1. Dar pe când vorbeau ei către popor, au venit peste ei preoţii, căpetenia
gărzii templului şi saducheii,
2. Mâniindu-se că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea
din morţi.
3. Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci acum
era seară.
4. Totuşi mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor
credincioşi s-a făcut ca la cinci mii.
5. Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii
din Ierusalim,
6. Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din
neamul arhieresc,
7. Şi punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui
nume aţi făcut voi aceasta?
8. Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Căpetenii
ale poporului şi bătrâni ai lui Israel,
9. Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om
bolnav, prin cine a fost el vindecat,
10. Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul Israel, că în
numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar
pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea
voastră!
11. Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii,
care a ajuns în capul unghiului;
12. Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici
un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.
13. Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt
oameni fără carte şi simpli, se mirau, şi îi cunoşteau că fuseseră împreună
cu Iisus;
14. Şi văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de zis
împotrivă,
15. Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,
16. Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este învederat tuturor
celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune cunoscută
şi nu putem să tăgăduim.
17. Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le poruncim
cu ameninţare să nu mai vorbească, în numele acesta, nici unui om.
18. Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască,
nici să mai înveţe în numele lui Iisus.
19. Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă este
drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.
20. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.
21. Dar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici
un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toţi slăveau
pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai
mult ca patruzeci de ani.
23. Fiind sloboziţi, au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au vorbit
lor arhiereii şi bătrânii.
24. Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu
şi au zis: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul şi pământul şi
marea şi toate cele ce sunt în ele,
25. Care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David, slujitorul
Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat
cele deşarte?
26. Ridicatu-s-au regii pământului şi căpeteniile s-au adunat laolaltă
împotriva Domnului şi împotriva Unsului Lui,
27. Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns, s-au
adunat laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, şi Irod şi Pontius Pilat
cu păgânii şi cu popoarele lui Israel,
28. Ca să facă toate câte mâna Ta şi sfatul Tău mai dinainte au rânduit
să fie.
29. Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor Tăi
să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30. Întinzând dreapta Ta spre vindecare şi săvârşind semne şi minuni,
prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus.
31. Şi pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi,
şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui
Dumnezeu.
32. Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici
unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.
33. Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului
Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.
34. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini
sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute,
35. Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia
după cum avea cineva trebuinţă.
36. Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte fiul
mângâierii), un levit, născut în Cipru,
37. Având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la picioarele
apostolilor.