Excursia corului - iulie 2008

Impresii

Viaţa omului este o călătorie.

Copilăria, adolescenţa şi tinereţea reprezintă cele mai fericite perioade ale călătoriei vieţii omeneşti …

Personal, mărturisesc, n-am călătorit prea mult, dar mi-au plăcut grozav călătoriile şi mai ales, pelerinajele. De aceea, în puţinele prilejuri pe care le-am avut am putut merge la multe biserici, mănăstiri şi monumente istorice.

În 1985 mi-a ajutat Dumnezeu să merg în pelerinaj la Locurile Sfinte, Betleem, Ierusalim, Nazaret, Ierihon, iar în anul 2006 la mănăstirile din Grecia. E adevărat că nu mi-am imaginat întotdeauna călătoria ca o aventură, căutând să mă bucur de latura bună, plăcută, frumoasă a întâmplărilor trăite şi a bucuriilor văzute.

Acest pelerinaj a fost al doilea de care m-am bucurat că-l fac împreună cu tinerii din corul parohiei Adormirea Maicii Domnului şi cu părintele Mircea.

Primul pelerinaj a fost în Maramureş. A fost o experienţă minunată.

Pelerinajul de acum este cu adevărat o bucurie nesperată şi o surpriză pentru că se petrece într-un moment deosebit. Ne aflăm în mijlocul verii 2008, o vară fierbinte, dar atât de bogată, de îmbelşugată. Peste tot am putut vedea o natură exuberantă şi peisaje minunate. Desigur, scopul acestui pelerinaj este unul duhovnicesc, de îmbogăţire culturală şi spirituală. Pentru aceasta, principalele obiective au fost biserici şi mănăstiri, locuri istorice de interes naţional şi duhovnicesc.

La Miclăuşeni am putut să vedem că tot ce face omul din credinţă şi pentru credinţă rămâne şi durează pentru veşnicie. Aceasta în cazul în care oamenii şi bunii creştini continuă aceste valori ale credinţei şi rugăciunii.

La Episcopia Romanului am văzut veşmântul Sf. Ioan Gură de Aur şi acele picturi deosebite, iar la Catedrala Sf. Dimitrie din Bacău ne-am bucurat să vedem cum se execută o pictură nouă. „ Credinţa zugrăveşte icoanele în biserici…” (M.Eminescu).

În salina de la Tg. Ocna şi la barajul Vidraru, mai ales pe serpentinele acelea atât de periculoase şi minunate, ne-a uimit şi impresionat, până în adâncul sufletului, puterea minţii şi a muncii omului - Prometeu modern. Biserica din mină, salina Tg. Ocna, realizată în 8 luni şi 10 zile, este unică în Europa şi dovedeşte puterea credinţei, pentru că aceasta nu a fost construită cu bani sau pentru bani, ci pentru rugăciune şi întărire duhovnicească a celor ce lucrează din greu în mină, spre a fi ocrotiţi de Dumnezeu prin mijlocirea Sf. Varvara.

La Sâmbăta de Sus ne-am mângâiat sufletele şi ne-am recules la Sf. Liturghie şi la mormintele ctitorilor, personalităţi de frunte ale Bisericii Ortodoxe Române, mari patrioţi şi apărători ai credinţei ortodoxe din Ardeal, a fiinţei noastre naţionale.

Am admirat cu emoţie bisericile din Sibiu, Mitropolia Ortodoxă şi apoi, minunatele peisaje ale Văii Oltului, îmbogăţindu-ne sufleteşte de aceste frumuseţi naturale ale ţării nostre România.

La Mănăstirea Turnu am putut admira un locaş de rugăciune – adevărată bijuterie într-un peisaj de basm, care seamănă cu un adevărat rai pe pământ.

Mănăstirea Cozia – unde odihneşte somnul de veci marele Mircea cel Bătrân, apărător al credinţei, cel care a oprit puhoiul turcesc la Dunare, „stăpânitor la Ţării Româneşti până la Marea cea Mare”, am parcurs o pagină de istorie, închinându-ne în faţa gloriei înaintaşilor.

