Am gasit acest mesaj in mail si mi`a placut metafora:

Discutie intre doi embrioni

"- Si tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam

aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar

putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici.

Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.

- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar

ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa iti spun

eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt

cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa,probabil, ceva mai altfel

decat ne-am obisnuit aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se

termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta

inghesuiala, in intuneric.

- Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom

gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea,

nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa

ca e evident ca nu exista.

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum

mangaie lumea din jurul nostru. Stii. eu cred ca viata adevarata ne asteapta

abia de acum incolo!"

Sarut-mana, parinte!

Prin acest mesaj nu urmaresc sa aduc in discutie o problema sau sa pun o intrebare, pur si simplu simt nevoia sa impartasesc si celorlalti bucuria pe care am simtit-o in Noaptea Sfanta a Invierii, au fost trairi care mi-au imbogatit sufletul si pe care mi-as dori foarte mult sa le retraiesc de acum in fiecare an, cu prilejul Invierii.

Daca anul trecut, din motive obiective, a trebuit sa merg la o alta biserica, cu atat mai mult pot sesiza acum o diferenta. Si faptul ca a sosit momentul mult asteptat, si anume sa facem slujba sus, in biserica...si faptul ca acustica a pus in valoare corul...si Pastorala Prea Fericitului Patriarh Daniel, de mare bogatie si profunzime...si multimea de oameni...totul a facut sa simt in mod deosebit Sarbatoarea Invierii Domnului.

Biserica este superba...nu ma mai satur privindu-o...deja mi-o imaginez pictata si ma bucur nespus ca de acum slujbele se vor face aici.

Multumesc Domnului pentru aceste momente, am speranta ca ele ne vor intari in credinta si ne vor da puterea sa aducem, prin cuvinte si fapte, nadejdea si iubirea in toate locurile unde este nevoie de lumina si pace!

Faptul că te arătai întristat de atitudinea celor cu care ai discutat, lipsa lor de interes pentru cele duhovniceşti, dorinţa de a găsi "prieteni cu sete de înalt", m-au făcut să cred ca te simţi singur. Nu lipsit de legătura cu Dumnezeu (altfel poate nici nu ai fi scris pe un forum creştin), ci vroiam să spun că atâta timp cât eşti într-o societate, lipsa celor care să-ţi împărtăşească convingerile te face să te simţi singur. Sau cel puţin eu aşa aş simţi.

În mesajul meu nu am scris decât în numele meu, deci dacă tu sau oricine altcineva crede că am scris ceva deplasat, eu sunt cea vinovată şi nu alţii.

În al doilea rând, aş zice că nici tu nu ar trebui să te grăbeşti cu afirmaţii: sub nici o formă nu am vorbit despre părintele nostru aşa cum spui tu, nici măcar nu m-am referit la el. Îmi pare rău că mesajul meu te-a făcut să te exprimi astfel, intenţia mea nu a fost de a deteriora imaginea bisericii sau a credincioşilor. Sunt doar lucruri cu care mă confrunt, destul de des mi se povesteşte (lumea ştiind despre mine că frecventez biserica) faptul că uite ce a mai făcut cutare preot sau ce a zis. Nu critic pe preoti, doar Dumnezeu ştie ce face şi trăieşte fiecare, şi fiecare va da seama pentru sine. Însă cum să rămân indiferentă faţă de cei care imi vorbesc despre asemenea lucruri? Adevărate sau nu, ele vin să strice o imagine şi prin această imagine suntem catalogaţi şi noi, care ne spunem creştini ortodocşi.

Sigur, păcătoşenia unui om (fie el şi preot) nu Îl "strică" pe Dumnezeu, dar pune pe ceilalţi la încercare.

