|
Biblia
Sfânta Evanghelie după Luca
Lectura audio - pr. Mircea Stoleriu
Capitolul X
1. Pilda samarineanului milostiv.
Marta şi Maria.
1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis
câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea
să vină.
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini;
rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul
Său.
3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni
să nu salutaţi pe cale.
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste
el, iar de nu, se va întoarce la voi.
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da,
căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă
vor pune înainte.
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi
împărăţia lui Dumnezeu.
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele
ei, ziceţi:
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră
vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui
Dumnezeu.
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii
aceleia.
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon
s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit,
stând în sac şi în cenuşă.
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până
la iad vei fi coborât!
16. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă
de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel
ce M-a trimis pe Mine.
17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne,
şi demonii ni se supun în numele Tău.
18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.
19. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii,
şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.
20. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă
bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.
21. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc
pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea
de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa,
Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.
22. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte
cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul
şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.
23. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt
ochii care văd cele ce vedeţi voi!
24. Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi
voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit.
25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând:
Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?
27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din
toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot
cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine
este aproapele meu?
30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon,
şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au
plecat, lăsându-l aproape mort.
31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a
trecut pe alături.
32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut
pe alături.
33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l,
i s-a făcut milă,
34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi
vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a
purtat grijă de el.
35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai
grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.
36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut
între tâlhari?
37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi
şi fă şi tu asemenea.
38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu
numele Marta, L-a primit în casa ei.
39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele
Domnului, asculta cuvântul Lui.
40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne,
au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci
să-mi ajute.
41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi
pentru multe te sileşti;
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu
se va lua de la ea.
|