1. Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască
şi un altar pământesc,
2. Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeşnicul
şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta.
3. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor,
4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat
peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul
lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.
5. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul
împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul.
6. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii intrau totdeauna
în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele dumnezeieşti;
7. În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără
de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru greşealele poporului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor
nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai sta în picioare,
9. Care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi
jertfele ce se aduceau n-aveau putere să desăvârşească cugetul închinătorului.
10. Acestea erau numai legiuiri pământeşti - despre mâncăruri, despre
băuturi, despre felurite spălări - şi erau porunci până la vremea îndreptării.
11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut
prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu
din zidirea aceasta;
12. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu
sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică
răscumpărare.
13. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind
pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului,
14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic,
S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul
vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?
15. Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin
moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul testament,
cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.
16. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre
moartea celui ce a făcut testamentul.
17. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o
putere, câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
18. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge.
19. Într-adevăr Moise, după ce a rostit faţă cu tot poporul toate poruncile
din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie
şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul,
20. Şi a zis: "Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit
vouă Dumnezeu".
21. Şi a stropit, de asemenea, cu sânge, cortul şi toate vasele pentru
slujbă.
22. După Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare
de sânge nu se dă iertare.
23. Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin
acestea, iar cele cereşti înseşi cu jertfe mai bune decât acestea.
24. Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini
- închipuirea celei adevărate - ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru
noi înaintea lui Dumnezeu;
25. Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori -
ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare
an.
26. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea
lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea
păcatului, prin jertfa Sa.
27. Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea
să fie judecata,
28. Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice
păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă
Îl aşteaptă spre mântuire.