Imi pare rău, deci, că părintele a trebui să fie catalogat drept "sectar", fie doar şi pentru că tu vrei să-mi baţi obrazul. Părintele Mircea Stoleriu face foarte multe pentru parohia noastră, de altfel se poate vedea asta şi de pe site-ul parohiei. Pune mult suflet in ceea ce face. Daca ai vreo treabă prin Iaşi, te invit să vezi şi să te convingi, ai avea de câştigat. :)

Mă bucur foarte mult că mi-aţi acordat atenţie şi că aţi citit mesajul meu. Doar cred că m-am exprimat greşit sau m-aţi înţeles greşit . Eu nu sunt niciodată singur! Nu trăiesc sentimentul singurătăţii pentru că simt totdeauna prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum spune Psalmistul „ Văzut-am pururi pe Domnul înaintea mea.“ De aceea nu am acest sentiment al singurătăţii! Altceva am vrut să vă spun : sunt mâhnit pentru faptul că în jurul meu sunt atât de puţini tineri şi chiar vârstnici care să accepte să discute un subiect duhovnicesc şi bineînţeles să trăiască creştineşte. Toţi vorbesc despre spiritualitate dar înţeleg de fapt altceva, sau gândesc la nişte valori generale ale omenirii dar în nici un caz nu la prezenţa lui Dumnezeu. -//- În legătură cu ştiinţa care îl mărturiseşte pe Dumnezeu am citit o carte de mare valoare, coordonată de părintele Dumitru Popescu de la Facultatea de Teologie de la Bucureşti, care cred se numeşte chiar „Ştiinţă şi teologie“. Vă recomand să citiţi această carte care vă va ajuta foarte mult şi pentru un orizont cultural dar şi pentru a putea da un răspuns documentat celor cu care discutaţi uneori. De asemenea am citit Dogmatica părintelui Dumitru Stăniloae care este magistrală. Şi apoi chiar în rugăciunile pe care noi le rostim avem mărturii foarte valoroase. E adevărat pe acestea nu le primesc cei - să zicem - puţin credincioşi. Părinţii mei au o bibliotecă foarte bogată şi acolo am o mare bucurie să găsesc cărţi şi prieteni valoroşi. - // - Într-un mesaj ce mi-aţi trimis îmi spuneţi despre comportarea semenilor noştri sau chiar a noastră personală. ….. Mi-e greu să văd la semenii mei lucruri despre care apoi să vorbesc. Am la noi - la Bucureşti - în parohia noastră bucuria de a cunoaşte pe părintele nostru care totdeauna este preocupat de cum să facă ceva pentru a-i ajuta şi lumina – cu lumina lui Hristos - pe cei din jur. Este un om deosebit, mereu în căutare de soluţii, mereu ne propune câte ceva, mereu ne cheamă la vreo lucrare – pastorală - ! Este foarte energic, mereu lucrativ, neobosit, deşi e în vârstă . Nu putem noi să facem faţă la câte lucruri minunate ne propune. De aceea îl văd pe părintele nostru ca pe un sfânt! Voi aţi vorbit despre preotul vostru parcă aţi fi nişte sectari! Nu vă grăbiţi să faceţi afirmaţii care pot să smintească pe alţii! Prezenţa unui mesaj pe net trebuie fie făcută cu mare responsabilitate. Nu ştiu cum o fi preotul vostru! Dar de vreme ce v-a creat astfel de posibilităţi de a dialoga în libertate nu cred că e aşa cum l-aţi descris! …Şi în general preotul slujeşte la Sfântul Altar şi eu îl judec!!! E şi aceasta o forma foarte subtilă prin care cel rău ne înşeală, ne subjugă! Sfântul Pavel spune undeva , cer iertare că nu ştiu exact unde, deci spune „iar mie să nu îmi fie a mă lăuda decât în neputinţele mele!“ Atât! neputinţele personale, dar să mai văd încă şi la alţii! Şi oare de ce să mă tem atât de mult de faptele altora ? Pot ele să îmi strice viaţa mea duhovnicească! Nu ! Fapte rele şi tot felul de ispite vedem la fiecare pas. Rămâne însă ca eu personal să aleg ce voi face ! şi mai ales trebuie să ştim că avem responsabilitate într-un mod personal pentru faptele pe care le facem.

Să revin însă la căutarea mea. Dorinţa mea este să întâlnesc tineri cu sete de înalt! M-aş bucura să vreţi să dialogăm în continuare despre neputinţele şi nereuşitele noastre. Despre frumuseţile ascunse ale lumii, despre taina lumii! Despre problemele noastre ale tinerilor, chiar şei despre reuşitele noastre ! Vă mulţumesc cu multă recunoştinţă pentru toate gândurile bune!

