Revin cu niste completari. Imi place ideea subiectului deschis, a subiectului continuu, oricand mai poti spune ceva. :)

Citisem intr-o carte dedicata unei tinere fete care se pregatea de casatorie, dar cred ca poate fi aplicata si in cazul unei simple prietenii... Intr-o casatorie nu e faptul ca tu daruiesti la fel cat daruieste celalalt, ci trebuie sa fii mereu pregatit sa darui tu mai mult si niciodata sa nu simti nevoia sa te plangi de asta. Cum ar fi tu sa darui 60% si sa lasi pe celalalt sa vina cu 40%. Spunea autorul acelei carti ca daca amandoua persoanele ar gandi in acest fel, prilejurile de certuri si de nemultumiri ar fi mult mai reduse.

Mi se pare ca o prietenie, daca este "crestina", te zideste, adica te ajuta sa fii mai bun, sa-ti imbunatatesti viata duhovniceasca. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne purtam neaparat ca niste calugari unii cu celalalti (desi, stiut este, nu purtarea intr-un anumit fel te mantuieste, ci trairea). Pur si simplu vezi pe celalalt facand lucruri mantuitoare sau doar macar ca are o stare de spirit crestina si simti ca vrei sa te "molipsesti de ea".

Pentru asta insa trebuie sa ai si o anumita dispozitie, adica o deschidere, o receptivitate. Marturisesc insa ca de cate ori sunt in cercuri de tineri cu o viata mai apropiata de biserica sunt si destul de precauta... Exista si un risc, al formelor fara fond... Sunt tineri care par crestini, dar de care daca te apropii descoperi ca e posibil ca o prietenie cu ei nu ar fi chiar atat de ziditoare cum ar parea. De aceea mi se pare ca mereu cand iti faci prieteni trebuie sa ai si macar un strop de discernamant.

Plus de asta, nu cred ca trebuie sa faci mereu ceea ce fac si prietenii tai. Da, sigur, iti da un sentiment placut sa simti ca faci parte dintr-o colectivitate de prieteni, insa cand simti ca lucrurile merg intr-un sens nesanatos, trebuie sa ai curajul sa spui "pana aici!". Oricat am vrea noi sa fie altfel (de fapt asa e normal), oamenii sunt diferiti de noi si nu putem vedea toti lucrurile in acelasi fel. Indiferent de cat de drag ti-ar fi de un prieten, trebuie sa stii sa-ti asumi lucrurile in care crezi.

«Pentru orice tânăr prietenii reprezintă o a doua familie. Dacă un copil nu are cum să-şi aleagă părinţii, în schimb prietenii şi-i alege. De aceea încrederea pe care le-o acordă este mare, iar afecţiunea pe care le-o poartă este profundă. Prietenii sunt cei cu care îşi împarte viaţa, sunt punctele lui de sprijin, sunt cei alături de care creşte.

Ziarele sunt pline de ştiri, care de care mai dureroase, despre ce urmări triste au unele "prietenii". Pentru că puţini tineri au curajul de a fi altfel decât prietenii lor.»

Cand vorbim/scriem despre prietenie ne referim la ce face un prieten pentru noi, dar nu spunem ce facem noi pentru un prieten. Prietenia e un drum cu sens dublu, primim si oferim; daca ne multumim numai sa primim atunci noi nu suntem un prieten al celuilalt. Prieten este cel care imparte cu noi bucuriile si tristetile noastre, dar noi suntem alaturi de el la bucuriile si tristetile lui? Daca nu sau nu suficient atunci avem o problema. Prietenul nu poate fi sunat la orice ora din zi si din noapte pentru ca nu este sclavul nostru! Are si el viata lui pe care trebuie sa o respectam. Asa dovedim ca ii suntem prieteni!

Prietenii nu ne alunga singuratatea pentru ca noi nu suntem singuri niciodata! Cand cazi (la figurat vorbind) in primul rand te ajuta Dumnezeu sa te ridici si apoi prietenii, dar noi nu intelegem asta intotdeauna.

Nu exista prieteni oarecare si prieteni adevarati, exista prieteni si ceilalti. Acestia din urma formeaza anturajul. Daca anturajul ne influenteaza negativ sau pozitiv depinde de noi, de personalitatea si de educatia noastra; tot de acestea depinde daca noi ii influentam pe ei.

