miercuri, 20 martie 2024
Sf. Cuv. Mc. uciși în M. Sf. Sava cel Sfințit; Sf. Ier. Nichita Mărt., ep. Apoloniadei; Sf. Ier. Cuthbert
Ap. Evrei XII, 1-10
Canonul cel Mare, partea a III-a
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, a Sf. Grigorie Dialogul, unită cu Vecernia
P.F. Daniel Pr. lect. dr. Adrian Dinu
Apostol
Evrei XII, 1-10Capitolul XII1. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. 
2. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. 
3. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. 
4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. 
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. 
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte". 
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? 
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. 
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? 
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui. 

Seara
Marcu XI, 22-26Capitolul XI22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. 
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. 
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. 
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. 
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.  Matei VII, 7-8Capitolul VII7. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. 
8. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.