miercuri, 4 mai 2022
Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fer. Augustin; Sf. Cuv. Ilarion; Sf. Cuv. Nichifor și Valerian; Sf. Ier. Atanasie, ep. Corintului
Ap. Fapte IV, 13-22; Galateni III, 23-29; IV, 1-5; Ev. Ioan V, 17-24
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Fapte IV, 13-22Capitolul IV13. Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau, şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus; 
14. Şi văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de zis împotrivă, 
15. Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei, 
16. Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este învederat tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune cunoscută şi nu putem să tăgăduim. 
17. Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le poruncim cu ameninţare să nu mai vorbească, în numele acesta, nici unui om. 
18. Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai înveţe în numele lui Iisus. 
19. Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. 
20. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit. 
21. Dar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse. 
22. Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult ca patruzeci de ani.  Galateni III, 23-29Capitolul III23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. 
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. 
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. 
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. 
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. 
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. 
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.  Capitolul IV1. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; 
2. Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. 
3. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii; 
4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. 

Evanghelie
Ioan V, 17-24Capitolul V17. Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez. 
18. Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. 
19. A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. 
20. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi. 
21. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. 
22. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. 
23. Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis. 
24. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.