Prieten nu e acela care aproba tot ceea ce faci, ci cel care iti spune cand te indepartezi de bine si de adevar, cand apuci pe un drum gersit. Chiar daca pe moment nu-i dai dreptate numara in gand, analizeaza si apoi multumeste-i ca ti-a fost alaturi.

Prietenia este cel mai frumos mod de a trai intre oameni.Daca reusesti sa fii prieten ciuva ..atunci ai reusit sa traiesti frumos.Trairea frumoasa e o traire deosebita in care nu incape rautatea si viclenia din partea celui care se pretinde prieten.Este o imagine in oglinda a raiului,acolo nu sunt dusmani.Chiar Mantuitorul Iisus Hristos ne propune sa ne fim prieteni unul altuia,oricarui om.El preaputernicul si prebunul si-a numit ucenicii-prieteni adica ca egalii Sai(Iisus Hristos ne invita pe toti sa-i fim prieteni,adica si egali:in har).Si totusi acelasi termen a folosit si in cazul lui Iuda care desi Ii era dusman(prin ceea ce ii facea Invatatorului),totusi El l-a numit prieten.Acesta nu numai ca o chemare de a-i ramane sau redeveni prieten,ci si pentru faptul ca il considera prieten cu toate ca Ii facea rau.Parafrazez spusele Mantuitorului:Prietene termina ce ai de facut.;adica sa Il vanda....Atunci acest mod de a fi ne propune si noua cand zice:"Iubiti pe vrajmasii vostri"?.......

Desigur ca Sabina se refera la o prietenie curata si adevarata. Dar ce inseamna Ea, curata si adevarata? Esti oare pregatita penttru asa ceva? Parintele Mircea recita o poezie in care Omul il deplangea de Dumnezeu cu lipsa in momentele lui cele mai grele. Si care era de fapt adevarul "curat si adevarat". Exact adevarul era ca Dumnezeu era acolo, si de fapt, dintotdeauna este El pentru fiecare dintre noi. El ne cara in brate in aceste momenete grele. Si ce facem noi? Cum îi multumim? Personal consider PRIETENIA doar un concept, un mijloc prin care catalogam o traire. De ce sustin asta? Exemplu: cainele, sau animalul de acasa, se bucura cand ne vede, in momentele de cumpana e intotdeauna langa noi, nu cere absolut nimic, doar ofera. Si ce-i oferim noi in schimb? Un acoperis? O masa? NU. Ii oferim DRAGOSTE! Asta inseamna ca-i suntem prieten la nevoie? Ce facem noi sa-i alinam o durere? Il ducem la doctor, asistam neputinciosi si avem incredere ca doctorul il va face bine? E oare adevarat ca il va face bine? Dupa cum vedeti am o multime de intrebari, stupide. Pentru mine asta insemna PRIETENIE, sa-ti raspunzi la intrebari stupide. Iar o priteneie adevarata este tocmai transformarea Stupizeniei in ceva viu. Sa-i dai viata, sa-l educi, sa-l privesti cum isi ia zborul, sa-l vezi ca traieste si fara tine. Si sa te bucuri pentru asta. Sa te bucuri ca ai facut si faci parte dintr-o poveste, in care Tu esti personaj principal. VA IUBESC PE TOTI VOI CEI PRIETENI ADEVARATI care va pierdeti timpul citind stupizeniile mele! Voi reveni.

Prietenia e un ocean imens pe care multi nu reusesc sa'l treaca.

"Spune'mi cu cine te'nsotesti ca sa'ti spun cine esti". Destul de adevarat. Cand petreci o anumita perioada de timp intr'un anturaj, anumite gesturi, expresii le preiei de la cei din anturaj. In cel mai fericit caz ne pot influenta pozitiv, dar trebuie sa avem grija sa nu ne influenteze negativ. Si oare daca ne influenteaza negativ, cum putem rezolva acest lucru? Daca parasim acel anturaj facem bine? Oare nu am putea face ceva pentru ca toti cei din anturaj "sa deschida ochii" si sa vada unde si cum au gresit?