La Mănăstirea Bistriţa Olteană a fost şi un popas rustic cu acea minunată bucurie a unui foc de tabără, în înserare, şi vineri cu participarea la Sf. Liturghie şi închinarea la Sf. Moaşte ale Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul.

Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde a fost un popas duhovnicesc deosebit în bisericuţa dintre stejarii seculari şi la icoana făcătoare de minuni din biserica mare.

După admirarea lacului Vidraru cu hidrocentrala din munte, apogeului pelerinajului a fost vizitarea Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitorie a voievodului Neagoe Basarab din 1517, care a generat legenda Meşterului Manole. A fost emoţionant şi prin cântările corului din biserică şi prin închinarea la Sf. Moaşte ale Sf. Cuvioase Filofteia.

Drumul de la Curtea de Argeş la cetatea Râşnov a fost ca un vis frumos care am fi dorit să nu se mai termine; am vizitat şi Mănăstirea rupestră Nămăieşti, iar traversarea pasului Rucăr-Bran a fost ca un basm frumos cu peisaje de reverie.

Deşi s-au scurs patru zile, mie mi s-a părut că a trecut prea repede. Au fost clipe minunate şi de rugăciune, de înălţare sufletească. Mulţumim părintelui MIRCEA şi tuturor pentru toate aceste bucurii spirituale.

Pr. Mihai Manolică

Încep prin a spune cu inima deschisă că a fost o excursie unică, mai ales pentru faptul că am vizitat o zonă care ne-a dezvăluit pentru prima dată frumuseţile ei, atât peisagistice cât şi duhovniceşti. Atmosfera a fost de asemenea prielnică, mi s-a părut un colectiv destul de bine conturat, chiar unit în mare parte a timpului. Cântecele, aşa cum le-am putut noi cânta, ne-au bucurat inima şi ne-au făcut din nou să meditam la efortul pe care l-am putea depune în mod susţinut pentru ca roadele să fie mai bogate.

Desigur, drumul a fost lung şi obositor, dar cred că a meritat efortul, chiar dacă nu am reuşit să vedem tot ce ne-am propus şi chiar dacă s-au produs decalaje nedorite. Mănăstirile care m-au impresionat cel mai mult au fost Brâncoveanu, cu acele coridoare ale curţii interioare străjuite de coloane, unde l-am zărit adâncit în rugăciune pe părintele Teofil Pârâian, Mănăstirea Curtea de Argeş cu cele şapte ecouri ale sale şi Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde ne-am simţit plini de o trăire nouă şi binecuvântată şi unde am avut, însă, neşansa de a nu ne putea închina la Icoana făcătoare de minuni. Frumuseţile naturii au culminat pe Valea Oltului şi la Lacul Vidraru, iar Sibiu a fost petecul urban din peisajul excursiei noastre, mult prea mare şi prea bogat în obiective turistice pentru timpul pe care l-am avut la dispoziţie. Cetatea Râşnov e minunată şi ea, însă sufocant de aglomerată.

În ceea ce priveşte organizarea, m-am simţit extrem de prost faţă de cele câteva persoane care au dus tot greul pe umeri; noi, ceilalţi, marea şi prea puţin interesata majoritate ne-am scutit, încă o dată, în mod ruşinos, de a contribui suficient sau deloc. Însă sper că fiecare îşi admite măcar recunoştinţa, dacă nu o şi declară. Generaţia cea mai tânără a avut destul de puţine momente şi exponenţi mai puţin inspiraţi şi cred cu tărie că în proxima ocazie – şi sper să existe una sau mai multe astfel de ocazii pentru ei – vor fi un pic mai maturi şi mai adecvaţi. Am cântat ... şi, deşi am sfârşit prin a răguşi, ni s-a părut că am cântat puţin, însă timpul cel ireversibil s-a dovedit mai grăbit ca niciodată.

