Familia creştină

- I -

Familia este cea mai veche din toate aşezămintele omeneşti şi de cea mai mare importanţă pentru însăşi viaţa şi destinul unui popor, al unei societăţi şi al lumii . Familia este izvorul vieţii, celula primordială a societăţii . Vorbind despre familie, marele retor al Romei antice, Cicero, o numeşte " societatea cea dintâi, începutul şi pepiniera vieţii ".

Nici o instituţie nu are un rol atât de hotărâtor pentru om şi societate ca familia . În sânul familiei se formează şi se întăresc bunele deprinderi, moravurile, caracterele şi tradiţiile specifice fiecărui popor . Pe temelia familiei se înalţă edificiul naţiunii. Patria este pământul părintesc lărgit . Dragostea pe care o au oamenii faţă de Patrie este dezvoltarea firească , la scară naţională, a iubirii pe care o avem faţă de căminul strămoşesc, faţă de tată, de mamă, de fraţi, de surori şi de toţi cei dragi, care sunt sau nu mai sunt .

Cu familia stă sau se pierde binele particular ( pentru fiecare om ) şi cel public, de familie atârnă ruina ( distrugerea ) sau prosperitatea unui popor. Am putea-o asemăna foarte bine cu o temelie . Este lucru cunoscut că , dacă la o clădire temelia este puternică, clădirea stă neclintită, rezistând furtunilor, cutremurelor şi tuturor intemperiilor nimicitoare ale vremii . Tot aşa , dacă într-o societate familia este aşezată pe idei sănătoase, morale, de muncă cinstită, dragoste, credinţă, pace şi bună înţelegere, întregul trup social progresează . În caz contrar , toate se clatină şi se prăbuşesc .

Adevărul creştinesc este că familia îşi are izvorul la Dumnezeu . Cel care a întemeiat cea dintâi căsătorie din lume a fost Creatorul cerului şi al pământului . După ce a zidit Universul cu toate frumuseţile şi toate bunătăţile, Dumnezeu a creat omul şi, văzând că nu este bine ca omul să fie singur pe Pământ, a creat o fiinţă asemenea lui, din coasta acestuia şi i-a încredinţat-o să-i fie femeie ( soţie) , s-o iubească şi să-i fie de ajutor (Fac.1,26) .

Văzându-şi tovarăşa, încântat de frumuseţea şi gingăşia ei, Adam a înălţat atunci cel mai frumos imn de bucurie, pe care îl putem numi imnul de slavă a căsătoriei : "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea ; ea se va numi femeie . De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup " ( Facere 1, 23-34).

Asupra primei perechi de oameni Dumnezeu şi-a revărsat binecuvântarea Sa : "Dumnezeu i-a binecuvântat " ( Facere 12,8). Din aceste cuvinte deducem că familia are un caracter sacru, sfânt, care este pus în evidenţă şi de faptul că familia are ca asemănare însăşi Sfânta Treime, ale cărei caracteristici sunt iubirea desăvârşită, unitatea şi egalitatea. Omul, prin însuşi actul creaţiei , a fost destinat vieţii în comuniune : rod al iubirii lui Dumnezeu, omul ( bărbat şi femeie ) trebuie să exprime această iubire în viaţa de familie, în care se reflectă chipul lui Dumnezeu .

La început, până la căderea în păcat, relaţiile familiale dintre bărbat şi femeie ( soţie ) au fost fericite : de egalitate , de întrajutorare, de dragoste, de respect reciproc, de sfinţenie şi binecuvântare . După căderea în păcat însă, echilibrul sufletesc a fost zdruncinat, cu urmări grave asupra vieţii de familie . De unde până atunci Adam şi Eva trăiau într-o armonie şi dragoste deplină, după cădere , treptat aceste relaţii au slăbit, armonia familială a fost stricată, iar unitatea ei desfăcută cu multă uşurinţă . Relaţia de iubire reciprocă şi totală , care trebuia să caracterizeze viaţa de familie , a fost înlocuită cu egoismul . Deşi la origine căsătoria a fost monogamică, după cădere însă, soţia este pusă deja într-o stare de dependenţă, de inferioritate faţă de soţ, situaţie în care bărbatul va abuza, ceea ce va duce inevitabil la starea de poligamie . Adevărata căsătorie se înlocuieşte cu libertinajul dezordonat, decăzut, păcătos, în care bărbatul avea un rol hotărâtor, femeia rămânând pe plan secundar, acaparată de rolul ei biologic şi de îndeletnicirile ei casnice . Poligamia apare ca o stare anormală , decăzută pentru familie şi societate .

