Împărtăşirea copiilor
O datorie plină de răspundere a părinţilor (în special a mamei) este de a-şi educa copiii, încă din frageda copilărie, în credinţă de Dumnezeu. După învăţătura noastră creştină, fiinţa noastră omenenească este formată din trup şi suflet.
Părinţii sunt datori a se îngriji atât de buna stare trupească, cât şi de cea sufletească a fiilor lor. Bunăstarea trupească este asigurată prin hrană, îmbrăcăminte şi toate cele necesare unui copil. Dar aceasta nu este de ajuns, deoarece acestea nu-i formează şi nu-i modelează viaţa, ci numai o întreţine.
Mai importantă este îngrijirea sufletească, deoarece aceasta îl înnobilează, îi dă bunătate, dragoste, milă şi toate virtuţile necesare unui suflet creştin pentru viaţă.
Copilul este o lume necunoscută, dar şi nădejdea viitorului pe care o poartă în fiinţa sa. Familia, Biserica, societatea, toţi nădăjduiesc ca el să devină o valoare, mândria tuturor, iar aceasta depinde în cea mai mare măsură de educaţia creştină primită în familie.
Limba omenească este prea săracă în cuvinte ca să poată exprima toată măreţia, sfinţenia şi frumuseţea ce se află într-un suflet de copil, mai ales după ce iese din apa Sfântului Botez.
Înainte de orice, copilul este Templul lui Dumnezeu, în care Dumnezeu s-a pogorât ca o picătură de rouă în potirul unei flori, în care Mântuitorul ceresc locuieşte cu toate darurile Lui. În fiinţa aceasta gingaşă şi drăgălaşă se află un suflet nemuritor, destinat pentru frumuseţea raiului ceresc. În preajma unui leagăn de copil se poate vorbi de raiul pământesc. Mai ales de când Domnul Iisus Hristos a luat copiii în braţe, i-a iubit şi binecuvântat zicând: ”Lăsaţi copiii să vină la Mine că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19,14). Părinţii trebuie să vadă în copiii lor pe omul care are un suflet, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, să vadă întreaga fiinţă a copilului şi să simtă datoria ca, prin educaţia creştină, să-l facă vrednic fiu al lui Dumnezeu.
Sufletul nostru de copil, de tânăr sau bătrân simte nevoia şi chemarea pentru a-L căuta şi a se uni cu Hristos pentru a-şi putea împlini năzuinţele sale spre desăvârşire şi sfinţenie. El este în căutarea izvorului vieţii, a harului şi a bucuriei pe care i-o dă Sfânta Împărtăşanie, care este suprema bucurie şi fericire a sufletului însetat de Dumnezeu. De aceea, cel mai important lucru ce-l putem face copilului nostru este să-l educăm de mic să creadă în Dumnezeu, să se roage, să-l împărtăşim şi să-l deprindem cu o viaţă creştină.
Împărtăşirea este cea mai fericită clipă din viaţa unui creştin (copil). Ea ne umple de toată puterea lui Dumnezeu, de toate bunătăţile cerului. Dacă Taina Sf. Botez ne naşte din nou, la o viaţă nouă şi sfântă, Sfânta Împărtăşanie ne hrăneşte cu Trupul şi Sângele Domnului, spre desăvârşirea noastră în cele duhovniceşti. Dar totodată ni se dă darul cel nevăzut al Sfântului Duh, care ne curăţeşte păcatele şi ne sfinţeşte unindu-ne cu Hristos. Cel ce se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului se uneşte tainic cu Domnul şi, prin aceasta, îşi umple sufletul cu har şi cu toate bucuriile duhovniceşti pe care le aduce asemenea unire: „Cel ce manâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine este şi Eu întru el” (Ioan 6,56), îşi sporeşte Viaţa duhovnicească: ”Cel ce manâncă pâinea aceasta viu va fi în veac” (Ioan 6,58).
Sfânta Împărtăşanie covârşeşte toate hotarele firii, este cu adevărat cea mai mare minune a creştinătăţii şi cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi oamenii şi a noastră mântuire. Pentru aceasta copiii botezaţi trebuie împărtăşiţi cât mai des, ca o necesitate sufletescă şi trupească de unire şi trăire în Hristos.
Cunoscând aceste puţine fapte, ne dăm seama ce rol, ce datorie sfântă are mama în creşterea copilului ei. Pentru aceasta nu se poate imagina o mai nobilă chemare: „Daţi-mi o generaţie de mame bune şi voi schimba faţa lumii” zicea un gânditor. Pentru noi creştinii, mama este şi primul pedagog spre Hristos, primul dascăl şi preot al copilului ei. Ea este cea care-i duce mâna la frunte ca să-l înveţe semnul Sfintei Cruci, apoi tot ea i le împreunează pe amândouă pentru rugăciune. Ea este primul însoţitor al copilului la biserică şi, apoi, în faţa Sfântului Altar, pentru a primi acolo Trupul şi Sângele Domnului în Sfânta Împărtăşanie.
Mi-aş permite ca, din propria experienţă, să dau câteva sfaturi mamelor în legătură cu împărtăşania copiilor.
Sfânta Împărtăşanie este de mare trebuinţă pentru viaţă şi pentru mântuire, atât celor vârstnici cât şi, mai ales, copiilor. Căci prin Sfânta Împărtăşanie ne unim cu Hristos, iar fără ea nici copiii nu pot fi uniţi cu Hristos. Sf. Apostol Pavel ne arată câtă sfinţenie este în Sfânta Împărtăşanie şi cu cât de multă sfinţenie şi curăţenie să ne apropiem pentru a o primi. Pentru aceasta este bine de ştiut că mama, înainte de a aduce copilul la Sfânta Împărtăşanie, trebuie să-l pregătească curat şi închinat. Dacă e mai mare să-i explice unde merge şi pentru ce merge.
Copiii botezaţi, până la şapte ani se pot împărtăşi fără a se spovedi, oricând, după trebuinţă şi la cerinţă. Prima împărtăşanie o primeşte copilul la botez şi trebuie să se continue toată viaţa. Este o măreţie tainică care înconjoară copilul la Sf. Botez şi când primeşte Sfânta Împărtăşanie. Pentru aceasta se cere ca, în momentul acela, gândul mamei să fie în rugăciune. Un sfat, sau mai bine zis o rugăminte, este ca mamele să împărtăşească copiii lor înaintea Sfintei Liturghii sau la sfârşit. Pentru că Sfânta Liturghie cere liniştea preotului liturghisitor şi o linişte de reculegere a credincioşilor, se cer împlinite anumite condiţii – o linişte totală.
Ferice de acele mame care ştiu să-şi crească copiii în spiritul evanghelic. Ele se vor bucura de bucuria adevărată, căci vor auzi şi vor vedea faptele măreţe ale Domnului în faptele copiilor lor, căci cuvintele mamei au pătruns adânc şi au dat roade: „Din mâinile părinţilor se va cere sufletul copiilor de către Dumnezeu”.
Copiii sunt un dar divin faţă de care părinţii au o responsabilitate mare. Pentru aceasta ”Lăsaţi copiii să vină la Mine că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor” (Matei 19,14).
Pr. Ion Cârciuleanu