi care cu adevărat a chemat pe toţi la Sine şi, prin aceasta, la cina Tatălui ceresc. N-a mustrat El oare, de atâtea ori, pe mai marii poporului evreu din acel timp, pentru îngustimea lor de minte, pentru inima lor legată peste măsură de bunurile pământeşti, pentru tâlcuirea greşită a scrierilor Vechiului Testament, n-a spus El cu toată căldura dragostei Sale dumnezeieşti: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Mat. 11, 28), sau: "Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii!" (Mat. 25, 34).

Dumnezeu, când a văzut această respingere a chemării Sale, se îndreaptă către toate neamurile pământului, către toţi oamenii, ceea ce exprimă universalitatea împărăţiei lui Dumnezeu, înaintea căruia, tot după spusa Sf. Apostol Pavel, "nu mai este iudeu sau elin, rob sau slobod, bărbat sau femeie" (Gol. 3, 28). Cuvintele: "Să se umple casa Mea", reţinute din parabolă exprimă dragostea nemărginită a lui Dumnezeu către toţi fiii pământului, către toţi oamenii care sunt chemaţi în egală măsură ca, "îmbrăcând haina de nuntă", adică viaţa de adevăraţi creştini, să ia parte la ospăţul ceresc, din care cei ce vor gusta cu adevărat vor fi fericiţi.

Aşadar, cina din parabola de astăzi, Împărăţia lui Dumnezeu, este o realitate tot atât de evidentă ca şi realitatea sufletului omenesc.

Desigur că la acest ospăţ ceresc nu se servesc mâncăruri şi vinuri, nici alte bunătăţi de acest fel, pentru că, aşa cum spune Sf. Apostol Pavel, "Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace, şi bucurie întru Duhul Sfânt" (Rom. 14, 17). Sau cum ne asigură tot el, când zice: "Cele ce ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-a suit, acestea le-a gătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe dânsul" (II Cor. 2, 9), realitate, trăire suprafirească pe care Sf. Apostol Pavel a cunoscut-o personal, experienţă despre care grăieşte următoarele: "Cunosc un om întru Hristos care înainte cu patrusprezece ani (aşadar, prin anul 43 d.Hr.)...

a fost răpit până la al treilea cer. Ştiu că acest om - dacă a fost în trup, nu ştiu, sau dacă a fost în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie -, a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus" (II Cor. 12, 2-4).

Bucuriile ospăţului divin, realităţile de dincolo de viaţa aceasta pământească sunt copleşitoare; ele nu pot fi redate în grai omenesc.

Se cuvine să învăţăm şi să ştim că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cheamă şi pe noi la cina Sa: "Veniţi, căci toate sunt gata!" Prin biserica Sa, prin glasul slujitorilor ei, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune şi astăzi şi va spune mereu până la sfârşitul veacurilor: "Veniţi de luaţi lumină, de la Mine, cel ce sunt lumina lumii", cum auzim spunându-se în noaptea Învierii; cel ce "însetează să vină la Mine să bea"; şi, desigur, "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!" Înţelegem acum mai bine sensul acestei pilde şi, mai ales, înţelegem de ce s-a aşezat citirea ei în Sfânta Evanghelie de azi, când ne mai despart doar câteva zile de praznicul Naşterii Domnului, prin care Fiul lui Dumnezeu, "Împăratul cerurilor, pentru iubirea Sa de oameni pe pământ s-a arătat şi cu oamenii a petrecut". Această pildă arată "taina cea din veac şi de îngeri neştiută" a întemeierii împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, care este Biserica şi al cărei început îl constituie Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Naşterea Lui cea mai presus de fire, din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt.

Participarea cu adevărat la cina lui Iisus înseamnă să crezi în Iisus cu toată inima. Să fii în mijlocul acestei lumi un mărturisitor viu al puterii Evangheliei Lui. Să vadă oamenii această putere de credinţă care lucrează în tine, şi să-L preamărească şi să facă voia lui Dumnezeu.

A lua parte, în adevăratul înţeles al cuvântului, la Cina lui Iisus înseamnă participarea la adevărata religie. Şi atunci, fiecare dintre noi în parte, să se întrebe dacă este, în adevăr, părtaşul Cinei lui Hristos şi dacă este o putere, o piedică reală în calea răului, a păcatului din lume; şi aceasta, pentru că în tine lucrează puterea lui Iisus! Această chemare este stăruitoare, este o dorinţă de comuniune cu Dumnezeu, prin Biserica Lui cea sfântă. Biserica lui Iisus înseamnă trupul lui Iisus, trupul spiritual al Lui, iar creştinul trebuie să devină, în adevăr, o celulă vie, sănătoasă prin credinţă puternică, prin nădejde statornică, dragoste nefăţarnică, prin faptele cele bune, cu care să se apropie cu vrednicie de ospăţul nemuririi noastre.

Fiecare creştin trebuie să ştie că în Biserică este locul de întâlnire cu Iisus, aici este Masa Cinei celei de Taină, la care este chemat.

Să luăm aminte că numai în sfânta biserică se află masa "nunţii Mielului", Sfânta Liturghie cu Sfânta Euharistie.

Veniţi că "totul este gata", ne cheamă Fiul lui Dumnezeu. Veniţi de pretutindeni, înţelepţi, săraci şi îmbogăţiţi, suferinzi, cei zdrobiţi cu trupul şi cu inima, cei osteniţi şi împovăraţi, şi veţi afla odihnă, mângâiere, vindecarea trupului şi a sufletului. Veniţi de pretutindeni la cina singurei împăcări, armoniei şi înfrăţirii întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, aşa ne strigă Iisus Salvatorul omenirii din păcat.

Să nu luăm în seamă scuzele pe care le-au adus cei dintâi chemaţi la marea cină a Domnului, ci să răspundem chemării, şi nu oricum, ci aşa cum se cuvine, spre a putea intra la cină, căci tot El zice că "mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" (Mat. 22, 14). Dacă vei răspunde chemării ce ţi se face, dacă te vei prezenta având haina sufletului curăţită de păcat, vei cunoaşte binele ce urmează din comuniunea cu Hristos. Dacă o refuzi sau dacă o nesocoteşti, pierderea va fi numai a ta.

Luaţi parte la Cina cea mare, gustaţi şi veţi vedea cât e de bun Domnul! Apropiaţi-vă de El cu credinţă şi cu dragoste şi veţi cunoaşte darul lui Dumnezeu! Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.