luni, 25 martie 2024
(†) Buna Vestire (Blagoveștenia)
Ap. Evrei II, 11-18; Ev. Luca I, 24-38
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia
P.F. Daniel Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Luca I, 39-49Capitolul I39. Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. 
40. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. 
41. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, 
42. Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 
43. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? 
44. Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. 
45. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. 
46. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. 
47. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, 
48. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. 
49. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. 
56. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa. 

Apostol
Evrei II, 11-18Capitolul II11. Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, 
12. Zicând: "Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda". 
13. Şi iarăşi: "Eu voi fi încrezător în El"; şi iarăşi: "Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat  Dumnezeu". 
14. Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, 
15. Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa. 
16. Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. 
17. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curăţirea păcatelor poporului. 
18. Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute. 

Evanghelie
Luca I, 24-38Capitolul I24. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: 
25. Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. 
26. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 
27. Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. 
28. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. 
29. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? 
30. Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. 
31. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. 
32. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. 
33. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. 
34. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? 
35. Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. 
36. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. 
37. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. 
38. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.