O adevarata prietenie e ca o planta care creste, iar daca e bine ingrijita va supravietui. Pentru mine personal prietenia e ceva fundamental.

Prietenia e ca mierea ce ne indulceste viata in clipele si incercarile grele care se ivesc in calea noastra; desigur ma refer la o prietenie curata si adevarata...

http://www.librariasophia.ro/cartea-carte/271-dragoste,-libertate-si-sex-responsabil-andrei-andreicut,-ips.html

Va salut pe toti si am sa va dau un "pont" spiritual {vezi mai sus}incercat si de altii.

E vorba de o brosurica care parca e special dedicata generatiei pro sau cum vreti sa i spuneti voi.Cititi si mai vorbim.Hai sa pumen inceput bun! Ma bucur ca am gasit acest forum. Felicit parintii parohiei pentru aceasta modalitate de comunicare pe care generatia tanara si nelinistita se pare ca o agreaza. Numai bine si rugati va si pentru mune !

Se pot umple pagini întregi cu definiţii şi caracterizări ale prieteniei, însă cel mai important lucru, aşa cum spunea şi părintele Dionisie mai sus, este să trăim prietenia.

Umplu şi eu puţin aerul cu vreo două cugetări despre prietenie şi vă rog să mă iertaţi dacă sunt largă la… scris. Aşa sunt eu… !

Cineva dintre forumişti pomenea undeva de « prieten oarecare » şi « prieten adevărat ». Ei bine, mi se pare că de fapt că să fii prieten nu poţi fi decât « adevărat », ce nu este adevărat, nu este deloc.

În al doilea rând, suntem oameni şi trebuie să-i gândim pe ceilalţi ca fiind la fel de oameni ca şi noi. Cineva spunea aici că prieten ţi-e acel om pe care să-l poţi suna la orice oră… Mă gândesc că dacă sun noaptea târziu şi se supără… e doar vina mea ca nu m-am gândit la el, ca poate are nevoie să se odihnească, poate a avut o zi grea.

Cineva a spus, tot mai sus (ce să-i faci, e mai uşor să răspunzi cuiva, decât să aduci tu o idee – îmi recunosc micimea), că prietenia este o armă împotriva singurătăţii. Poate să fie, da… Dar cred că mult mai frumoasă şi mai adevărată este acea prietenie când pur şi simplu simţi că persoana aceea îţi răspunde sufletului tău, e o bucurie a întâlnirii cu celălalt, o deschidere de suflet.

Aş putea adăuga că mi se pare că dacă eşti creştin într-o cât mai mare deplinătate (nu ştiu câţi ar putea spune că sunt creştini adevăraţi – oameni suntem, şi însuşi Sf. Ap. Pavel se recunoştea ca şi cel mai mare păcătos), aşadar un creştin este imposibil să nu aibă prieteni. Creştinismul îţi dă o deschidere faţă de cel de lângă tine, o deschidere care favorizează prieteniile. Apoi porunca « iartă aproapelui tău », din nou ceva care leagă pe oameni.

Trebuie numai avut grijă şi de cine ne lipim sufletul şi cu cine devenim prieteni, căci tot Sf. Ap. Pavel ne atrage atenţia că «tovărăşiile rele strică obiceiurile bune » (îmi cer scuze, reproduc din amintire).

Mă bucur de atât de multe intervenţii câte sunt pe forum. Mi-ar place însă dacă ar fi şi persoane care să ne povestească despre prietenii lor, lucruri reale, dovezi de prietenie. Repet, suntem oameni şi definiţiile sunt bune ca să stea în cărţi şi să fie învăţate la şcoală. Ceea ce ne încălzeşte sufletul este trăirea, chiar şi trăirea prieteniei.

