Molitfele Sf. Vasile cel Mare din seara de Anul Nou

După cum observăm din însăşi denumirea lor acestea sunt rugăciuni cu un specific al lor, în sensul că se citesc sub forma unui blestem adresat direct celui rău (diavolului).

Molitfele sau blestemele Sf. Vasile sunt aşadar rugăciuni speciale făcute pentru alungarea răului şi a lucrării lui.

Despre realitatea şi răutatea diavolului nu este cazul să insistăm acum, dar iată că Biserica, prin sfinţii ei mai ales, a identificat dintotdeauna unul din duşmanii cei mai nocivi ai omului şi de aceea pentru a-l contracara sau pentru a-i înlătura efectele nefaste s-au alcătuit rugăciuni către Dumnezeu în care nu se vede doar simplul fapt al incriminării diavolului, ci este arătată soluţia unei vieţi împlinite: alipirea de Dumnezeu.

Molitfele Sf. Vasile sunt bogate în conţinut teologic, fiind o dovadă în plus a lucrării lui Dumnezeu în favoarea omului care n-ar putea să reziste singur în lupta cu cel rău. Aceste rugăciuni sunt cunoscute foarte bine de credincioşi ca „foarte puternice”, ca o formă de eliberare de sub atacul diavolului, dar nu trebuie înţelese ca o „mantră”, ca o rostire magică prin care preotul şi credincioşii scapă de rău şi doar atât. Rugăciunea în general şi cu atât mai mult acestea trei alcătuite de Sf. Vasile devin putere şi tărie asupra diavolului pe măsura credinţei şi a făpturii noastre bune ca oameni destoinici în faţa lui Dumnezeu.

O înţelegere superstiţioasă şi simplistă a acestor molitfe este foarte păguboasă pentru că induce în noi ideea unui creştinism pavoazat cu ritualuri magice, cu „taine” care devin apanajul unora dintre noi, cu o secretomanie şi o manipulare a conştiinţelor.

De la Sf. Vasile ne-a rămas de exemplu Sfânta Liturghie care-i poartă numele şi pe care o săvârşim de zece ori pe an, care este tot o rugăciune, o „slujbă” cu mult mai importantă pentru împlinirea noastră ca oameni pe acest pământ şi dincolo în veşnicie; iar Liturghia este lumină şi Dar, este Taina şi totodată rânduiala accesibilă tuturor, fără de care nu se poate să fim cu Hristos sau să credem că putem împlini ceva, adică având o credinţă declarativă lipsită de conţinutul comunitar.

- Părinte, de ce "fug" unii preoti de acest ritual ortodox?

Unii preoţi şi credincioşi „fug” de aceste molitfe din diferite considerente, principalul fiind se pare „nevrednicia” lor de a participa sau de a le asculta. Trebuie ştiut că orice slujbă sau rugăciune se face cu rânduială: de exemplu la biserică şi la Liturghie se merge după un program de rugăciune personal şi fără a mânca ceva dimineaţa (adică, postind) pentru a ne putea împărtăşi sau a lua anafora şi aghiasma, după caz, arătând astfel respect faţă de Trupul şi Sângele Domnului sau faţă de celelalte „elemente” sfinţitoare ale vieţii. Şi la aceste molitfe ar trebuie să participe toţi şi să existe o mai mare pătrundere şi simţire sfântă, contracarând astfel şi opinia că ele aparţin doar unora (bătrâni, în vârstă care au o viaţă ferită de ispite etc).

- La ce ajută aceste ritualuri creştineşti?

Rugăciunile ajută la înlăturarea diavolului şi a lucrării lui distrugătoare faţă de natură şi faţă de om. Acesta este „începător al răului şi tată al minciunii” (Matei 5,37), adică poate fi păgubitor vieţii noastre trupeşti şi sufleteşti, iar Biserica prin sfinţii ei au arătat că omul se poate „înarma” şi poate lupta cu adevăratele şi folositoarele arme: Sf. Liturghie, Sf. Taine, molitfe etc.

- De ce trebuie făcute doar seara după 12, la revelion, sau vinerea ?

Nu există nicăieri vreo prescriere despre ora, locul sau evenimentul în/la care trebuie făcute aceste molitfe. Ele se citesc „şi în ziua Sf. Vasile” ca semn de cinstire a acestui Sfânt al Bisericii, dar şi în alte zile, adică la „toată neputinţa”, oricând de către preot în faţa credincioşilor, cu bună rânduială.

- Oamenilor trebuie să le fie frică de acest ritual sau să participe cu bunăvoinţă şi plăcere, căci e spre ajutorul lor?

Fiecare din noi are dreptul, puterea şi datoria să participe la aceste rugăciuni pentru că ele fac parte din ritualul Bisericii şi sunt unite cu Sf. Liturghie şi cu alte Taine, deci sunt în folosul nostru. Concepţia unora că aceste molitfe ar fi ceva magic sau, în orice caz, ceva pentru cei „înaintaţi” în ale credinţei este falsă. Frica nu trebuie să caracterizeze pe nici un creştin pentru că doar curajul este de la Dumnezeu şi mai ales în domeniul credinţei trebuie să ne „exersăm” puterile duhovniceşti prin străduinţă permanentă (cel puţin) şi în toate aspectele acesteia (deprinderea învăţăturilor bune, milostenii, ajutorarea aproapelui, molitfe).

- Câţi preoţi trebuie să fie activi la această slujbă şi ce pregătire trebuie să aibă?

La orice slujbă este bine să fie mai mulţi preoţi şi credincioşi pentru că rugăciunea a doi sau trei este mult mai bine primită de Dumnezeu. În ceea ce priveşte pregătirea preoţilor aceasta presupune aceleaşi condiţii şi aspecte ca la oricare altă rânduială bisericească: curăţie sufletească şi trupească, iertare şi împăcare cu toţi cei din jur, îngrijire de cele duhovniceşti.

Nu este, de exemplu, potrivită părerea unora că preoţii căsătoriţi (aşa zis de mir) nu au voie sau n-ar trebui să citească aceste molitfe, pentru că aceasta ar putea duce concluzia că hirotonia lor nu este validă sau, mai rău, că sunt mai multe feluri de preoţii.

Există „Un Domn, o credinţă, un Botez” şi noi toţi, cei ce credem în Hristos, suntem părtaşi aceluiaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, adică există o Evanghelie pentru toţi şi toţi ne raportăm la aceasta în egală măsură, fiecare în „rândul cetei sale”, adică specific chemării pe care o avem, implicând diversele aspecte ale vieţii noastre: duhovniceşti (preot, mamă, copil, bătrân), social-profesionale (inginer, agricultor, şofer) şi atâtea altele.

Conform spuselor acestor molitfe creştinul trebuie să facă „roade de credinţă, de fapte bune, de înţelepciune, de curăţie, de înfrânare, de dragoste, de bunătate, de nădejde, de blândeţe, de îndelungă răbdare, de îngăduinţă, de smerenie, de pricepere „...căci suntem robi ai Lui, în numele Lui, în numele lui Iisus Hristos...”

Cât de frumos şi de plastic este exprimat acest adevăr !

Şi cât de mult ar trebui să-L căutăm...

Pr. Lect. Dr. Adrian Dinu