Predica

 #   2008   2010 

Pr. Ion Cârciuleanu

"În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh".


Aceste cuvinte cu care am început predica, formează una din cele mai mici rugăciuni închinate Sfintei Treimi.

Şi noi, când zicem: "În numele Tatălui, ne spune Sfântul Ambrozie, ne însemnăm fruntea spre a arăta că toate gândurile noastre merg la Dumnezeu, izvorul gândirii noastre; când zicem "şi al Fiului" ne însemnăm la inimă, arătând că toată inima noastră o dăm Domnului, iar când zicem "şi al Sfântului Duh", ne însemnăm umerii, rădăcina mâinii, spre a arăta că începutul şi desfăşurarea faptei este spre slava lui Dumnezeu. Încheiem cu cuvântul "Amin", aşa să fie.

Fiinţa noastră întreagă este închinată Sfintei Treimi.

Însuşi unirea celor trei degete de la mâna dreaptă, ca să ne facem semnul Sfintei Cruci, însemnează tot Sfânta Treime. Cu acest semn sfânt şi cu rostirea acestor dumnezeieşti cuvinte, noi începem toate rugăciunile noastre de fiecare zi. Acestea au fost semnul şi puterea creştinismului, din ziua Cincizecimii, de când a luat naştere Biserica. De atunci, orice credincios se însemnează cu acest semn - Sfânta Cruce - şi rosteşte aceste cuvinte, care mărturisesc credinţa lui în Sfânta Treime de la care primim harurile cele bogate.

Moşii şi strămoşii noştri, de când ne-am zămislit ca neam pe aceste locuri frumoase, au cinstit Sfânta Treime cu tot sufletul, s-au închinat ei şi au adorat-o. Credinţa noastră în Sfânta Treime a fost totdeauna puterea mântuirii noastre.

În numele Sfintei Treimi noi săvârşim şi taina Sfântului Botez, în numele ei primim "toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit".

În numele ei creştem duhovniceşte, ne sfinţim prin har şi moştenim viaţa veşnică.

Cu rugăciunea amintită, deşi nu spunem decât trei nume: Tatăl, Atotcreator, Fiul Mântuitorul nostru şi Sfântul Duh, sfinţitorul nostru, nume care alcătuiesc Sfânta Treime - temelia credinţei noastre, spunem totul, mărturisim întreaga noastră credinţă. Deşi fiecare nume sau persoană este Dumnezeu adevărat, totuşi nu sunt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezu în trei persoane. "Unul după Fiinţă şi întreit după persoane".

În numele Sfintei Treimi se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie, care începe cu cuvintele: "Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh" şi se săvârşeşte cu slujba Învierii Domnului: "Slavă Sfintei şi celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi", aşa cum rosteşte preotul în fiecare zi, din noaptea Învierii până la Înălţarea Domnului. Pentru slăvirea Sfintei Treimi s-au compus cântări, Doxologii mari şi mici, slujbe de noapte, cum sunt Miezonoptica de duminică şi Slujba privegherii sau Acatistul Sfintei Treimi.

Astăzi, când Biserica Ortodoxă serbează praznicul Sfintei Treimi, este bine să lămurim pe cât ne este cu putinţă, înţelesul ei cel adânc.

Învăţătura despre Sfânta Treime este o învăţătură de bază a Bisericii. Este cea mai mare şi mai adâncă învăţătură a ei. Şi noi creştinii credem în această învăţătură şi mărturisim că este un singur Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în feţe sau persoane: Tatăl, Fiul, şi Sfântul Duh. Această învăţătură nu o are nici o altă religie decât creştinismul. Ea ne-a fost dată prin descoperire de Dumnezeu din milostivirea şi din bunătatea Sa pentru noi.

Altfel, nu L-am fi cunoscut. Căci Mântuitorul zice: "Nimeni nu-L cunoaşte pe Tatăl decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere" (Matei 11, 27). Iar o cântare la Utrenie spune: "Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă". Într-adevăr, Mântuitorul S-a arătat pe pământ, S-a arătat între oameni, la Întruparea Sa.

Dogma Sfintei Treimi, Învăţătura fundamentală a Bisericii, fiind o taină adâncă şi necuprinsă, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au căutat să o lămurească în diferite feluri prin analogii şi asemănări.

Unii au căutat să explice Taina Sfintei Treimi prin corelaţia dintre cele trei funcţiuni ale sufletului nostru: gândire, voinţă şi simţire, şi care formează o unitate.

