Sinaxar 28 Martie

 

În această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului.

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului și-a pus viața în slujba Domnului de la o vârstă fragedă și a petrecut mulți ani ca pustnic. Pentru viața sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot și mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii și a facerii de minuni. 

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete și asemeni profetului Elisei a despărțit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu pește atunci când nu puteau pescui nimic și a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii și izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare și Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neașteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forța în biserică și în timpul slujbei care se ținea a aruncat Sfintele Daruri pe jos. Atunci au fost arestați patruzeci și doi de călugări, puși în lanțuri, trimiși la Edessa și uciși. Cei rămași au fost oribil mutilați  bătuți, arși, mânjiți pe față cu smoală și unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuții pentru că a cinstit sfintele icoane. 

Sf. Ilarion a lăsat moștenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viață duhovnicească.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ștefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credință în surghiun s-a săvârșit.

Sf. Ștefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).

Sfântul și-a dedicat viața lui Dumnezeu încă de când era copil și a fost tuns călugăr la o vârstă fragedă, devenind, mai târziu, conducătorul mănăstirii Triglia de lângă Constantinopol.

Când prigoana împotriva sfintelor icoanelor a reînceput, sfântul egumen a fost chemat la interogatoriu, încercând să-l forțeze să semneze un act prin care ar renunța la cinstirea sfintelor icoane. Sf. Ștefan era foarte hotărât să nu trădeze Ortodoxia, acuzându-l cu curaj pe împărat de necredință. Sfântul a fost supus unor torturi inimaginabile după care l-au închis în închisoare în anul 815. Slăbit și bolnav, Sfântul Ștefan Mărturisitorul a murit după scurt timp în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei șaptezeci de ucenici.

Acest sfânt a fost unul dintre cei șaptezeci de ucenici ai Domnului și urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creștine. Învățând pe mulți și întorcându-i Domnului, a fost așezat episcop al Noilor Patre. El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor și închinătorii la idoli și a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alții îi loveau cu pietre gura și alții îl loveau în cap. În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile și astfel s-a săvârșit din viață, dându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.