joi, 29 august 2024
(†) Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
Sf. Cuv. Teodora
Ap. II Corinteni I, 1-7; Fapte XIII, 25-33; Ev. Matei XXI, 43-46; Marcu VI, 14-30
Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Pr. Ion Cârciuleanu
Apostol
II Corinteni I, 1-7Capitolul I1. Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia: 
2. Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos. 
3. Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, 
4. Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. 
5. Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. 
6. Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere, care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi. 
7. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii.  Fapte XIII, 25-33Capitolul XIII25. Iar dacă şi-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiţi voi că sunt. Dar, iată, vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor. 
26. Bărbaţi fraţi, fii din neamul lui Avraam şi cei dintre voi temători de Dumnezeu, vouă vi s-a trimis cuvântul acestei mântuiri. 
27. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor, necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor care se citesc în fiecare sâmbătă. 
28. Şi, neaflând în El nici o vină de moarte, au cerut de la Pilat ca să-L omoare. 
29. Iar când au săvârşit toate cele scrise despre El, coborându-L de pe cruce, L-au pus în mormânt. 
30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. 
31. El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către popor. 
32. Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută părinţilor. 
33. Că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe Iisus, precum este scris şi în Psalmul al doilea: "Fiul Meu eşti Tu; Eu astăzi Te-am născut". 

Evanghelie
Matei XXI, 43-46Capitolul XXI43. De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. 
44. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. 
45. Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte. 
46. Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc.  Marcu VI, 14-30Capitolul VI14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. 
15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci. 
16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. 
17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. 
18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. 
19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 
20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. 
21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, 
22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. 
23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. 
24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. 
25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. 
26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. 
27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. 
28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 
29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. 
30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.