1. Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam?
2. Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude,
dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3. Căci, ce spune Scriptura? Şi "Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i
s-a socotit lui ca dreptate".
4. Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după
datorie;
5. Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe
cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate.
6. Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu
îi socoteşte dreptatea fără fapte:
7. "Fericiţi aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror
păcate li s-au acoperit!
8. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul".
9. Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur
sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam
credinţa ca dreptate".
10. Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat
împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru
credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor
celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa)
ca dreptate,
12. Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care
sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea
părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.
13. Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa
că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă.
14. Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a
ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat,
15. Căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici
călcare de lege.
16. De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din
har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru
toţi cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui
Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,
17. Precum este scris: "Te-am pus părinte al multor neamuri", în faţa
Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la
fiinţă cele ce încă nu sunt;
18. Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va
fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: "Aşa va fi seminţia
ta";
19. Şi neslăbind în credinţă, nu s-a uitat la trupul său amorţit -
căci era aproape de o sută de ani - şi nici la amorţirea pântecelui Sarrei;
20. Şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu,
ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu,
21. Şi fiind încredinţat că ceea ce i-a făgăduit are putere să şi facă.
22. De acea, credinţa lui i s-a socotit ca dreptate.
23. Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate,
24. Ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat
din morţi pe Iisus, Domnul nostru,
25. Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea
noastră.