Vă aştept dragi prieteni,

Mitrea

De cele mai multe ori cei care critică ortodocşii sunt cei care au văzut ortodocşi purtându-se ca neortodocşi. Fie s-au smintit văzând preoţi cu un comportament inadecvat (foarte mult sminteşte pe oameni preoţii corupţi şi cei care au averi, în timp ce oamenilor pe care îi păstoresc sunt lipiţi pământului şi în tot felul de suferinţe), fie au văzut oameni care vin mereu pe la biserică şi care, cu toate acestea, sunt prea moralişti şi prea riguroşi şi nu au o atitudine cu înţelegere faţă de ceilalti, fie au văzut chiar tineri care merg la biserică, dar care în afara ei nu au, iarăşi, un comportament tocmai cuminte. De aceea, atitudinea celor din afară faţă de ortodocşi depinde chiar de ortodocşi şi de felul cum ştiu să se poarte cu ceilalţi.

Găseşte-ţi prieteni dintre cei care îţi împărtăşesc opiniile, chiar dacă nu e uşor, o să vezi că nu eşti singur. Sigur, lumea e cam întoarsă cu dosul în sus acum, dar nu e pierdut totul. Nu putem salva lumea din deriva în care este, dar putem să fim noi mai buni şi astfel lumea va fi mai bună din puţina noastră bunătate.

PS Vorbeai de piedicile pe care le au tinerii. Sunt piedici reale şi sunt şi altele pe care dăm vina cu părere de rău, dar şi cu mulţumirea, nerecunoscută poate, că am găsit vinovaţii. E uşor să găsesc vinovaţi, dar e mai greu să recunosc unde este vina mea. De aceea nu doar stau să caut vinovaţii, ci încerc să fac ceva în privinţa asta. A deveni mai buni, a ne lăsa pe noi la o parte pentru a-i vedea şi ajuta pe ceilalţi e un prim pas pentru fiecare dintre noi.

Ajută foarte mult, am descoperit, când te simţi singur sau trist, să încerci să aduci altora o bucurie, cât de mică. Bucuria altora îţi poate da o energie nebănuită.

Pentru Mitrea ÅŸi cei care se simt ca ÅŸi el:

Cred că este normal ceea ce simţi, nu eşti singurul care se simte singur (!) într-o lume în care se pune mult accent pe non-valoare şi în care criteriile sunt cu totul date peste cap. Este necesar acum ca oricare dintre noi, care stăruie în a fi un bun creştin, să conştientizeze ce presupune aceasta, cu ce vine la pachet: uneori singurătate, ignorarea din partea altora, alteori eşti fără să vrei subiectul de râs sau de batjocură. Conştientizarea vine şi cu asumare. Când ştii la ce să te aştepţi din partea celorlalţi nu te mai doboară atitudinea lor.

Faptul că te doare atitudinea celor (mulţi) din jurul tău care sunt preocupaţi de yoga nu e un lucru singular. Pot spune că am cunoscut şi eu tot felul de oameni, dar nu numai persoane care fac yoga, ci şi dintre adepţii altor culte creştine sau persoane care se declarau a nu crede în Dumnezeu. Sunt oameni şi oameni, si de multe ori riscăm să-i privim prin prisma unor şabloane (sectarii, de pildă, sunt consideraţi de majoritatea, foarte habotnici, dar nu e aşa, am cunoscut şi excepţii). Nu trebuie judecaţi, pentru că cel mai adesea nu cunoaştem ce li s-a întâmplat în viaţă şi i-a dus la stilul de a trăi pe care îl au. Putem însă să încercăm să le arătăm înţelegerea noastră, chiar dacă nu credem în aceleaşi lucruri.

De multe ori încercarea de a-i convinge pe ceilalţi că este eronat ceea ce cred nu a avut succes pentru mine, de aceea am şi renunţat de foarte mult timp la a mai face acest exerciţiu (oricum, dacă ei nu au o deschidere, oricâte predici le-ai ţine, ai face mai rău, devin şi mai porniţi împotrivă). M-am şi temut în acelaşi timp să nu fiu ipocrită, adică să le arăt ce înseamnă să fii creştin ortodox şi eu însămi să nu mă port ca un bun credincios. Mi-am zis că mult mai eficient este să vadă o trăire bună la mine şi asta să le dea o noua viziune, să-i pună pe gânduri şi poate să le dea determinarea de a se schimba. Ţelul meu prim nu e ăsta, să le arăt altora credinţa adevărată, ci în primul rând să fie eu un bun creştin, să nu smintesc pe nimeni în comportamentul meu, şi apoi ceilalţi vor vedea dacă fac bine sau nu...

