Predica

 #   2006   2007   2008   2009 

Pr. Ion Cârciuleanu

Există în cursul anului bisericesc pomenirea unor evenimente din iconomia mântuirii noastre care nu se reduc la o singură zi. Aşa se face că în jurul unor sărbători gravitează şi cele două Duminici: cea care precede şi cea care urmează acea dată; ba, mai mult, această pomenire este pregătită în mod deosebit în cursul mai multor zile. Astfel, de marele praznic al Naşterii Domnului se leagă această Duminică şi Duminica viitoare. Dar pentru ca însemnătatea acestui eveniment să fie şi mai evidentă, din 15 noiembrie începe postul şi pregătirea pentru această sfântă prăznuire.

În atmosfera duhovnicească, creată de versul duios al colindelor noastre străbune şi de minunatele noastre cântări bisericeşti, ne apropiem cu emoţie sfântă de staulul Betleemului unde în urmă cu 2000 de ani s-a născut Hristos, Domnul nostru.

Fiecare din noi simţim, în mişcările, în vorbele, în trăirea noastră, în pregătirile ce se fac o atmosferă specifică: aceea a unei tainice aşteptări.

Sufletele noastre se transpun într-o predispoziţie de sentimentală evlavie, pe care o strecoară în suflete apropierea lui "Moş Crăciun".

Bucuria acestei aşteptări este deopotrivă pentru tânăr ca şi pentru bătrân, pentru bogat ca şi pentru sărac. Ea este în toată curăţenia ei pentru orice suflet creştin, şi rămâne totuşi a copilaşilor cu suflete nevinovate, neatinse încă de rugina îndoielii.

Cât este de sinceră şi curată fericirea lor, se poate vedea din zâmbetele lor neprefăcute. Oricine poate constata că izvorul acestor stări înălţătoare este sufletul lor curat. Zilele acestea sunt un prilej de pregătire, nu numai pentru corp, nu numai pentru bucuria trecătoare a zilei, ci mai ales pentru cea a sufletului.

Duminica aceasta care premerge praznicului Crăciunului este închinată Sfinţilor Părinţi după trup al Domnului. Pentru aceasta şi pericopa evanghelică rânduită a se citi la Sfânta Liturghie ne aduce în ochii minţii cartea neamului lui Iisus, genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apoi este amintită naşterea cea de sus a Domnului. De aceea, Părinţii Bisericii vorbesc în legătură cu Domnul nostru de două naşteri: una dumnezeiască, înainte de toţi vecii din tată fără mamă - şi alta omenească, în timp, la plinirea vremii (Gal. 4, 4) - din mamă fără tată.

Evanghelia de astăzi, primul capitol al Sfintei Evanghelii după Matei este o parte de legătură între cele două părţi ale Sfintei Scripturi, este legătura care ţine împreună Vechiul şi Noul Testament. Cartea neamului lui Iisus arată că Iisus Hristos, Domnul nostru a fost om cu adevărat - asemenea nouă, dar fără păcat - deci a avut înaintaşi. Sfântul Evanghelist Matei începe genealogia Mântuitorului cu Patriarhul Avraam, cel căruia însuşi Dumnezeu îi descoperise că întru el, adică întru seminţia şi urmaşii lui "se vor binecuvânta toate neamurile pământului" (Fac. 12, 3).

Citirea sau auzirea celor 42 de neamuri sau generaţii de strămoşi ai Domnului prezentaţi de Evanghelistul Matei ne duce în atmosfera de aşteptare a tuturor celor din Vechiul Testament, care au aşteptat cu dor şi nerăbdare împlinirea protoevangheliei (Fac. 3, 15), care a fost cea dintâi veste bună dată de Dumnezeu protopărinţilor după cădere, că le va trimite un Răscumpărător.

Împlinirea venirii lui Mesia era atât de mult dorită încât, în mentalitatea iudaică, a nu avea urmaşi însemna un blestem, o mare pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece fiecare aştepta, dorea şi se gândea că poate din familia lui se va naşte Mesia cel mult aşteptat.

Cele 42 de generaţii care aşteptau cu mult dor timpul mesianic sunt simbolizate în Biserica noastră şi această epocă a aşteptării este oarecum retrăită în noi înşine, în zilele Postului Crăciunului. Ne simţim şi noi cu patriarhii, drepţii şi trăitorii Vechiului Testament în atmosfera de aşteptare a venirii în lumea noastră a "pruncului Celui mai înainte de veci", cum spune o cântare bisericească.

Sf. Evanghelist Matei împarte cele 42 de generaţii cuprinse în această "carte a neamului lui Iisus" în trei grupe, fiecare alcătuită din 14 nume. De la început se arată că Iisus este din neamul lui David şi a lui Avraam, părintele poporului ales.

Primii strămoşi după trup ai Mântuitorului - "cartea neamului" consemnată de el în Evanghelia după Matei - au fost Avraam, Isac, Iacov şi înşiră până la regele şi psalmistul David 14 generaţii. Se împliniseră astfel proorocirile rostite cu opt veacuri înainte de către Isaia profetul. "O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei (tatăl lui David) şi un lăstar din rădăcini le va da. Şi se va odihni peste el duhul lui Dumnezeu.." (Isaia 11, 2), iar prin cuvintele proorocului Ieremia, Dumnezeu descoperă ...

"Voi ridica din David odraslă dreaptă... şi odraslei aceleia i se va pune numele: Domnul - dreptatea noastră" (Ieremia 13, 16).

