Sinaxar 17 Mai

 

În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea sfinților apostoli Andronic și Iunia.

Acest apostol al Domnului, ca și cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înșelăciunea nebuniei idolești din rădăcină, și propovăduind pe Hristos. El a avut dimpreună următoare lui pe mult-minunata Iunia, care era moartă pentru lume, și viețuia numai pentru Hristos Mântuitorul.

Și trăgând spre dumnezeiasca cunoștință pe mulți, au stricat capiști idolești și au zidit dumnezeiești biserici în toate părțile; și gonind duhuri necurate de la oameni și tămăduind boli fără de leac, și-au plinit și ei ca niște oameni obșteasca datorie a firii, și prin moarte s-au mutat la viața cea veșnică. De aceștia pomenește și marele apostol Pavel, în Epistola către Romani (XVI, 7), zicând: "Spuneți închinăciune lui Andronic și Iuniei, rudelor mele și soților mei în robie, care sunt vestiți între apostoli, care și mai înainte de mine au fost în Hristos".

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Solohon și a celor împreună cu el sfinții mucenici Pamfamir și Pamfilon.

Tot în această zi, pomenirea cuvioșilor părinți și frați Nectarie și Teofan, ctitorii Manastirii lui Varlaam din Meteora.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.