Personal, consider că a fost un pelerinaj reuşit şi liniştitor, din care vom rămâne numai cu amintiri plăcute şi irepetabile. Anul trecut am simţit un mare gol în cursul anilor cu excursii negreşite, cărora le-am pierdut şirul, chiar dacă probabil nu aş fi putut să beneficiez de excursie nici dacă s-ar fi organizat; însă am simţit cum s-a rupt tradiţia şi ne-am păgubit singuri de sentimentele, bucuriile, trairile duhovniceşti, mulţumirile pe care, fără să exagerez nici un strop, nu le mai sculptăm în suflet cu nici un alt prilej decât în „EXCURSIA CU PĂRINTELE”, căci aşa o numim în mod proverbial. Suntem de acum număraţi pe degete cei care am prins chiar şi prima excursie organizată şi care am ratat una sau două din cele ... nu mai ştiu câte. E absolut glorios sentimentul de nostalgie pe care îl trezesc toate excursiile trăite şi cel de entuzism care ne ghidează spre următoarea. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjdium să mai fie una ... şi încă una ... până când va vrea El.

Constat că se pune destul de uşor sufletul „pe tavă” când te întorci cu el atât de plin de emoţiile simţite în locurile unde sunt Sfinte Moaşte şi oameni care vieţuiesc în sfinţenie şi atâtea panorame ce îţi taie răsuflarea.

Maria şi, în asentiment, Bogdan Apreotesei

Felicitări organizatorilor sau organizatoarelor. Acest proiect de pelerinaj a fost unul foarte îndrăzneţ, cu o mulţime de obiective de atracţie turistică, a fost un traseu minunat pe care sunt convinsă că mulţi dintre noi şi-ar dori să-l revadă, mai ales că ne-au mai rămas obiective turistice nevizitate.

Neajunsurile şi nemulţumirile vor fi uitate şi vor rămâne doar impresiile frumoase şi sentimentele înălţătoare prilejuite de vizitarea diferitelor locuri, care ne-au încântat pe rând, printr-un plus de frumuseţe sau încărcătură emoţională.

Reuşita acestui pelerinaj să vă fie un imbold pentru organizarea următoarelor călătorii!

Luiza Stoleriu

Excursia, pentru mine, reprezintă mai mult decât simplul fapt de a vizita, de a vedea locuri nemaiîntâlnite, însemnând îmbogăţire culturală, dar şi spirituală.

Părerea mea este că importanţa acestui pelerinaj nu constă numai în locurile întâlnite, ci şi în sentimentele provocate de acestea, de fiorii şi emoţiile avute în mănăstiri, de uimirea de admiraţia faţă de bogăţiile şi frumuseţile ţării noastre. Astfel, cred că esenţialul călătoriei a constat în trăirea noastră.

Cât despre condiţiile în care aceasta a avut loc, mă refer la condiţiile din autocar şi cele de cazare, pot spune că au fost acceptabile, în sensul că raportul dintre preţul plătit şi locul în care am fost găzduiţi a fost unul echitabil.

Trecând peste superficialitate şi dincolo de unele reproşuri pe care le-ar putea avea unii, trebuie apreciat efortul şi meritul părintelui Mircea şi al organizatorilor, fiindu-le recunoscători pentru această frumoasă experienţă.

Lorena Sireţeanu

Îi sunt recunoscător pentru această excursie în primul rând părintelui paroh, Mircea Stoleriu, pentru atmosfera minunată pe care s-a străduit să o întreţină.

De asemenea, îi mulţumesc pentru faptul că, prin explicaţiile sale, a contribuit la îmbogăţirea culturii mele; le mulţumesc organizatorilor pentru diversitatea impresionantă a obiectivelor vizitate.

