Citirea Psaltirii
Psaltirea este cea mai cunoscută şi mai iubită carte din Vechiul Testament. Popularitatea ei se datorează înainte de toate faptului că Psalmii sunt rugăciuni în care creştinul se regăseşte pe sine în starea de om copleşit de povara păcatului, în starea de durere şi boală, în starea de om duşmănit şi nedreptăţit, dar şi în starea de lumină şi bucurie şi de biruinţă.
Psalmii sunt scrişi de mai mulţi autori şi chiar în perioade diferite şi este firesc ca ei să exprime o multitudine de stări, dar ei se unesc parcă atunci când aduc laudă lui Dumnezeu sau când îşi ridică glasul cerând, cu multă nădejde, ajutorul lui Dumnezeu.
Israeliţii se rugau cântând psalmii cu acompaniament de instrumente. Însuşi Mântuitorul se ruga folosind Psalmii. Din Vieţile Sfinţilor, observăm că pentru ei citerea Psalmilor în rugăciune era o mare bucurie şi totodată un izvor de multă putere şi împlinire.
Sf. Apostol Pavel îndeamnă: “de este cineva cu inimă bună să cânte Psalmi”, iar Sf. Ioan Gură de Aur spunea : “mai bine să se oprească soarele pe cer decât să se oprească citirea Psaltirii.”
Sf. Teofan, episcop rus, om cu o aleasă cultură şi totodată foarte iubit şi apreciat în lume, a hotărât să se retragă, să se zăvorască pentru a se dedica rugăciunii, citirii Pslmilor.
Psaltirea aduce mult folos duhovnicesc oricui o citeşte cu multă pătrundere şi credinţă.
Citim în Pateric despre un ucenic care s-a dus la duhovnivul său şi i-a spus: “Tu mi-ai zis să citesc Psaltirea dar eu nu înţeleg nimic !” iar duhovnicul i-a răspuns: ”Chiar dacă nu înţelegi tot, tu citeşte cu multă evlavie, căci dracii înţeleg şi se cutremură”.
Sf. Vasile cel Mare spune: “Cartea Psalmilor este o visterie obştească de învăţături bune, dând fiecăruia, după sârguinţa lui, ce i se potriveşte. Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îngrijeşte pe cel bolnav şi păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală; într-un cuvînt, îndepărtează, pe cât e cu putinţă, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viaţa oamenilor; şi face aceasta cu seducţie măsurată şi cu dulceaţă, sădind în suflet gând plin de înţelepciune.”
Psaltirea revarsă asupra celor ce o citesc în rugăciune mult har şi bogăţie de împliniri. Din ea învăţăm calea fericirii: ,,Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” ( Ps.1,1-2)
Cartea Psalmilor este un izvor de nădejde: ,,Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc ! Mulţi se scoală asupra mea; Iar Tu Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu”. (Ps.3,1-3). Încrezător în puterea şi bunătatea lui Dumnezeu psalmistul îndeamnă: ,,Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce te caută pe Tine, Doamne”. (Ps. 9,10) .
Cuvântul nădejde este foarte des folosit în Psalmi şi capătă chiar forţa unui argument al certitudinii: ,,În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: Mută-te în munţi ca o pasăre?” ( Ps. 10,1 ) ,,Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac”(Ps.70,1). Sufletul omului se întăreşte pentru că Însuşi Domnul spune: ,,Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi izbăvi şi mă vei preaslăvi”. (Ps. 49,16 )
Orice chemare a lui Dumnezeu, orice nădejde, izbăvire sau împlinire venite de la Dumnezeu sunt izvorâte din iubirea Lui pentru noi; dar iubirea Lui cere iubirea noastră. De aceea Psalmistul îşi exprimă la rândul lui iubirea şi dorul faţă Dumnezeu: ,,În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” (Ps. 41,1) .
Ultimul verset al Psaltirii sintetizând în sine lucrarea lui Dumnezeu: zidirea lumii, grija permanentă pentru ea, pronia, iubirea pentru lume şi mulţimea de daruri pe care necontenit le oferă, concluzionează imperativ: ,,Toată suflarea să laude pe Domnul!” (Ps. 150,6).
Din Psalmi, cel neştiutor se înţelepţeşte, cel slab în credinţă se întăreşte în credinţă, cel întristat se mângâie, cel bolnav capătă alinare, cel însingurat vorbeşte cu Dumnezeu, cel nedreptăţit îşi capătă dreptatea, cel vrăjmăşit este apărat, cel pătimaş se înspăimântă şi părăseşte păcatul. Oricine şi oricând primeşte multă binecuvântare din rugăciunea Psalmilor.
Orice credincios poate să citească Psaltirea fără nici o oprelişte. Mântuitorul stăruie: ,,Neîncetat să vă rugaţi!”. El Însuşi se ruga folosind cuvintele Psalmilor.
Adeseori unele canoane recomandă citirea Psaltirii şi chiar preoţii duhovnici îndeamnă pe cei care au necazuri ca, postind, alături de acatiste şi paraclise să citească, rugându-se, şi Psaltirea, pentru a avea mare folos.
Pr. Mircea Stoleriu
Psalmul 22