Un scriitor trecut în uitare:
VASILE MILITARU
1886 - 1959

Scriitor şi poet creştin, autor al mai multor volume de poezii, fabule şi poeme patriotice, Vasile Militaru a fost complet interzis după 1944. Trecut sub tăcere, la fel ca şi Alexandru Lascarov-Moldovanu, Pan Vizirescu şi alţi scriitori creştini, timp de peste 45 de ani, în perioada comunistă, astăzi îl redescoperim cu uimire tocmai datorită acestor scrieri religioase realizate în ultimii săi 20 de ani de viaţă. Arestat în 1958 de Securitate – care i-a distrus cu acest prilej toate manuscrisele, dându-le foc în curtea casei sale – “pentru deţinere de publicaţii interzise”, el a fost condamnat de Tribunalul Militar din Craiova la 20 de ani de temniţă grea şi confiscarea averii personale. În închisoare a fost chinuit, torturat, a răbdat de foame şi bolnav, fără medicamente, poetul a încetat din viaţă în ziua de 8 iulie 1959. El a murit ca un "martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu”.

Vasile Militaru s-a născut la 21 septembrie 1886 în comuna Dobreni-Câmpurel, judeţul Ilfov într-o familie de ţărani: Gheorghe şi Tinca Militaru. De mic copil a îndrăgit cartea, lectura, citind cu nesaţ tot ce găsea la şcoală şi în biblioteca unui vecin din satul natal. Era înzestrat cu o inteligenţă deosebită. A sorbit învăţătura creştină din gura mamei sale, moştenind o credinţă puternică pe care şi-a întărit-o prin lecturi biblice şi morale.

A fost un autodidact.

Tânăr adolescent, ajuns în Bucureşti, cunoaşte “zbuciumul” şi "dezamăgirile” oraşului. Începuse a scrie versuri de la 15 ani. Câţiva ani mai târziu îndrăzneşte să prezinte poeziile sale scriitorului Alexandru Vlahuţă, iar acesta îl recomandă lui Barbu-Ştefănescu Delavrancea şi lui Duiliu Zamfirescu. Sprijinit de aceşti scriitori, Vasile Militaru debutează la vârsta de 18 ani în revista lui M.I. Petraşcu “Literatură şi Artă Română”. Începe colaborarea şi la alte reviste ca: “Flacăra”, “Drum nou” şi la ziarul “Universul”.

În anul 1919 publică volumul de versuri “Stropi de rouă”. Sunt poezii şi pasteluri care descriu viaţa la ţară cu bucuriile simple şi senine, munca în sânul naturii. Este întrucâtva influienţat de poeţii Coşbuc şi Vlahuţă, dar şi de curentul literar al sămănătorismului.

De aici înainte, având existenţa asigurată în calitate de funcţionar la Ministerul Lucrărilor Publice, scriitorul merge pe un drum propriu şi devine colaborator la principalele reviste din ţară, mai ales cu poezii. Publică basme în versuri, poezii patriotice precum şi primul volum de “Fabule”. Dar preocuparea religioasă este permanentă. Dovadă volumul “Vorbe cu tâlc” (1931) cuprinzând cugetări şi tâlcuiri morale şi mai ales “Psaltirea în versuri” (1933) la care lucrase mai mulţi ani, premiată de Academia Română.

Psaltirea sa rămâne cea mai reuşită şi valoroasă traducere dintre cele 9 sau 10 transpuneri în versuri realizate în limba română până azi. În perioada următoare publică încă două volume de “Fabule” şi un volum de versuri patriotice “Temelie de veac nou”. Pentru tineri scrie o serie de Rugăciuni în versuri pe care le publică în 1936 în cartea “Spre Împărăţia lui Iisus”. Intenţionase ca volumul al doilea de “Fabule să se intituleze “Trepte către Dumnezeu” dar Editura a preferat alt titlu: "Viermi şi stele”

Trebuie să subliniem că lucrarea cea mai importantă (după“Psaltirea în versuri”), care l-a preocupat întreaga viaţă (a trudit la ea între anii 1926-1955) a fost “Divina zidire”. Cuprinde poeme în versuri concepute pe temeiul textelor Sfintei Scripturi – Vechiul şi mai ales Noul Testament. Aici în “Cuvânt către cititori” arată că mergând pe firul Sfintei Scripturi, “ajutat de Sfântul Duh”, el vrea prin aceste poeme, prin versurile sale, să salveze “sufletele celor necredincioşi”, pentru că Iisus a venit în lume să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă şi la mântuire. Aceste versuri (ca şi cele din “Vorbe cu tâlc” şi din alte scrieri religioase sau morale), au izvorât dintr-o mare credinţă în Dumnezeu, dar mai ales “dintr-o adâncă iubire de oameni”. În ele se cuprind tâlcuiri morale şi esenţa învăţăturii creştine.

Este foarte important de subliniat că în ultimii 15 ani de viaţă, după război, Vasile Militaru a scris numai poezii religioase. În afară de “Divina zidire” lucrare încheiată în 1955, el a mai scris “Poemele nemuririi”, “Şoaptele îngerilor”, poemul “Biserica lui Bucur Ciobanul”, “Cartea lui Iov” în versuri după textul biblic şi "Scară către Dumnezeu”, ultima sa carte ieşită în mai-iunie 1957. Toate aceste cărţi au fost tipărite postum la Editura “Lumină din lumină” între anii 1993-2002, de către dl. Gheorghe Palade, care a primit de la soţia autorului, dna Ecaterina V. Militaru (†1998) dreptul de a-i tipări întreaga lui operă în exclusivitate. În literatura română nici un scriitor nu a cântat ca el credinţa în Dumnezeu şi nemurirea sufletului. El a convertit credinţa în creaţie, ca expresie profundă a unei trăiri creştine prin rugăciune şi jertfă de sine.

"Fabulele” sale, “Şoaptele îngerilor”, “Poemele nemuririi”, “Psatirea în versuri” şi “Divina zidire” îl consacră drept un mare scriitor şi poet creştin, un moralist în adevăratul sens al cuvântului. Este fără îndoială cel mai mare fabulist român al secolului XX şi un strălucit urmaş al marilor fabulişti: Esop, Fedru, La Fontaine, Grigore Alexandrescu şi Alexandru Donici. Cărţile sale sunt prin excelenţă, izvoare de înţelepciune, care aduc înseninare în suflet, întărire în credinţă şi sunt în acelaşi timp modele de trăire duhovnicească, de urmare a lui Hristos.

Multe din cărţile sale sunt adresate tinerilor, dar mai ales “Scară către Dumnezeu”. Aici în versurile sale autorul îndeamnă să urmăm “calea virtuţilor”, care duce la “desăvârşirea în spiritualitate”, la ferirea de rele, adică de păcat, pentru ca prin credinţă, nădejde şi dragoste să sporim în iubirea de Dumnezeu şi de oameni. În acest fel, urcând “treptele” sfinţeniei, să putem ajunge la “înfrăţirea” oamenilor şi la întoarcerea celor necredincioşi către credinţă. În versurile sale se oglindeşte viaţa sa. El nu are altă biografie. Gândirea lui rămâne profund creştină. El şi-a iubit neamul, şi-a iubit ţara, în felul său, dar mai ales L-a iubit pe Dumnezeu.

Nimeni nu-l va putea egala în “Psaltire” şi în “Divina zidire”. Cu luminile dar şi cu umbrele triste ce i-au marcat existenţa, viaţa lui Vasile Militaru rămâne o jertfă dăruită lui Iisus Hristos.

Pr. Mihai Manolică