Draga Rafael,

Daca cineva nu este de acord cu tine, nu inseamna ca trebuie sa o iei ca pe un afront personal. Tocmai asta inseamna sa porti o discutie, sa accepti dreptul la opinie al altcuiva, cu atat mai mult cu cat discutia se poarta pe un forum de discutii crestin.

Simt ca prin referinta ta la a copia, la a cita pe altii, vrei sa spui de mine. Poate nu, dar asa simt. Mie nu mi s-a parut ca am copiat, referintele mele au fost din memorie si nu am pretentia de a le fi redactat exact. Pe de alta parte, nu mi se pare gresit sa faci o referinta la ce a spus unul sau altul, asta inseamna ca esti de acord cu cea a spus cealalta persoana, ca-ti insusesti spusele ei si folosesti textul pentru ca a spus-o mai bine decat a-i fi spus-o tu. Nu e neaparat o dovada de comoditate, adica iei ceva de-a gata ca sa te scoti in evidenta, ci pur si simplu aduci o exprimare mai elocventa si folosesti lucruri pe care alti le-au descoperit pentru a-ti argumenta ideile.

Eu nu vreau sa te critic, dar mi se pare ca acuzi prea usor, nici nu ma cunosti. Si nu m-a deranjat ca ti-ai exprimat un punct de vedere personal, ci mai mult ca pe un forum de discutii ortodox vii si te prezinti cu niste aspecte pe care le mentionezi ca facand parte din teologia catolica.

Iar asta nu ar fi tocmai grav daca te-ai declara un adept convins catolic. Dar tu spui ca ai preluat “adevaruri” din mai multe scrieri, de la “catolici, protestanti, ortodocsi”. Cum poti sa iei adevaruri din confesiuni ale caror dogme ajung sa se contrazica? Adevarul nu este el doar unul? Inseamna ca nici macar catolic nu esti convins (dupa cum te exprimi - nu te acuz!). Sincretismul nu mi se pare o dovada de adeziune la o identitate, e ca si cum ai avea mai multe fete si incerci sa le impaci, ori asta nu cred ca este posibil.

Pe de alta parte, parerea mea este ca nu e de ajuns sa citesti scrieri ale unor ortodocsi, ortodoxia nu se cunoaste prin citire, ci prin traire. Daca nu participi la viata Bisericii ca ortodox nu poti spune ca stii ce inseamna sa fii ortodox, nu te poti numi cunoscator, asta nu-ti da o autoritate in a face afirmatii.

... Si apropo de faptul ca astepti sa fii corectat de Dumnezeu daca gresesti.... Dumnezeu lucreaza prin oameni, cred ca a astepta ca Dumnezeu sa ne vorbeasca personal contine un strop de mandrie, daca nu chiar mai mult. Nu toti suntem atat de merituosi ca Dumnezeu sa ne vorbeasca direct, poate unii nici n-ar sti sa primeasca asta. Dar Dumnezeu are oamenii Lui, nu ne lasa la voia intamplarii, stie El cum trebuie sa ne vorbeasca. Trebuie doar sa avem ochii sufletului deschisi, sa stim sa deosebim lucrurile si sensurile.

Deci daca ai terminat Teologia si cineva te ironizeaza, cum ai sfatui pe cineva sa raspunda? Dar daca raspunzi cu o ironie si mai apriga, atunci, iarta-ma, dar nu prea simt ca ai terminat Teologia... Un motiv pentru care am avut o retinere sa fac Teologia: riscam sa invat multe, dar sa uit sa ma concentrez pe traire, pe a sti sa fiu un simplu crestin.

Nu vreau sa te supar, prieteneste iti spun lucrurile astea. Nu vreau sa critic pe nimeni, fiecare are motivele lui. Dar ceea ce se vede in afara poate sminti oamenii, deci trebuie sa fim atenti.

PENTRU TEODOROFMARIAN

Sfintia voastra ,invatati-ma mai bine ce sa raspund ,pentru ca eu sunt un biet pacatos si nestiutor de Teologie.

Spuneti-mi cum si cand am facut "varza "ortodoxia pentru ca atata nestiinta este in mintea mea incat nu am observat acest lucru.

Am indraznit sa-mi expun un punct de vedere personal asupra indumnezeirii si vad ca a deranjat acest lucru.

Suntem obisnuiti sa copiem ,sa citam ,dar cand ne exprimam cuvinte personale suntem pusi la zid .

Sunt deschis oricarei discutii si accept cu smerenie orice corectura argumentata.

E posibil sa vezi adevarul daca ai si un pic de smerenie. Ai facut varza ortodoxia cu punctele tale de vedere. Mai studiaza si poate o sa fii corectat si de Cine iti doresti ca pana acum n-ai fost.

