File de Pateric

Avva Arsenie

Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând : Doamne, îndreptează-mă, ca să ştiu cum mă voi mântui ? Şi i-a venit glas zicându-i : Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui.

Acesta, după ce s-a dus la viaţa călugărească, iarăşi s-a rugat, zicând acelaşi cuvânt. Şi a auzit glas zicându-i : Arsenie, fugi, taci, linisteşte-te, că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii.

Se zicea pentru dânsul, că precum nimeni din palat nu purta mai bune haine decât dânsul cât era în palat, aşa nici în viaţa călugărească nimeni nu purta mai proaste decât dânsul.

Spunea avva Daniil pentru avva Arsenie, că toată noaptea petrecea priveghind şi când voia să doarmă dimineaţa pentru nevoia firii, zicea somnului: vino, rob rău, şi aţipea puţin, şezând şi îndată se scula.

Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la schit şi s-a uitat pe fereastră şi a văzut pe bătrânul peste tot ca un foc, căci era vrednic acel frate de a vedea lucruri minunate. Şi cum a bătut, a ieşit bătrânul şi văzând pe fratele ca şi spăimantat, i-a zis lui: Este multă vreme de când baţi ? Nu cumva ai văzut ceva ? Şi i-a răspuns lui fratele: Nu ! Şi după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

Se mai spunea că în toată vremea vieţii sale când şedea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-şi şterge lacrimile care picau din ochii săi şi auzind avva Pimen că a adormit lăcrimând, a zis: Fericit eşti, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veşnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinţă a nu plânge.

Se spunea pentru avva Agathon, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă şi mare socoteală. Şi vrând să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui: Tu eşti Agathon ? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru. Iar el a zis: Ei bine, aşa este. Şi i-au zis lui: Tu eşti Agathon bârfitorul şi clevetitorul? Iar el a zis: Eu sunt. Au zis iarăşi: Tu esti Agathon ereticul? Iar el a răspuns: Nu sunt eretic. Şi l-au rugat pe el, zicând: Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvăntul acesta, eretic, este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: Care faptă bună, părinte, între petreceri, are mai multă osteneală? Zis-a lor: Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-l taie pe el căci el ştie că nu se împiedică de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihnă. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urmă, are trebuinţă de nevoinţă.

Acesta - avva Arsenie - mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintre ei găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: Părinte, porunceşte să-l iau. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: Tu l-ai pus acolo ? Şi a răspuns fratele: Nu ! Şi a zis bătrânul: Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?