Personal, cred că suntem prea prinşi în vâltoarea vieţii pentru a mai aprecia prietenia adevărată. Suntem din ce în ce mai ocupaţi şi avem tot mai puţin timp pentru a petrece alături de cei dragi. Şi sufletele noastre suferă în taină, pentru că un sentiment de rupere de lume şi parcă şi de tine, cel care eşti cu adevărat şi adevărat, se tot aşează. Suntem prea preocupaţi de câştiguri materiale, de aranjamente care ne favorizează şi ne convin, dar nu privim că în jur prieteniile se răcesc. Ne mor prieteniile, căte puţin…

Avem însă un singur Prieten Care cu siguranţă nu ne va lăsa… şi Acesta este Hristos. Chiar şi în cele mai adânci hăţişuri ale vieţii, chiar şi în cele mai cumplite furtuni. El este Cel Care ne poate ajuta oricând să o luăm de la capăt şi să înţelegem ce înseamnă să fim prieteni, El Însuşi ne stă ca exemplu. Trebuie doar să ne deschidem largi urechile şi ochii sufletului, dar şi braţele, ca să-L lăsăm să intre în inimile noastre şi să ne înveţe.

Ce înseamnă prietenia?

Cu cine poţi fi prieten?

Care sunt criteriile prieteniei?

Care sunt limitele prieteniei?

Care sunt efectele prieteniei?

Ce înţelegem prin anturaj?

Cei din anturaj ne pot influenţa sau pot fi influenţaţi de noi?

Anturajul de „proastă“ calitate ne este folositor sau primejdios?

Care ar fi rolul unui tânăr creştin între cei din „cartier“?

Cum putem să ne facem priteni buni, spre zidire?

Cum înţelegem o „prietenie creştină“ - care sunt sensurile ei?

S-au pus multe probleme în discuţie, e adevărat toate dorind să călăuzescă spre înţelegerea unei prietenii adevărate.

Oare ce ar fi să nu trebuiască să ne gândim de loc la toate acestea ci doar să fim prieteni! Ar fi minunat dar din păcate prietenia de multe ori este pândită de primejdii. Mă bucur să văd o astfel de structurare a ideii de prietenie- foarte completă- pentru că numai astfel se poate ajunge la conturarea deplină a ei.

Primejdiile care pasc prietenia în general pot fi interesul meschin şi minciuna cu toate ale lor. Putem vorbi despre multe criterii care ar fi elemente constitutive ale prieteniei, dar parcă am vorbi doar de un ideal şi nu de o realitate. Sigur : cinstea, atenţia spre orice nevoie a prietenului, reciprocitatea , etc, pot fi criterii solide şi necesare. Dar pe acest minunat site creştin pot să respir un aer proaspăt şi să amintesc doar că Mântuitorul ne îndeamnă „ du-te şi fă şi tu asemenea“ adică fă-te aproapele (prietenul) celui care are nevoie de tine. Cred că acesta este sensul profund al prieteniei. Nu trebuie să aştepţi ci să oferi! O prietenie creştină cred că e tot ce poate fi mai frumos şi mai temeinic. O prietenie creştină se „trăieşte“ în jurul unor valori morale (creştine, verificate) care –i conferă acele calităţi care fac din prietenie o bucurie a întâlnirii cu semenul tău, care este şi el (totdeauna) faţa lui Hristos ( fie că e în nevoie, în durere sau în bucurie).

Aş vrea să mai spun multe dar nu am timp. Sper să revin şi să găsesc aici mulţi prieteni adevăraţi.

Felicitări pentru organizarea şi conţinutul site-lui şi pentru Forum- care va fi de mare folos.

Prof. Dionisie Albu

Un prieten este o persoana care este acolo cand ai nevoie de cineva sa te asculte, sa te srijine, o persoana cu care sa poti imparti si bucurii si tristeti,O persoana pe care sa o poti suna la orice ora si sa stii ca te va ajuta daca ai nevoie.

Pot sa spun ca o persoana fara prieteni este o persoana foarte saraca, dar si trista in acelasi timp.

Avem nevoie de prieteni pentru ca suntem oameni si traim alaturi de oameni. Sa castigi pretenia cuiva inseamna sa treceti impreuna prin experiente care sa va apropie si sa va ajute sa va cunoasteti reciproc.

O prietenie adevărată sau o amiciţie adevărată nu se bazează numai pe faptul că ,cunoşti o persoană foarte bine şi ea la rîndul ei te cunoaşte la fel de bine şi în felul ăsta vă înţelegeţi de minune.Din punctul meu de vedere într-o prietenie trebuie să fie un raport egal între ceea ce face amicul tău pentru tine şi ceea ce faci tu pentru el.