Claudia, citeste inca odata atent ce am scris .

Indumnezeirea este vizibila in Vechiul Testament (evrei) ,iar in Noul Testament atingand plinatatea Sfintei Treimi.

Crestinii ce savarsesc Sfintele Taine sunt atat preotii care oficiaza (celebreaza ),cat si crestinul care primeste Taina .

savarsire =actiunea de a (se)savarsi si rezultatul ei ( DEX )

Sunt exaltat de darurile Lui Dumnezeu dupa cum ai spus ,dar ca pe o virtute primita de crestini de la Dumnezeu ,aceea de credinta in Sfanta Treime.

Prin aceasta nu vreau sa se inteleaga ca pun un zid intre crestini si celelalte credinte,nici nu as indrazni sa gandesc acest lucru (dupa cum stim Mantuitorul a deschis portile raiului tuturor oamenilor aratand acest lucru in comentariul meu ).

Am ajuns la aceste concluzii prin studiul teologic si-L rog pe Dumnezeu daca gresesc sa ma corecteze.

Din putinul meu studiu in teologie ,din scrierile Sfintilor Parinti,din scrierile teologilor catolici,protestanti,ortodocsi ,mi-am format un punct de vedere pe care il corectez de fiecare data cand gasesc un nou adevar .

Adevarul il putem vedea atunci cand iubim ,cand avem credinta ,cand avem speranta.

Deci in concluzie ,indumnezeirea fiintei noastre este Taina ce ne cuprinde fiinta atunci cand Dumnezeu traieste in noi .

Draga Rafael,

As fi vrut sa fac un raspuns avizat pentru tine, dar din pacate nu am studii teologice. Insa si pe cat cunosc mi se pare ca unele lucruri nu le spui cum trebuie. Iarta-ma, poate parintele ar trebui mai degraba sa-ti raspunda... Dar totusi pana atunci as vrea sa spun ce cred.

Nu cred ca indumnezeirea, cum spui, este accesibila doar celor care “savarsesc” Sfinte Taine. Ar insemna ca doar cei din cler pot asta, ori mi se pare prea putin cuprinzator. Mi se parea mai in regula sa spui poate “indumnezeirea este accesibila celor asupra carora se savarsesc Sfinte Taine”. Desi nici asa nu mi se pare chiar cuprinzator. Imi amintesc de Sfanta Maria Egipteanca, care a stat multa vreme in pustie, fara a avea vreo legatura cu oamenii, deci nici cu preotii. Nu i s-au savarsit Sfinte Taine, nici macar nu s-a spovedit sau impartasit in timpul asta... Si totusi... Cei care stiu viata ei (si poate o stii si tu, dar oricum, cred ca o poti citi si de pe net) nu pot contesta sfintenia la care a ajuns. Si cum a ajuns astfel? Prin cainta sincera, prin dorinta de a se rupe de viata in care traia si de a se darui lui Dumnezeu. A trebuit doar sa vrea si Dumnezeu i-a dat puterea apoi sa depaseasca limitele omenescului (de exemplu un calugar, din cate tin minte, a vazut-o plutind in aer).

De fapt parca mi-e frica sa spun ca ajuns la “indumnezeire”. Oare asta vrea Dumnezeu de la noi? Tin minte ca undeva Hristos ne recomanda “fiti sfinti!”. Si daca nici un crestin nu poate indrazni sa-si spuna siesi ca a ajuns sfant, oare cine se poate vedea ca indumnezeit?

Dumnezeu da har, dar omul are posibilitatea de a-l respinge. Si-l respingem cu fiecare pacat pe care il savarsim. Oricat de mult ne-ar iubi Dumnezeu, nu ne poate iubi cu forta, trebui ca si omul sa vrea sa existe aceasta legatura.

Vreau sa zic de fapt ca vedem lucrurile din puncte de vedere diferite. Esti exaltat de darul lui Dumnezeu, dar o faci ca si cum ai fi ajuns la o stare duhovniceasca foarte inalta, de unde patimile nu te mai incearca. Poate si esti asa, nu stiu, Dumnezeu singur stie. Pentru mine insa slabiciunile, caderile, lupta cu mine insami sunt mai aproape decat simplu extaz in fata dumnezeirii. De fapt imi dau seama ca nu m-ar ajuta sa ma minunez de cate daruri ne da Dumnezeu daca nu ar exista si lupta interioara, lupta cu slabiciunile mele ma face mai puternica in fata lor. Poate m-au doborat o data, de doua ori, de o mie de ori, dar cat sunt aici ma lupt sa nu mai cad. Parafrazandu-l pe Sf. Ap. Pavel, cand sunt slaba, atunci sunt puternica.

