joi, 21 noiembrie 2024
(†) Intrarea în biserică a M. D. (Vovidenia)
Ap. Coloseni IV, 2-9; Evrei IX, 1-7; Ev. Luca IX, 49-56; Luca X, 38-42; XI, 27-28
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Luca I, 39-49Capitolul I39. Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. 
40. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. 
41. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, 
42. Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 
43. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? 
44. Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. 
45. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. 
46. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. 
47. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, 
48. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. 
49. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. 
56. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa. 

Apostol
Coloseni IV, 2-9Capitolul IV2. Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire, 
3. Rugându-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă uşa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă şi găsesc în lanţuri, 
4. Ca să o arăt aşa cum se cuvine să grăiesc. 
5. Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (de Biserică), preţuind vremea. 
6. Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. 
7. Toate câte mă privesc pe mine le va face cunoscute Tihic, iubitul frate, credincios slujitor şi împreună-rob cu mine în Domnul. 
8. L-am trimis pe el la voi tocmai pentru aceasta, ca să ştiţi cum ne aflăm şi ca să mângâie inimile voastre, 
9. Împreună cu Onisim, credinciosul şi iubitul frate, care este dintre voi; ei vă vor aduce la cunoştinţă toate cele de aici.  Evrei IX, 1-7Capitolul IX1. Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască şi un altar pământesc, 
2. Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta. 
3. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor, 
4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii. 
5. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul. 
6. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele dumnezeieşti; 
7. În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru greşealele poporului. 

Evanghelie
Luca IX, 49-56Capitolul IX49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. 
50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. 
51. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. 
52. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 
53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 
54. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 
55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 
56. Şi s-au dus în alt sat.  Capitolul X38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. 
39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. 
40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. 
41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; 
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.  Capitolul XI27. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! 
28. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.