Ai grijă, există pericolul ca atunci când ei îţi povestesc despre credinţa lor şi te critică în credinţa ta, tu să o iei prea personal (adică dacă ei iau în râs ceea ce tu crezi, te iau în râs pe tine) şi să te simţi lezat. Nu trebuie să te pierzi cu firea, nici să te înflăcărezi, pentru că ei au să exploateze acest lucru şi ori vor râde că uite, un ortodox se mânie, fie vor încerca şi mai mult să-ţi aducă argumente de-ale lor şi discuţia nu o să ducă nicăieri. Dacă te simţi în stare să discuţii fără patimă, poţi aduce unele argumente, dar cel mai sănătos e să nu te lupţi în astfel de discuţii. Cum ziceam, de obicei nu duc undeva şi aproape sigur nu o să schimbi credinţa cuiva astfel.

Pentru Mitrea Tamplaru:

Concluzia este deci ca cei care aduc argumente stiintifice care infirma divinitatea sunt niste nebuni care nici stiinta nu stiu si nici pe Dumnezeu nu-l cunosc. De alfel vreau sa-ti spun ca mai toate mintile stralucite ale omenirii (Newton, Einstein, Galilei etc.) au dat marturie despre existenta lui Dumnezeu (am vazut marturiile astea in cartea \"Pelerinul roman\").

Asa ca nu te mai lua dupa toate gurile veninoase si asculta doar de biserica ortodoxa care este singura care propovaduieste credinta cea dreapta

Pentru Mitrea Tamplaru:

Vreau sa-ti spun ca nu esti singurul care isi pune astfel de probleme. In ingustimea mintii mele as vrea sa-ti spun despre cei care zic ca aduc argumente stiintifice care infirma existenta divinitatatii. Astfel de oameni pretind ca stiu ceva dar de fapt nu stiu nimic si mai trag si mai \"propovaduiesc\" si altora nebunia lor. Eu sunt studenta la o facultate cu profil realist, la Fizica si initial, inainte sa dau la facultatea asta ma gandeam ca o sa fiu in pericolul de a deveni atee. Am descoperit ca era FALS. In zilele noastre descoperirile stiintifice incep din ce in ce mai mult sa certifice existenta lui Dumnezeu. Pot sa spun ca eu sunt in contact cu oameni cu minti stralucite insa nu am vazut la acei oameni spunand vreodata ca nu exista Dumnezeu. La o seara stiintifica in care poate sa vina oricine este pasionat de stiinta, un student de la filosofie l-a intrebat pe moderator cum se impaca o stiinta exacta cum e fizica cu religia care \" nu da nici o sansa de progres omului\" (asta a spus el in linii mari). Moderatorul (o minte deosebit de stralucita) i-a spus : \" eu prin calculele mele si prin teoriile mele nu-l pot nega pe Dumnezeu\".

Calea spre Armonie

„Doamne, fă ca din mâinile mele să se vada lumea Ta,

Şi acolo unde este gelozie lasă-mă sa pun Dragostea,

Acolo unde este ură lasă-mă să pun Iertarea,

Acolo unde este ceartă lasă-mă să pun Unitatea,

Acolo unde sunt erezii lasă-mă să pun Adevărul,

Acolo unde este îndoială lasă-mă sa pun Credinţa,

Acolo unde este disperare lasă-mă să pun Speranţa,

Acolo unde este întuneric lasă-mă să pun Lumina,

Acolo unde este supărare lasă-mă să pun Bucurie.

Ajută-mi, Doamne,

Nu atât să caut mângâiere, cât să mângii pe alţii,

Nu atât să caut înţelegere, cât să-i înţeleg pe alţii,

Nu atât să caut iubire, cât să iubesc.