Mi-a placut foarte mult sa citesc, cred ca la parintele Noica (Rafail), despre cum a descoperit ca ortodoxia inseamna traire. Ortodoxia nu inseamna doar un set de reguli pe care daca le respecti te-ai si mantuit, ci inseamna si trezire, sa te vezi ce esti si ce ar trebui sa fii, sa te lupti cu propriile slabiciuni ca sa poti ajunge sa placi lui Dumnezeu.

Iarta-ma daca te supar, nu vreau asta, doar simteam ca trebuie sa spun lucrurile astea.

INDUMNEZEIREA

Ca si crestin pot spune ca indumnezeirea este in toti aceia care savarsesc Sfintele Taine si spun acest lucru intelegand ca oricine le savarseste in adevar, il primeste pe Dumnezeu in fiinta lor.

Dar mai stau si ma intreb, oare sufletul nu este ceva divin si prin aceasta inseamna ca orice om il are pe Dumnezeu in el ?

Oare noi oamenii nu suntem chip si asemanarea Lui Dumnezeu si rezultanta acestui lucru este indumnezeirea ?

Teologia Catolica se conduce dupa anumite principii reale si adevarate ,acelea ca omul are prin natura lui virtuti cardinale si implicarea Lui Dumnezeu in natura umana are ca rezultanta harurile divine numite virtuti Teologale .

Este un adevar ce socheaza pe cel neavizat, uneori punandu-ti intrebari de genul: De ce nu suntem toti crestini ,de ce Dumnezeu a ales numai anumiti oameni sa creada in EL ?

Putem spune ca musulmanii cred in Dumnezeul Lui Avraam ?

Dar Dumnezeul Lui Avraam nu este oare si Dumnezeul evreiilor ?

Citind Vechiul Testament vedem ca Dumnezeu ii promite lui Avraam prin fiul sau Ismael un popor numeros si toate ma duc la prorocia Tatalui in poporul musulman.

Sa nu uitam si "declaratiile "Lui Dumnezeu fata de mireasa Lui Israel ,cuvinte ce te coplesesc de atata iubire, de atata indumnezeire .

Traind Noul Testament citindu-l ,vad ca Fiul Lui Dumnezeu ,Iisus Mantuitorul si Domnul nostru sa intrupat ca om in familie de evrei ,deci ei ca popor indumnezeindu-se in plinatate .

Cine sunt eu cel de acum ,crestinul ?

Sunt un om norocos ce Dumnezeu a ales sa-L cunosc daruindu-mi harul credintei in El ,daruindu-mi harul iubirii in Dumnezeul Sfintei Treimi si al iubirii aproapelui meu ,daruindu-mi harul sperantei de mantuire a sufletului meu .

Las capul aplecat cu umilinta in fata Lui Dumnezeu si-L rog sa cheme si pe ceilalti oameni necrestini la plinatatea indumnezeirii ceresti a Sfintei Treimi.

Mare este taina ta Doamne si necunoscute sunt caile Tale .

Salut cu mare drag si respect pe parintii de la biserica, pe coristi si pe toti cunoscutii mei din biserica.

Desi acum sunt departe de Romania, de fapt, ma simt atat de aproape pentru ca ascult predicile din biserica unde obisnuiam sa cant la cor.

Si cand vorbesc cu mama pe internet, ii mai zic: 'stii ce a zis parintele la predica...' si mi se pare minunat si atat de folositor, incat nu stiu cum sa va multumesc si sa va spun ca desi nu ascult pe moment predicile, le ascult mai tarziu, ma pot bucura de aceeasi traire cu oamenii din biserica si ca uneori, cand ma concentrez mai mult, parca vad cu ochii mintii pe parintele Mircea, sau pe parintele Adrian , sau pe parintele Carciuleanu predicand si ce minunat este nu va pot descrie in cuvinte!

E ca si cum, oricat de tentata as fi aici de 'privilegiile' de a fi in Anglia, nimic nu ma poate desparti de cea care a fost candva corista de la biserica. Si ma bucur ca acest lucru va ramane parte din identiatea mea si aici, si oricand am ocazia aici ma laud ca am fost corist de biserica.

De asta as vrea sa multumesc tuturor parintilor/preotilor de la biserica, si tuturor celor care sunteti acolo nu numai duminica, ci in fiecare zi, pentru toata straduinta de a inalta biserica si pentru ravna si entuziasmul dumneavoastra. Nu v-am uitat pe nici unul, la fel cum nu am uitat sarmalele matusii Domnica!!!

Ma rog sa va dea Domnul putere si sanatate ca sa va rugati pentru toti cei care au nevoie de ajutor si sa stiti ca aproape toti romanii plecati, poate ca fizic sunt departe, dar cu sufletul suntem toti acolo prezenti si ne rugam si noi asa cum putem, si ca eu personal abia astept sa ma intorc si sa salut cu mare drag!

