Ce este dragostea creştină...

- Ce este dragostea creştină, în câte părţi se împarte şi cum se naşte ea în inima credinciosului ?

Dragostea, în înţeles mai larg, este năzuinţa omului spre tot ce este bun şi frumos, spre tot ce este vrednic de dorit. Dragostea creştină este puterea dumnezeiească revărsată în inima credinciosului prin Taina Sfântului Botez, prin care acesta are năzuinţa adâncă şi curată către Dumnezeu, bunul său cel mai de preţ şi doreşte din toate puterile sufletului unirea cu El şi împlinirea voinţei Lui, jertfind în caz de nevoie orice bun pământesc (Învăţătura de credinţă Ortodoxă, pag. 314). Dragostea dumnezeiască se împarte în două trepte şi anume: O dragoste care se câstigă prin toate faptele bune, mai ales prin rugăciunea curată a inimii, iar a doua este dragostea ca energie divină necreată, ca dar de sus (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Morală, vol. III, pag. 254).

- Ce fapte bune sporesc dragostea creştină şi ce păcate o împuţinează mai mult ?

Toate faptele bune ajută pe om să sporească în dumnezeiasca dragoste, dar mai mult decât toate rugăciunea cea curată. Căci prin aceasta "strigând omul către Dumnezeu, ies afară toate cele ce sunt" (Sfântul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, pag. 39; Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 35 etc). Cel mai mare păcat care împuţinează şi izgoneşte de la noi dragostea cea dumnezeiească este ura "care este egală cu uciderea de om" (Facere 27, 41; I Ioan 3, 15; 4, 20). Apoi iubirea de sine, mândria şi zgârcenia.

- Care sunt fiicele dragostei creştine ?

Fiicele dragostei creştine sunt toate faptele bune, începând cu sfânta rugăciune. Rugăciunea este şi mama şi fiica iubirii.

- Prin ce se dovedeşte dragostea creştină ?

Dragostea creştină, atât dragostea de Dumnezeu cât şi cea către aproapele se dovedeşte prin faptele bune, precum: milostenia, ajutorarea celor din nevoi, primirea de străini, mângâierea şi cercetarea celor suferinzi, susţinerea celor slabi, ascunderea defectelor altora, iertarea celor ce ne-au supărat, rugăciunea pentru binele altora, jertfirea de sine pentru altii etc. (II Corinteni 8,22; I Tesaloniceni 2,6; II Timotei 2,10; I Ioan 3,6; Luca 17,4; Efeseni 4,32; II Corinteni 9,14).

- Ce este ura, din ce pricina se naşte ea în inima omului şi cum poate fi combătută ?

Ura, ca şi celelalte patimi, se naşte din iubirea de sine, egoismul, care este maica şi rădăcina tuturor păcatelor, după sfinţii Ioan Damaschin şi Efrem Sirul. Iar iubirea de sine este "iubirea neraţională faţă de trup" după Sfantul Maxim Mărturisitorul (Filocalia, vol. II, pag. 67). Ura este ucidere de om (I Ioan 3,15). Ura este permisă numai împotriva diavolului şi a păcatului (Psalm 96,11; Pilde 8,13; Amos 5,15 ). Ura este permisă asupra nedreptăţilor, după cuvântul psalmistului "nedreptate am văzut şi m-am scârbit" (Psalm 118,163; Romani 12,19; Pilde 13,5; 17,13). Creştinii trebuie să urască minciuna (Psalm 118,163 ); trebuie să urască căile nedrepte (Psalm 118,104), precum şi "adunarea păcătoşilor" (Psalm 25,5). Trebuie să urască sfatul celor ce urăsc pe Dumnezeu (Psalm 138,21-22). Ura se biruieşte prin dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, iar dragostea de Dumnezeu o câştigăm prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugăciunea cea curată.

Părintele Cleopa