Nu în ultimul rând aş vrea să le mulţumesc tuturor coriştilor, atât pentru atmosfera veselă, cât şi pentru faptul că au contribuit la integrarea mea în grupul lor. Nu cred ca au existat aspecte negative în această excursie.

A. Maftei

Păreri pozitive. În această excursie mi-a plăcut venirea părintelui Mircea, Pr. Daniel, Pr. Manole, vizitarea unor mănăstiri pe care nu le-am mai vizitat, grătarul de la mănăstirea Bistriţa, vizitarea barajului Vidraru şi vizitarea cetăţii Râşnov.

Această excursie a fost atât de frumoasă încât nu am nici o părere negativă.

Iustin

O excursie frumoasă pentru că am fost împreună cu toţi cei din cor şi cu părintele, fără de care cu siguranţă nu ar fi fost la fel de frumoasă, şi pentru că am vizitat locuri pe care nu le-am mai văzut şi în care nu ştiu când voi mai avea posibilitatea să ajung. Păcat că nu am atins toate obiectivele propuse. În parte a fost şi vina noastră pentru că ne-am mişcat cam lent; poate ne-am propus prea mult pentru 4 zile; poate unele obiective le-am fi putut sări (ex. Mănăstirea Miclăuşeni şi Episcopia Romanului), pe care le-am mai vizitat în alte excursii, şi să mergem spre cele pe care nu le-am mai vizitat. M-au impresionat în special primirile călduroase de la Mănăstirea dintr-un Lemn şi Curtea de Argeş, frumosul peisaj spre barajul Vidraru.

Legat de cazare nu am ce comenta, ne-am dorit să cheltuim cât mai puţin şi am suportat consecinţele; e în totalitate vina noastră şi dacă ne-am fi mobilizat să economisim în fiecare lună câte 10 lei am fi avut condiţii foarte bune în fiecare seară.

Felicitări şi mulţumiri organizatorilor şi tuturor celor care s-au implicat şi în special părintelui Mircea pentru tot ceea ce a făcut pentru noi.

(Anonim)

Aspecte pozitive

Aspecte negative

(Anonim)

Pozitive

Negative

(Anonim)

ROMÂNIA NOASTRĂ ESTE FOARTE FRUMOASĂ. MERITĂ VĂZUTĂ.

Todireanu Cristina

Pozitive

Negative

Oricum, BRAVO: din punct de vedere spiritual am fost foarte câştigaţi, din punct de vedere cultural am fost şi mai câştigaţi.

(Anonim)

Deşi a fost într-adevăr un drum foarte lung şi foarte obositor, ceea ce rămâne în urmă sunt amintirile plăcute. Pentru mine această excursie a fost un fel de provocare, pentru că până acum nu m-am mai pregătit atât de mult pentru o excursie (este şi meritul părintelui aici, pentru că mereu ne-a motivat să facem ceva frumos şi cu folos). Sigur, cel mai mult s-a implicat în organizare Aurelia, şi apoi Elena – ele au toată aprecierea mea pentru eforturile depuse pentru a face această excursie cât mai aşa cum trebuie.

Am plecat în excursie şi cu un soi de dorinţă de a-mi demonstra mie însămi întâi, şi apoi să am de unde aduce argumente şi altora, că în ţara noastră sunt multe locuri frumoase, şi aceasta în special pentru ca aproape nu ştiu coleg sau colegă de-a mea care să nu-şi petreacă concediul în străinătate. Mă doare sufletul de fiecare dată când aud lucrul acesta. Am auzit pe unii care spun şi „avem o ţară frumoasă, dar păcat că este locuită”. Şi totuşi un om ca părintele Teofil, ca măicuţa de la Mănăstirea dintr-un lemn, pe faţa căreia i se citea bucuria că vede atât de mulţi tineri adunaţi pentru un pelerinaj, te fac să crezi că nu e aşa.

