Luca XX, 19-26Capitolul XX19. Iar cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul
acela, dar s-au temut de popor. Căci ei au înţeles că Iisus spusese pilda
aceasta pentru ei.
20. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi,
ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului.
21. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi
drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu:
22. Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu?
23. Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi?
24. Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au
zis: Ale Cezarului.
25. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului,
Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.
26. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, mirându-se
de cuvântul Lui, au tăcut.
Matei III, 1-11Capitolul III1. Botezul lui Iisus.
1. În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia
Iudeii,
2. Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.
3. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce
strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
4. Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare
de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.
5. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea
Iordanului.
6. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
7. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez,
le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
8. Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă,
9. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam,
căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui
Avraam.
10. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face
roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
11. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine
este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea;
Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
Marcu I, 1-8Capitolul I1. Botezul lui Iisus Hristos. Ispitirea. Predica.
Primii ucenici. Primele vindecări.
1. Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
2. Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit
îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.
3. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte
faceţi cărările Lui".
4. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea
păcatelor.
5. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi
se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
6. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare
de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
7. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât
mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
8. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.
Matei III, 13-17Capitolul III13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan,
ca să se boteze de către el.
14. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine,
şi Tu vii la mine?
15. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine
nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
16. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au
deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi
venind peste El.
17. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit
întru Care am binevoit".
Luca III, 1-18Capitolul III1. Mărturia lui despre Hristos. Botezul
şi spiţa neamului lui Iisus.
1. În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu
Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele
său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh
al Abilenei,
2. În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu
către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul
pocăinţei, spre iertarea păcatelor.
4. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: "Este
glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi
cărările Lui.
5. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca;
căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede.
6. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu".
7. Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de
vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în
voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din
pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
9. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face
roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
10. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci?
11. Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce
nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.
12. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule,
noi ce să facem?
13. El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit.
14. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a
zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi
mulţumiţi cu solda voastră.
15. Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan
în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul?
16. A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel
ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua
încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc,
17. A Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune
grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins.
18. Încă şi alte multe îndemnând, propovăduia poporului vestea cea
bună.