sâmbătă, 9 septembrie 2023
Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău și Onufrie de la Vorona; Sf. Mc. Severian; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic
Ap. I Corinteni II, 6-9; Galateni IV, 22-27; Ev. Matei X, 37-42; XI, 1; Luca VIII, 16-21
Sâmbăta dinaintea Înălțării Sf. Cruci
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Corinteni II, 6-9Capitolul II6. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, 
7. Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, 
8. Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; 
9. Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".  Galateni IV, 22-27Capitolul IV22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă. 
23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă. 
24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui; 
25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră. 
26. Căci scris este: "Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai durerile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat". 
27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. 

Evanghelie
Matei X, 37-42Capitolul X37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 
38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. 
39. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. 
40. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 
41. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua. 
42. Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa.  Capitolul XI1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.  Luca VIII, 16-21Capitolul VIII16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 
17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. 
18. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. 
19. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. 
20. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. 
21. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.