Sunt multe lucruri pentru care m-am bucurat în excursie. Pe lângă multe locuri frumoase, unele pe care chiar nu le-am mai vizitat pana acum, m-am bucurat şi de lucruri mărunte, pe care poate unii nici nu le-au remarcat mereu: florile de peste tot, pictura din catedrala din Bacau, apa Oltului şi curentul care te sufla din toate părţile, liniştea de la Mănăstirea Turnu (departe de drum), un cal de pe lângă Mănăstirea Bistriţa (voinic şi în acelaşi timp cuminte), discuţiile cu soţia părintelui Mircea despre trovanţi, râsul sănătos al părintelui Manolică şi explicaţiile lui cu privire la istoria locurilor, aerul răcoros de dimineaţă, cântecul măicuţelor de la Mănăstirea Bistriţa (simplu, dar foarte echilibrat), ecourile dintre zidurile Mănăstirii Sâmbăta, sfintele moaşte care ne care fac să-i simţim pe sfinţi şi mai aproape de noi…

Ce m-a deranjat… neputinţa de a comunica nemulţumirile mele, pentru că nu ştiam să le spun aşa cum trebuie, pentru că îţi trebuie tact (nemulţumiri adesea legate de modul de comportare al unor tineri in mănăstiri şi biserici, felul cum se îmbracă când intră într-o biserică). Ce m-a întristat… L-am simţit pe părintele mai obosit ca în alte excursii. Sau poate ne-a lăsat pe noi, cei mai mari, să ne descurcăm, să ne maturizăm...

Mi se pare ca excursia de anul acesta cu corul a fost de departe cea mai frumoasă, de când sunt în cor (1999). Poate şi pentru că şi noi ne-am dat interesul şi am ajutat câte puţin fiecare la organizarea ei. Plus că şi cei care au mers în excursie s-au purtat mai bine decât în alţi ani.

Mulţumesc părintelui Mircea pentru că a fost cu noi şi că a făcut posibilă această excursie. Mulţumesc pentru tot sprijinul şi răbdarea faţă de cor şi faţă de mine personal.

Claudia Talpiş

Mi-a plăcut această excursie deoarece obiectivele turistice au fost deosebite, iar dintre acestea cel mai mult mi-a plăcut Mănăstirea dintr-un Lemn. Mi s-a părut un loc deosebit, un loc cald şi intim, iar explicaţiile pe care ni le-a dat măicuţa de acolo m-au determinat să-mi doresc să mai ajung acolo şi cu alte ocazii.

Atmosfera din autocar a fost, de asemenea, frumoasă, deoarece toţi au cântat şi s-au străduit să iasă cât mai bine.

Prefer să privesc partea bună a lucrurilor în ceea ce priveşte această excursie, iar situaţiile care i-au nemulţumit pe unii sper să rămână o lecţie pentru toţi, pentru următoarea excursie pe care o vom organiza.

Oricum, se spune că în situaţiile mai dificile, unde intervine de multe ori solidaritatea, se leagă cele mai frumoase relaţii de prietenie. :)

(Anonim)

Aceasta fiind prima excursie pe care am avut-o cu corul, am avut anumite aşteptări şi mi-am făcut nenumărate planuri. Însă, pelerinajul în sine a depăşit orice mi-aş fi putut imagina (în sensul bun, evident).

Plusuri

  1. Atmosfera din timpul călătoriei a fost foarte plăcută, veselă, înlăturând plictiseala şi chiar oboseala; în acest sens, mulţumiri speciale lui Cristi Pricop.
  2. Cazarea a fost decentă (la Curtea de Argeş păreau să fie probleme, însă şi acolo a fost acceptabil);
  3. Vizitarea mănăstirilor şi a Cetăţii Râşnov;
  4. Programul de ştiri.

Minusuri

  1. Organizarea puţin deficientă, în sensul că multe din obiectivele propuse iniţial nu au putut fi atinse;
  2. S-a pierdut timp din cauza ineficienţei şoferului.