Pentru că cel care dă, acela şi primeşte,

Cel care se uită pe sine, acela se şi regăseşte,

Cel care iartă este şi el iertat,

Cel ce moare, acela se naşte in viaţă veşnică.

Ajută-mi, Doamne,

Fă ca din mâinile mele să se vadă lumea Ta\".

Sf.Francisc din Asissi

DRAGI PRIETENI,

Vizitez adesea acest site care mi se pare foarte bogat şi interesant. Am observat şi prezenţa Forumului şi a diversităţii lui. Deşi nu am avut curaj să scriu până acum o fac azi- sub anonimatul pe care îl presupune internetul, chiar dacă identificarea mea este reală. Sunt un tânăr, student, mă numesc Mitre Tâmplaru.

Sunt mereu preocupat de ceea se întâmplă în lume şi vă spun cu sinceritate sunt foarte nemulţumit de direcţiile pe care mergem în general. Noi tinerii am dori o împlinire în viaţă şi parcă nu o putem realiza din cauza multor nedreptăţi cu care ne confruntăm. Privim cine se împlineşte în viaţă şi ne dăm de multe ori seama că lumea nu are tiparele adevărului!!! Noi avem în faţă nişte piedici reale şi trebuie să le identificăm. De multe ori credem că piedicile noastre sunt undeva! cineva! Oare le-am descoperit? Uneori vedem piedici în bătrânii noştri, alteori în bogaţii lumii, alteori în cei fărădelege. Eu vă scriu cu modesteie din frământările şi întrebările mele. Frecventez biserica în fiecare duminică . Aş vrea să am o mai mare legătură cu viaţa spirituală dar din păcate lipsa timpului şi poate a unor prieteni care să mă ajute şi să mă stimuleze mă ţin într-o stare de nemulţumire din acest punct de vedere. Ştiu foarte bine, din ceea ce aud la biserică, ce trebuie să fac!!! Dar în lume este aşa mare ispita, sunt atât de multe drumurile şi foarte atrăgătoare. Am citit, e adevărat în prea puţinele mele lecturi duhovniceşti, că rugăciunea, faptele bune, postul, iubirea de aproapele, ferirea de păcate, cultivarea virtuţilor sfinte reprezintă calea întâlnirii cu Hristos care ne promite că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă! Deci aici avem nădejdea împlinirii tuturor aspiraţiilor noastre! Dar ce te faci că în fiecare clipă auzim şi alte soluţii! Yoga este mereu invocată ca o posibilă cale. Am vorbit cu tineri adepţi ai aceste spiritualităţi -?- şi i-am întrebat dacă ei cunosc religia creştină şi mi-au răspuns : „a ceva de mult fumat, depăşit“. Voiau să spună că oarecum religia creştină e şi anacronică, lipsită de modernitate. Nu m-au satisfăcut pentru că am înţeles că ei au ales yoga mai nu pentru că au găsit ceva superior ci pentru aşa zisa modernitate. Pentru că au citit că mari personalităţi ale lumii au fost sau sunt adepţi yoga.

Am discutat cu unii colegi şi despre alte căi. Mai întâi trebuie să ştiţi că e foarte greu să găseşti un coleg dispus la o astfel de discuţie. Eşti în general trimis la plimbare ca unul care nu ai ce face altceva decât să dezgropi copite de cai morţi. Ţi se aduc multe argumente „ştiinţifice “ prin care ţi se arată că eşti depăşit!

Părinţii meu sunt creştini ortodocşi, nu fanatici ci la locul lor, normali. Merg la biserică în fiecare duminică, se roagă, sunt buni … Eu îi admir foarte mult. Sunt însă foarte modeşti, poate mai bine zis săraci. Au fost profesori, acum sunt pensionari. De la ei aud cuvinte foarte simple despre lume, dar foarte reale cred! Ei zic că oamenii de azi sunt într-o derivă, ca un vapor fără cârmă pentru că sunt lipsiţi de principii. „N-au nimic sfânt!“ zic ei. Eu la rândul meu sunt creştin -vai de capul meu- sunt tânăr şi mereu sfâşiat de gânduri… şi caut . De aceea vin cu multă bucurie la acest site unde sper să găsesc prieteni de discuţii ziditoare.

Vă salut şi vă aştept, Mitrea