Biserica şi şcoala în viaţa cetăţii

Se fac lucruri esenţiale cu puterea cuvîntului.
“Hristos e învăţătorul lăuntric, omul vesteşte prin cuvinte în afară.”
(Fericitul Augustin, De magistro)

Jertfă şi lumină

Când rosteşti cuvântul biserică, o lumină-ţi lămureşte fiinţa. Participi la un act sacru doar atingându-ţi privirea de turle, de-un zid care-ţi aduce aminte de cer.

Orice construcţie nouă repetă Crearea Lumii, începutul primordial şi actul creaţiei fundat pe jertfelnicie statorniceşte un nou Centru al Lumii, ferit de vacarmul social.

Acolo unde sacrul se manifestă în spaţiu, se dezvăluie Adevărul, Lumea începe să existe, să se descopere ca Lumină.

În vremuri imemoriale, "templu ” a fost creat de Iahve (Dumnezeu). Acesta se adresează lui Moise cu următoarele cuvinte: "Şi să-mi faci lăcaş sfânt... întocmai cum îţi voi arăta eu: chipul tuturor odoarelor lui întocmai să le faci” ( Iesirea, XXV, 8-9).

Şi Solomon spune: "Tu mi-ai poruncit să zidesc templul în numele tău cel sfânt şi un jertfelnic în cetatea în care locuieşte după chipul cortului sfânt pe care l-ai pregătit dintru început”( Înţelepciunea, IX, 8).

Prin existenţa templului se făcea comunirea cu trascendentul. Nostalgia paradisului pierdut prin căderea în păcat a protopărinţilor noştri, Adam si Eva, era exprimată în dorinţa de a trăi într-un cosmos pur şi sfânt, cum era la început, când ieşise din mâinele Creatorului.

Experienţa timpului sacru îi va permite omului religios să regăsească Universul aşa cum era la început, în momentul Creaţiei.

Biserica creştină a fost concepută ca imitare a Ierusalimului ceresc, încă din antichitatea creştină şi reproduce paradisul sau lumea celestă.

Cele patru părţi ale interiorului unei biserici simbolizează cele patru puncte cardinale. Interiorul bisericii este universul. Altarul spre răsărit e Raiul.

Uşile împărăteşti se mai numesc şi Uşile Raiului.

În Săptămâna Paştilor, aceste uşi rămân deschise pe timpul slujbei; sensul acestui obicei este explicat în Canonul pascal: "Hristos s-a ridicat din mormânt şi ne-a deschis porţile Raiului”.

Ca imagine a Cosmosului, biserica bizantină intruchipează şi sanctifică totodată Lumea.

Şi biserica din cartierul Galata, deşi este în construcţie, face simţită prezenţa lui Dumnezeu cu deshidere spre Lume. Nefinalizată încă, are deja o aură de pitoresc spiritual, de lucrare în har şi de tainică iconomie divină.

În faţa bisericii se află şcoala - privilegiu şi binecuvîntare de a fi mai aproape de Dumnezeu, din primii ani de viaţă. Deprins să se jerfească, preotul contribuie şi la înălţarea spirituală a copiilor şi a tinerilor, prin dialogurile permanente şi întâlnirile de suflet care au loc în biserică. Iniţierea copilului în cele sfinte se identifică mult cu lucrarea de zidire a bisericii.

Ca profesor de religie la şcoala din apropierea bisericii, am gustat din bucuriile întâlnirii cu Dumnezeu, în biserică şi în şcoală şi m-am confruntat nu cu puţine încercări. Am văzut cum se apropie copiii de Sfântul Potir: cu pacea prelinsă pe chip şi zvâcniri de sfinţenie. Mai târziu, în viaţă, covârşindu-le sufletele, nu vor găsi amintiri mai luminoase, seve interioare mai puternice. De Crăciun, de Paşti vestesc în vers şi rugă evenimente majore din istoria mântuirii.

Pereţii bisericii nu sunt pictaţi încă, însă desenele expuse în diverse expoziţii adaugă puritate tainei începutului bisericii.

"Sufletul copilului este o cetate”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Închipuieşte-ţi că eşti un împărat stăpân peste o cetate. Această cetate este sufletul copilului tău.

Şi, cum într-o cetate se întâmplă atâtea, aşa şi în sufletul copilului.

Prof. Mariana Pleşcan