Un mare scriitor bisericesc, Fericitul Augustin († 430), asemăna Sânta Treime cu apa care are şi izvor, şi pârâu şi apa propriu-zisă. Sfântul Atanasie cel Mare aseamănă Sfânta Treime cu Soarele. El spune: "Că precum soarele este cu trei feţe, aşa şi Dumnezeu este în trei ipostasuri. Căci, chip al Tatălui este discul; Chip al Fiului este raza şi Chip al Sfântului Duh este lumina soarelui. La soare este disc, rază şi lumină, dar nu zicem că sunt trei luminători, ci un singur soare. Asemenea şi la Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt un singur Dumnezeu. La soare, continuă acelaşi Sfânt Părinte, este nedespărţit discul de rază şi lumină. Aşa este şi în dumnezeiasca treime, nu se despart persoanele, ipostasele unele de altele. Discul soarelui, spune Sfântul Atanasie, naşte şi uneşte raza şi dă lumină, aşa şi Dumnezeu-Tatăl naşte pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh. Raza soarelui se coboară pe pământ, dar nu se desparte de soare, nici din cer nu lipseşte, nici de pe pământ şi este şi în discul soarelui. Aşa şi Fiul nu se desparte de Tatăl şi de Sfântul Duh".

Sfântul Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, pentru a arăta unitatea Sfintei Treimi şi egalitatea celor trei persoane, împotriva rătăcirii ariene, la Sinodul I Ecumenic, s-a folosit de o cărămidă care, deşi reprezenta o unitate, privind-o, a arătat că în această unitate exită trei elemente: lutul, care a rămas în mâna Sfântului, apa care a căzut pe pământ şi focul care s-a ridicat la cer.

Aceasta a fost o minune spre a arăta unitatea în Sfânta Treime, a celor trei persoane dumnezeieşti.

Taina Sfintei Treimi, cum am spus, fiind de nepătruns cu mintea, oricâte asemănări s-au făcut de către Sfinţii Părinţi, nu se poate pătrunde şi înţelege, doar atât cât ne-a fost de folos.

Dumnezeu ne-a descoperit, şi câte ştim despre ea ne este de ajuns ca să ne mântuim.

În cunoaşterea şi înţelegerea Tainei Sfintei Treimi este nevoie mai ales de puterea credinţei şi a iubirii. Noi credem cu tot sufletul în Sfânta Treime, o mărturisim fiecare la primirea Sfântului Botez, cât şi în toată viaţa noastră şi o iubim, "şi cine se leapădă de această credinţă şi de mărturisirea ei, încetează de a mai fi creştin" (Irineu Mihălcescu).

Sfinţii nu s-au folosit atât de luminile minţii, ca să înţeleagă taina Sfintei Treimi pe care n-o pot înţelege, nici îngerii, cât mai ales s-au rugat cu credinţă şi dragoste să se învrednicească de harurile ei cele bogate. Aşa să ne rugăm şi noi, în fiecare clipă şi mai ales în această mare zi a sărbătoririi Sfintei Treimi, ca Dumnezeu Cel în treime lăudat să ne asculte şi să ne transforme inimile noastre în altare de rugăciuni şi lucrare de fapte bune.

Sfinţenia nu constă în idei goale, ci în îndeplinirea binelui, în schimbarea noastră lăuntrică într-un om nou, după chipul lui Hristos, într-un samarinean milostiv, care şi-a jertfit totul pentru ajutorul celui în suferinţă. Toate aceste transformări sunt, desigur, lucrări ale Sfintei Treimi.

În Vechiul Testament avem multe preînchipuiri ale Sfintei Treimi. Astfel, chiar în primul capitol al Genezei se vorbeşte de Sfânta Treime: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră", zice Dumnezeu (Facere 1, 26). Omul a fost creat dintru început după chipul Sfintei Treimi.

Origen, mare învăţat şi scriitor creştin, ne arată că Dumnezeu, când a creat pe om, nu S-a sfătuit cu îngerii, ci cu Sine Însuşi, deci este vorba de un sfat între persoanele Sfintei Treimi. Tot o preînchipuire a Sfintei Treimi este şi arătarea celor trei îngeri patriarhului Avraam, la stejarul lui Mamvri (Facere 1, 2). Sfânta treime e prefigurată în Vechiul Testament şi de sfeşnicul cu trei braţe şi de cântarea serafimilor: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot" (Isaia 6, 3), imn întreit pe care îl cântăm şi noi, la fiecare Sfântă Liturghie.

