Sinaxar 25 Mai

 

În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al sfântului, măritului prooroc și Înaintemergător și botezător Ioan.

Aflarea capului Sfantului Ioan BotezatorulAcest cinstit și sfânt cap fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului, ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt, în vas de argint. Și fiind vestit acest lucru de un preot și fiind adus din Comane, a fost primit de strălucita cetate a cetăților, împreună cu credinciosul împărat și credinciosul popor, cu toată bucuria. Și cu credință închinându-se cinstitului și sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Celestin, care s-a săvârșit, pătrunzându-i-se glesnele cu cuie de fier.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Olvian, care cu pace s-a săvârșit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.