(Anonim)

Pacea, fericirea întru credinţă şi înălţarea sufletească sunt stări care nu pot fi cu adevărat descrise în cuvinte, aşa încât nu aş putea spune prea multe nici despre emoţiile trăite în această excursie. Deşi drumul a fost destul de lung şi obositor, în final, efortul nostru a fost neînsemnat pe lângă roadele spirituale pe care le-am cules cântând şi rugându-ne în bisericile şi mănăstirile pe care le-am vizitat.

Emoţia trăită în mănăstirea din salina de la Tg. Ocna, bucuria descoperirii bisericii dintr-un singur lemn, frumuseţea icoanelor şi a picturilor din fiecare locaş de cult, splendoarea peisajelor din împrejurimile acestora sunt daruri fără preţ, singurele care rămân în suflet, deci, pentru totdeauna.

(Anonim)

Din punctul meu de vedere, clasamentul (deşi e impropriu spus aşa) obiectivelor religioase care m-au impresionat este:

  1. Biserica Sf. Varvara de la Tg. Ocna – credinţa nu ţine cont de altitudine (146m), de temperatură (15 grade) sau de întuneric;
  2. Mănăstirea dintr-un lemn – spaţiu intim, propriu reculegerii şi meditaţiei;
  3. Curtea de Argeş
  4. Episcopia Romanului: impunătoare, falnică, armonioasă – mi-aş dori ca în următorii ani să ne pictăm la fel de frumos biserica;
  5. Sâmbăta de Sus – mi-a plăcut slujba, dar mai ales liniştea şi pacea ce se aşternuse pe întreg cuprinsul bisericii (de-ar fi şi la noi la fel de linişte la slujbă!!!);
  6. Mănăstirea Bistriţa

Ceea ce nu prea mi-a plăcut a fost Catedrala Evanghelică din Sibiu – Iisus cu sabia în gură – exagerat!!!- o imagine şocantă şi terifiantă!

Referindu-mă la obiectivele ce nu au legătură cu latura spirituală, foarte frumos a fost la Barajul Vidraru, însă aş spune că are totuşi legătură cu credinţa, pentru că numai Dumnezeu putea să creeze un astfel de peisaj - apa despărţită de stânci –pentru a putea bucura ochiul, dar şi sufletul omului sensibil, doritor de linişte şi armonie.

Foarte frumos a fost şi la Râşnov – grandoarea şi măreţia stâncilor nu aveau cum să nu te impresioneze. Să vezi Râşnovul de la 360m a fost superb (casele şi oamenii de la această altitudine păreau bicisnici).

Mulţumesc celor ce au dus greul organizării acestei superbe excursii! Bravo ! Şi mai vreau!

Cojocaru Raluca

Aşteptam această excursie de anul trecut, aceasta fiind prima mea excursie alături de cor. Am avut ocazia să mă apropii de multe persoane din cor cu care aveam o relaţie mai superficială. Printre repetiţiile din autocar, clipele petrecute alături de ceilalţi, locurile vizitate, am realizat că tot timpul ai ceva de învăţat din ce trăieşti, din ceea ce vezi sau, pur şi simplu, din sfaturile celorlalţi.

Să te integrezi într-o comunitate de oameni nu e tot timpul uşor, dar să ajungi să zâmbeşti alături de ei, iar sufletul tău să se bucure în taină de lumina ce o emană e ceva minunat. Am împărţit cu toţii minute, ore ce s-au transformat în zile.

Printre numeroasele locuri pe care le-am vizitat, au existat momente în care cântul nostru răsuna în ecou, un ecou ce se imprima în suflete şi-ţi dădea o stare de împlinire. Au existat momente când ne bucuram că şoferul a făcut o depăşire, când oboseala îşi punea amprenta sau când atenţia noastră nu era concentrată în locul în care trebuia, dar, cu toate acestea, eram împreună şi vorba ceea: „Unde dragoste nu e, nimic nu e!”

Aştept cu nerăbdare următoarea excursie!

(Anonim)