În Vechiul Testament găsim chiar redat şi numele persoanelor Sfintei Treimi: nume de Tată, de Fiu şi de Sfântul Duh. Astfel în cuvintele pe care psalmistul le pune în gura Fiului se spune: "Zis-a Domnul către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut" (Psalmul 2, 7). La Facere 1, 2 se arată că "Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor", iar Psalmistul se roagă zicând: "Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine" (Psalmul 20, 12).

În Noul Testament, Sfânta Treime s-a arătat şi mai lămurit.

Cea dintâi descoperire o face îngerul Gavriil Sfintei Fecioare Maria, la Buna-Vestire. El i-a zis: "Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri, iar Fiul ce Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 35).

La Botezul Domnului, Fiul se botează, tatăl îl mărturiseşte zicând: "Acesta este Fiul meu cel iubit întru care am binevoit, pe Acesta să-L ascultaţi", iar Duhul Sfânt se coboară în chip de porumbel. Sfânta Treime se arată şi la Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos.

Sfânta Biserică ne învaţă că toate lucrările mari de sfinţire şi de îndumnezeire s-au făcut de Sfânta Treime şi în numele ei. În numele Sfintei Treimi s-a făcut evanghelizarea în lume: "Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" zice Mântuitorul Sfinţilor Apostoli (Matei 28, 19).

În puterea Sfintei Treimi s-a înfiinţat Biserica şi s-a dat harul vindecărilor şi al vorbirii în limbi. În numele Sfintei Treimi dobândim mântuirea şi sfinţirea noastră.

Pe plan lărgit, unitatea Sfintei Treimi a creat punţi de legătură între confesiunile creştine, pentru că toate aceste confesiuni cred în Sfânta treime. Pe temeiul acestei credinţe se încearcă, în cadrul mişcărilor ecumenice, să se apropie toate Bisericile creştine, să fie iarăşi un trup tainic al lui Hristos, o singură Biserică a Lui.

Pentru noi, creştinii, unitatea Sfintei Treimi se vădeşte (se arată) în opera Ziditorului, în fiecare fir de nisip sau iarbă, în tot ce este creat. Ea se vădeşte şi în conducerea lumii, în Sfânta Providenţă. Iată deci că unitatea Sfintei Treimi conduce toate formele de varietate în unitate deplină.

Praznicul de astăzi, Sfânta Treime, răspândeşte raza de lumină în sufletul fiecărui credincios şi îl cheamă la depăşiri de sine, în lucrări morale, spirituale şi materiale, la locul său de muncă.

În Sfânta Treime ştim că sălăşluieşte pacea, dragostea şi unitatea; la fel trebuie să sălăşluiască şi în viaţa noastră de fiecare clipă, în familia noastră şi în sufletul nostru. Trebuie să ştim că faptele noastre cele bune sunt ca nişte trepte pe care ne ridicăm şi ne apropiem de izvorul cel nesecat al tuturor harurilor Sfintei Treimi.

Nu atât să dogmatizăm despre Sfânta Treime, ci mai ales să facem faptele plăcute Sfintei Treimi: "Nu vorbele mari fac pe sfinţi şi drepţi, ci viaţa cea plină de fapte bune, creştineşti, de smerenie, de dragoste şi credinţă puternică" (Pr. V. Aştileanu).

Noi ne închinăm în numele Sfintei Treimi, fiindcă suntem închinaţi chiar de la primirea Sfântului Botez, care este mărturisirea unităţii de credinţă şi pe care se cade să o păstrăm neştirbită şi nepătată. Şi nu este o fericire mai mare pentru vredniciile noastre decât aceea de a şti că vom putea sta curaţi în faţa tronului Sfintei Treimi. Iar bucuria pe care ne-o dă sărbătoarea de azi, cântările bisericeşti, atât de frumoase, dumnezeiasca Liturghie, sunt doar imaginea bucuriei desăvârşite pe care o vom trăi în cer în faţa tronului Sfintei Treimi.

Să păstrăm această bucurie în sufletele noastre şi mereu să căutăm să ne întâlnim cu credinţă şi dragoste în Biserica lui Hristos, dobândind această bucurie, din harurile Sfintei şi Celei de o fiinţă Treimi, aşa cum au dobândit sfinţii care şi-au păstrat unitatea de credinţă, aşa cum au dobândit şi strămoşii noştri.

Să ne rugăm astăzi, în ziua de prăznuire a Sintei Treimi şi să zicem: "Prea Sfântă Treime miluieşte-ne pe noi; Doamne curăţeşte păcatele nostre; Stăpâne iartă fărădelegile noastre, Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău". Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.