Domnul Iisus Hristos a readus familia la forma ei iniţială . Acest lucru l-a făcut chiar de la începutul activităţii , prin participarea Sa la nunta din Cana Galileii ( Ioan 2,1-11), dorind să arate prin aceasta că El sfinţeşte căsătoria . De acum , în familie , prin Taina Cununiei , se găseşte chipul autentic al omului, întrucât restituie omului vocaţia sa originară, vocaţia sacerdotală şi vocaţia bisericească .

Mântuitorul a fundamentat (aşezat) căsătoria nu pe egoism, interes sau poftă, ci pe iubire, care înalţă firea omenească, o purifică şi o sfinţeşte . " Poruncă nouă vă dau vouă : să vă iubiţi unul pe altul, precum V-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul " (Ioan 13,34). Faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat legătura dintre bărbat şi femeie la demnitatea de sfinţenie înseamnă că, la puterile şi sentimentele fireşti , se adaugă pentru cei credincioşi darurile lui Dumnezeu, care ajută pe soţi să-şi îndeplinească în sânul căminului familial marile lor îndatoriri . Că Mântuitorul a readus familia la forma ei originară , firească , se vede din discuţiile pe care le-a purtat cu fariseii . Când aceştia au venit la Iisus ca să-l ispitească , zicând : " Se cade omului ca să-şi lase femeia pentru orice pricină ?" Mântuitorul răspunde : " Dar n-aţi citit că Cel ce i-a făcut , bărbat şi femeie i-a făcut ? Şi a zis - Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un trup . Deci ce a împreunat Dumnezeu , omul să nu despartă . Oricine va lăsa pe femeia sa , afară de cuvânt de desfrânare şi va lua pe alta , desfrânează , şi cel ce va lua pe cea lăsată,desfrânează " ( Mat.9,3-9; Marcu 10,1-12 ;Luca 16,18 ) .

Dar Mântuitorul readuce şi femeia la drepturile ei fireşti . Primind a fi născut, după trup , de către o femeie - Fecioara Maria, devenind Fiul femeii, Iisus a şters pentru totdeauna dispreţul cu care lumea veche privea femeia şi a ridicat-o la cea mai înaltă treaptă a demnităţii morale . Faptul că El vine în lume prin întrupare din femeie nu o aşează pe aceasta pe plan secund ci ei , femeii i se dă marele rol de a fi maică , faţă de care Dumnezeu - Cuvântul se comportă cu un respect şi o gingăşie deosebită .

Iisus stabileşte un echilibru perfect între bărbat şi femeie "încât ambii soţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu ". Mântuitorul arată femeii o deosebită chemare şi bunăvoinţă în timpul activităţii Sale, după cum femei pline de dragoste şi credinţă îl urmează pe Domnul în Galileea şi-L slujesc ( Mat 15,44), se învrednicesc de cinste din partea Lui ( Ioan 4,39 ), li se iartă păcatele ( Ioan 8,3-11 ) şi sunt lăudate pentru dragostea lor ( Ioan 7,37-48 ) .

În Sfintele Evanghelii femeile sunt înfăţişate într-o lumină de respect , de egalitate cu bărbatul şi de demnitate morală . Mântuitorul a restabilit relaţiile dintre bărbat şi femeie , aducând o emancipare completă a femeii , o reintegrare în drepturile ei, drepturi care , până la venirea Domnului Iisus Hristos , au fost nesocotite .

Pr. Ion Cârciuleanu