A doua grupă de 14 generaţii din neamul Mântuitorului ţine de la psalmistul David până la ducerea poporului ales în robia babiloniană, iar cea de a treia de la această strămutare în Babilon, până la Hristos.

Numărul 14 este format din 7 plus 7 şi această cifră are în Sf. Scriptură un simbolism deosebit, ea reprezintă sfinţenia, plenitudinea, desăvârşirea.

După enumerarea celor 42 de descendenţi ai Mântuitorului, în Evanghelia de astăzi este istorisită naşterea cea mai presus de fire a Mântuitorului nostru din Preacurata Fecioara Maria. Astăzi s-a împlinit proorocia lui Isaia: "Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emmanuel, care se tâlcuieşte, cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14; Matei 1, 23).

Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată descendenţa umană a Mântuitorului, ne descoperă că Mesia este fiul omului, dar tot în această pericopă evanghelică - şi în unitate indivizibilă - ne este revelată şi originea dumnezeiască a Mântuitorului, că Cel ce S-a născut din Preacurata Fecioară Maria s-a zămislit de la Duhul Sfânt. Pruncul Mesia care îşi are obârşia sa pământească în David, Avraam şi Adam, este fiul Omului, dar este şi Fiul lui Dumnezeu (Luca 3, 38).

Evanghelia de astăzi (Mat. 1, 1-25) ne conduce şi ne apropie ca un fior sacru de marele eveniment al Naşterii Mântuitorului lumii. Pătrunşi de o sfântă emoţie, păşim în atmosfera "prăznuirii", unicul lucru nou sub soare (Sf. Damaschin).

Întruparea Logosului divin, coborârea şi înomenirea Fiului lui Dumnezeu constituie un fapt esenţial pentru viaţa fiecărui om, ca chip al lui Dumnezeu, căci prin venirea Sa în condiţia noastră umană, ne-a redat demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu se integrează în lumea materială, intră în istorie. Şi noi, fiecare în parte şi toţi împreună suntem o parte a lumii acesteia. Deci venind în lumea noastră, Fiul lui Dumnezeu vine în propria noastră viaţă.

Evanghelia aceasta, "cartea neamului lui Iisus", citită astăzi la Sfânta Liturghie, este un ultim apel adresat conştiinţelor noastre, acum înainte de Crăciun, o chemare sfântă ca să ne pregătim nu să aniversăm un eveniment istoric, ci să facem ca Hristos Domnul să se nască şi din inimile noastre. La aceasta ne îndeamnă de o lună întreagă cântarea bisericească: "Hristos se naşte, măriţi-L", iar graiul colindei întăreşte acest adevăr: "Astăzi S-a născut Hristos", căci Hristos cel care s-a născut în ieslea Betleemului, de două mii de ani trebuie să se nască mereu şi în sufletele noastre.

Se cuvine să primim pe Domnul în sufletele noastre aşa cum l-au primit moşii şi strămoşii noştri pentru ca viaţa noastră să fie reaşezată în dragoste de Dumnezeu şi de oameni, ca Hristos să devină real, prezent, modelul vieţii noastre. Să ne conştientizăm de adevărul că aşa cum Hristos Domnul este din neamul lui Adam (Luca 3, 38) şi noi suntem din neamul lui Hristos, căci "suntem din neamul lui Dumnezeu" (F. Ap. 17, 28).

Iată de ce acum, în această perioadă a anului bisericesc, răsună - în conştiinţele noastre treze -, mai cu putere ca oricând cuvintele Domnului Hristos: "Iată stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apoc. 3, 20).

Hristos Domnul, din dragoste, s-a întrupat şi din aceeaşi dragoste nemărginită vine mereu spre noi. Să nu-L lăsăm să aştepte în afara vieţii noastre, să nu-L îndepărtăm bineştiind că Domnul încearcă acum la poarta inimii noastre la "ceasul cinei". El a mai bătut la uşa sufletului nostru şi dimineaţă şi la amiază şi poate acum bate pentru ultima dată la cină, înainte de a fi venit întunericul vieţii noastre - moartea - când nimeni nu mai poate lucra, cum zice Mântuitorul.

Să ne deschidem sincer şi deplin inima şi să-L primim pe Domnul vieţii şi al păcii încredinţate, fiindcă de acolo, din adâncul fiinţei va da existenţei noastre sensul cel mai înalt, cel mai adevărat. Şi ca să putem răspunde şi sluji Praznicul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos aşa cum se cuvine, privirile noastre să se oprească şi la cei din jurul nostru.

Prăznuirea Praznicului Naşterii Domnului va găsi şi anul acesta copii orfani, dezmoşteniţi, multe familii văduvite, sărace etc.; către acestea trebuie să ne îndreptăm privirile şi dragostea noastră şi în noaptea când cerul se va deschide, vestind bucuria lumii, să ducem în ele căldura dragostei frăţeşti. Numai aşa praznicul ce vine, va fi prilej de curată bucurie şi numai aşa Hristos va sălăşlui în sufletele noastre şi vom putea zice şi trăi: "Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos pe pământ - înălţaţi-vă! Hristos din ceruri - întâmpinaţi-L!" Cu aceste cuvinte şi gânduri să întâmpinăm pe Hristos Cel ce vine să ne dăruiască pacea şi mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Textul este preluat din volumul Predici al pr. Ion Cârciuleanu.