|
Biblia
Sfânta Evanghelie după Marcu
Lectura audio - pr. Mircea Stoleriu
Capitolul VI
1. Săturarea celor cinci mii. Iisus umblă pe
mare.
1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au
mers după El.
2. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L,
erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea
care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?
3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi
al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile
Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El.
4. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa
şi între rudele sale şi în casa sa.
5. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile
peste puţini bolnavi, i-a vindecat.
6. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând.
7. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită
doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
8. Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag.
Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare;
9. Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
10. Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce
veţi ieşi de acolo.
11. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta,
ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie
lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua
judecăţii, decât cetăţii aceleia.
12. Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască.
13. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi
şi-i vindecau.
14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut,
şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni
prin el.
15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul
din prooroci.
16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul;
el s-a sculat din morţi.
17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă,
din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de
soţie.
18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia
fratelui tău.
19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,
20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l
ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.
21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere,
a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din
Galileea,
22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor
ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice
vei voi şi îţi voi da.
23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la
jumătate din regatul meu.
24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis:
Capul lui Ioan Botezătorul.
25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau
să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce
şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie
şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au
pus în mormânt.
30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au
făcut şi au învăţat.
31. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi
odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau
şi nu mai aveau timp nici să mănânce.
32. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.
33. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe
jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor.
34. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut
milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe
multe.
35. Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul
e pustiu şi ceasul e târziu;
36. Slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur,
să-şi cumpere să mănânce.
37. Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis:
Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să
mănânce?
38. Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după
ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti.
39. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde.
40. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci.
41. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat
şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea
şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.
42. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.
43. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas
din peşti.
44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
45. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă
înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.
46. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage.
47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur
pe ţărm.
48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă.
Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia
să treacă pe lângă ei.
49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă
şi au strigat.
50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu
ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!
51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste
măsură de uimiţi în sinea lor;
52. Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima
lor era învârtoşată.
53. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras
la ţărm.
54. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.
55. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi
pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
56. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau
la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar
de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.
|