Sinaxar 2 Septembrie

 

În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Mamant Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea și era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinții săi erau creștini, și fiind prinși pentru credință în Hristos și băgați în temnița, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare.

Murind părinții lui în temniță, fericitul acesta a fost luat de o femeie creștină, anume Ammia, care l-a crescut. Și deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând "mama", ea i-a pus numele Mamant.

Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creștin, l-au prins și l-au bătut cu toiege, și spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peșteră, și se hranea cu lapte de ciută. Și iarăși prinzându-l, l-au supus la și mai grele chinuri și, spintecându-i-se pântecele cu sulițe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților și Drepților Eleazar și Fineas, fiul sau, preoți ai Vechiului Legământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinților 3628 de mucenici din Nicomidia.

Sfinții 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împărații Diocletian (284-305) și Maximian (284-305). Aceștia erau creștini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credința creștină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).

Luându-și femeile și copiii cu ei, aceștia au venit în Nicomidia și prezentat pe ei înșiși de bună voie în față chinuitorilor spunând simplu : "Noi suntem creștini". La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunțe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.

Mulți ani după aceea, moaștele sfinților mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate și pline de har.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Ioan Postitorul Acest între sfinți Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăției lui Iustin II (565-578), Tiberiu și Mauriciu. S-a născut în Constantinopol, și a fost lucrător de aur, om evlavios și iubitor de săraci și de straini, și temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: "Nu-ți este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul și arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurențiu în amiaza zilei. Și a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l știa nimeni de unde era venit; și acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Și iată acolo se vedea multime mare de sfinți și glas amestecat de cântare minunată, și toți erau îmbrăcați în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărțitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la șes și avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: "Doamne miluiește până când se va deșerta această pungă". Si numaidecât punga ramase deșartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoșător, îi zise: "Dumnezeu să te ierte, frate".

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoșătoare: marea se suia până la cer, și un cuptor de foc înfricoșător și mulțime de îngeri care ziceau așa: "Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti și una și alta". Și acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deși nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoință desăvârșită și cu viață cinstită prin toată fapta bună până la sfârșit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), și făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa și cu semnul crucii, a adus marea la liniște. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, și luând împărtășanie de la sfântul, care zicea: "Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naștere orb", l-a sărutat și s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coșnițe; una deșartă și alta plină de ghioci, și îi zise: "Stai la locul ce se numește Boul și numără morții câți trec, deșertând ghiocii în coșnița cea deșartă. Și făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieșit afară trei sute douăzeci și trei de suflete, și a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puțintel. Și făcând aceasta șapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă șase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost și mâncare și băutura, sau puțintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani și jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, și se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, și năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: "Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui". Și făcând așa n-a greșit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia și femei sterpe au născut, și multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, și mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat și sfântul pe el, văzând toți și mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinților Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârșit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârșit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârșit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârșit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârșit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârșit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârșit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârșit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârșit; și a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Aitala și Amun.

Acești sfinți au fost pârâți către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-și spună neamul și vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creștini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli și ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie și-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.