Doamne ajuta si pe curand!

Cand suntem trimisi in lume de Dumnezeu spunem DA.

Cand ajungem in aceasta lume intrupati in om ceva se intampla ,nu ne aducem aminte de lumea de dincolo ,este ca si cum un copil sa pierdut de parinti ,dar totusi o parte dintre noi ne trezim intr-o familie ,o mama ,un tata,poate o sora sau un frate.

Simtim o apropiere fata de aceia si ne dam sema ca sunt fratii nostri veniti si ei de dincolo de acesta lume .

Cate odata stam si ne framantam si devenim plini de griji ,ce facem noi aici ,care este scopul final al prezentei noastre pe pamant ?

Ne uitam la noi si vedem un chip urat sau frumos ,barbat sau femeie si ne intrebam de ce nu ma vad asa cum am venit de dincolo ?

Ma vad o fiinta ce are chip si incerc sa ma obisnuiesc cu aceasta infatisare dand ascultare Celui ce ma trimis.

M-am oprit din introducere pentru ca ceea ce urma sa scriu este cunoscut .

Fiecare percepe mai putin sau mai mult aceasta mare taina revelata de Mantuitor al fiintei omenesti ce defineste scopul ultim .

Prin venirea Mantuitorului si marele sacrificiu ,marea jertfa de sine ,El ne-a aratat ca este cu noi si nu ne paraseste niciodata.

Ceea ce s-a intamplat de atunci si se intampla in prezent este responsabilitatea noastra.

Trebuie sa fac o corectie, pentru ca intre timp mi-am dat seama ca am scris ceva gresit in mesajul meu anterior. Sf. Iacov numit si “cel Mare”, fratele Sf. Evanghelist Ioan, nu e tot unul cu primul episcop al Ierusalimului, numit si “Iacov cel Mic” pentru a face diferentierea, care a fost de fapt ruda (var, cred) a Mantuitorului. Cel putin asa am gasit in Proloage (pentru ca pe 30 aprilie a fost pomenirea Sf. Ap. Iacov cel Mare).

Evanghelia care s-a citit astazi la Sf. Liturghie m-a facut sa meditez putin si vroiam sa nu raman doar eu cu aceste ganduri, ci sa vi le impartasesc (cu rugamintea pentru parintele sa ma corecteze daca gresesc in ceea ce spun).

In Evanghelia de azi cei doi frati, Iacov si Ioan, Il roaga pe Mantuitorul ca atunci cand El va veni in Imparatia Sa, pe ei sa-i aseze unul la dreapta si unul la stanga Sa (intr-o alta Evanghelie spune ca era si mama lor cu ei cand s-au apropiat sa faca rugamintea lor – poate le era totusi rusine de ceea ce cereau si de aceea au venit cu mama lor). La auzul acestei rugaminti, ceilalti apostoli s-au maniat.

Cine era Ioan? Cel care zice despre sine ca era “ucenicul pe care-l iubea Iisus”, singurul care a indraznit sa stea langa Mantuitorul cand acesta era pe Cruce, numit apoi “Apostolul Iubirii”. De fapt sunt trei Apostoli cu care pare ca Hristos avea o mai mare intimitate, Petru si cei doi frati, Ioan si Iacov (ulterior numit Iacov cel Mare, primul episcol al Ierusalimului): doar cei trei sunt martorii Schimbarii la Fata, pe cei trei i-a luat mai aproape in noaptea de dinaintea Patimii Sale, in gradina Ghetsimani, tot cei trei trei sunt singurii apostoli care Il insotesc pe Mantuitorul cand intra sa invieze pe fiica lui Iair.

Si totusi toti trei la un moment dat in viata lor dezamagesc prin caderea lor: Iacov si Ioan cauta marire (cumva “uitand” ca si ceilalti apostoli erau de fata si poate erau mai vrednici decat ei), Petru se leapada de El.

Un gand deci pentru cei ce cad: si cei mai mari sfinti au avut caderi in vietile lor, nu le-a fost straina aceasta stare. Hristos le-a primit insa pocainta sincera.

Un alt gand: Hristos nu a luat in intimitatea Lui un singur apostol, nu a avut un favorit, un a socotit pe unul singur a fi superior. Unul din motivele, poate, pentru care Biserica noastra Ortodoxa se marturiseste ca fiind soborniceasca, condusa de un sobor (adunare) de oameni, nu de unul singur (cum e in Biserica Catolica). Si ma tem ca la lucrul asta Biserica Catolica ar renunta extrem de greu… Gand pentru cei care vad cele doua biserici foarte apropiate. Sunt multe de spus, dar trebuie sa ai grija si cum le spui, iar timpul e scurt…