marți, 20 august 2024
Sf. Prooroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie
Ap. I Corinteni XII, 12-26; II Corinteni III, 4-11; Ev. Matei XVIII, 18-22; XIX 1-2; 13-15
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Corinteni XII, 12-26Capitolul XII12. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. 
13. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. 
14. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe. 
15. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup? 
16. Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, - pentru aceasta nu este ea din trup? 
17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul? 
18. Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit. 
19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? 
20. Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup. 
21. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi. 
22. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase. 
23. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. 
24. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, 
25. Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. 
26. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.  II Corinteni III, 4-11Capitolul III4. Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu; 
5. Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, 
6. Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu. 
7. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui, 
8. Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului? 
9. Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii. 
10. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare. 
11. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în  slavă. 

Evanghelie
Matei XVIII, 18-22Capitolul XVIII18. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. 
19. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. 
20. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. 
21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? 
22. Zis-a lui  Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.  Capitolul XI1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor. 
2. Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis Lui: 
13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. 
14. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. 
15. Cine are urechi de auzit să audă.