duminică, 12 noiembrie 2023
Duminica a XXV-a după Rusalii
Pilda samarineanului milostiv; †) Sf. Martiri și Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patr. Alexandriei; Sf. Cuv. Nil Pustnicul și Nil Athonitul
Ap. Efeseni IV, 1-7; II Corinteni IX, 6-11; Ev. Luca X, 25-37; Luca VI, 17-23

glas 6, voscr. 1

Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel Pr. Cleopa Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Matei XXVIII, 16-20Capitolul XXVIII16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. 
17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. 
18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. 
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, 
20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. 

Apostol
Efeseni IV, 1-7Capitolul IV1. De aceea, vă îndemn, eu cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, 
2. Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 
3. Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. 
4. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; 
5. Este un Domn, o credinţă, un botez, 
6. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. 
7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.  II Corinteni IX, 6-11Capitolul IX6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. 
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. 
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, 
9. Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac". 
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, 
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Luca X, 25-37Capitolul X25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? 
26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? 
27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 
28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. 
29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? 
30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. 
31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. 
32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. 
33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, 
34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. 
35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. 
36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? 
37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.  Capitolul VI17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. 
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. 
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. 
20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. 
21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. 
22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. 
23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.