luni, 7 martie 2022
Sf. Sfințit Mc. Efrem, ep. Tomisului; Sf. Sfințiți Mc. Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor și Elpidie, ep. de Herson; Sf. Cuv. Pavel cel Simplu
Ap. Evrei XIII, 7-16; II Timotei I, 8-18
Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Sf. Paști
Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți
Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, a Sf. Grigorie Dialogul, unită cu Vecernia
P.F. Daniel Pr. Mircea Stoleriu Pr. lect. dr. Adrian Dinu
Apostol
Evrei XIII, 7-16Capitolul XIII7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. 
8. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. 
9. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. 
10. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului. 
11. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară din tabără. 
12. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii. 
13. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui. 
14. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie. 
15. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui. 
16. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.  II Timotei I, 8-18Capitolul I8. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. 
9. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, 
10. Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie. 
11. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor. 
12. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea. 
13. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. 
14. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi. 
15. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen. 
16. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat, 
17. Ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. 
18. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine. 

Seara
Luca XXI, 8-36Capitolul XXI8. Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. 
9. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. 
10. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. 
11. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. 
12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. 
13. Şi va fi vouă spre mărturie. 
14. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; 
15. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. 
16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. 
17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. 
18. Şi păr din capul vostru nu va pieri. 
19. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. 
20. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. 
21. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. 
22. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. 
23. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. 
24. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. 
25. Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. 
26. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. 
27. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă. 
28. Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. 
29. Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii: 
30. Când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape. 
31. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. 
32. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. 
33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 
34. Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste, 
35. Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. 
36. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului.