Sinaxar 3 Martie

 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinților Eutropiu, Cleonic și Vasilisc.

Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc au fost martirizați în orașul Pontine Amasea (Asia Mică) în anul 308.

Frații după sânge Eutropiu și Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (prăznuit în 17 februarie). După moartea martirică a Sf. Teodor, ei au ajuns în închisoare, unde, prin predicile lor au întors mulți prizonieri păgâni la credința creștină.

Când l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit rușinos, lovit de mânia divină. Asclepiodot a fost ales ca următorul conducător al orașului Amaseea și s-a dovedit a fi mai crud decât predecesorul său. Știind că prietenii Sf. Teodor Tiron se aflau în închisoare, a cerut să fie aduși în fața lui. Sfinții Eutropiu, Cleonic și Vasilisc și-au mărturisit cu tărie credința în fața noului ighemon. Pentru aceasta au fost crunt bătuți, până li s-a învinețit tot corpul. 

În timpul suferințelor, Sf. Eutropiu se ruga cu glas tare la Dumnezeu, "Ajută-ne, Doamne să putem îndura aceste răni pentru cununa muceniciei, așa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tău, Teodor." Ca răspuns, Însuși Domnul li s-a înfățișat mucenicilor împreună cu îngerii Săi și cu Sf. Teodor Tiron, spunându-le: "Priviți, a venit Mântuitorul să vă ajute, ca să aveți viață veșnică."

Soldații împreună cu alți martori ai viziunii au fost învredniciți să vadă și ei pe Mântuitorul. Aceștia l-au sfătuit pe Asclepiodot să oprească torturile. Văzând că oamenii sunt gata să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu, ighemonul a ordonat ca mucenicii să fie duși în închisoare, după care l-a invitat pe Sf. Eutropiu la cină, cerându-i să se închine idolilor dar să rămână creștin în suflet, lucru pe care sfântul l-a refuzat.

În ziua următoare, mucenicii au fost duși la un templu păgân și puși să se închine idolilor. Eutropiu s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne, fii cu noi și alungă mânia păgânilor. Primește în acest loc sacrificiul nesângeros al creștinilor, în numele Tău, adevăratul Dumnezeu." Nu bine a terminat rugăciunea și s-a pornit un cutremur care a năruit pereții templului și statuia zeiței Artemis a fost făcută bucăți. Toți au fugit din templu de frică să nu fie prinși sub dărâmături. În rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: "Rugăciunea ta a fost ascultată și în acest loc se va înălța un lăcaș de rugăciune al creștinilor." După cutremur, ighemonul Asclepiodot și-a revenit greu din șoc și a dat ordin să se bată stâlpi în pământ, mucenicii să fie legați și să li se toarne pe corp smoală fierbinte. Sfinții au început să se roage lui Dumnezeu și Eutropiu striga către păgâni: "Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva voastră!

Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinților ca apa, arzând corpurile torționarilor. Martorii văzând acestea, au fugit îngroziți dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile sfinților cu gheare de fier și să presare rănile cu un amestec de muștar, sare și oțet, chinuri pe care sfinții le-au îndurat cu deosebită tărie.

În noaptea dinaintea execuției lor, sfinții au petrecut în rugăciune iar Domnul le-a apărut din nou și i-a îmbărbătat. În dimineața de 3 martie, Sf. Eutropiu și Cleonic au fost crucificați dar Vasilisc a fost lăsat în închisoare. 

Sf. Vasilisc a fost executat în 22 mai în orașul Komana. Mucenicului i s-a tăiat capul și i-au aruncat corpul în râu dar creștinii au găsit moaștele și le-au îngropat într-un câmp arat. Mai târziu s-a construit la Komana o biserică cu hramul Sf. Vasilisc.

Vezi ziua de 22 mai pentru detalii despre viața Sf. Mucenic Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia.

Sfântul sfințitul mucenic Teodoret, preotul din Antiohia, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Unchiul acestui împărat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi creștin și ajunsese chiar anagnost al Bisericii din Antiohia. Înduplecat de nepotul său, care se găsea pe tronul împărăției, s-a lepădat de credința în Hristos, a început să se închine idolilor și a primit de la împărat toată bogăția, și sfintele odoare, pe care marele Constantin le dăruise Bisericii Antiohiei și pe deasupra a mai fost pus și prigonitor și judecător al creștinilor din Antiohia. Deci, pornind prigoană împotriva creștinilor și clerul Bisericii împrăștiindu-se a rămas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credincioșii de acolo, propovăduind cu îndrăzneală și mărturisind credința în Hristos. Din porunca lui Iulian a fost însă prins și adus înaintea judecății, după ce mai întâi a fost ținut câtva vreme în închisoare. La judecată, sfântul Teodoret a fost supus la multe și îngrozitoare chinuri, încât chiar cei care-l chinuiseră au încetat a mai da ascultare poruncilor de chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu-se, a poruncit ca aceștia să fie aruncați în adâncul râului Oronte, iar pe când erau duși la moarte, sfântul le zicea: duceți-vă, fiii mei, pe calea cea fericită, în pace, căci voi veni și eu, urmându-vă vouă și mă voi bucura cu voi de bucuria cea veșnică întru împărăția cerurilor. Astfel au primit aceștia sfârșitul lor mucenicesc. Iar sfântul Teodoret, fiindcă Iulian Tiranul se năpustise asupra lui și-l silea să aducă jertfă idolilor, a proorocit sfârșitul cu care aveau să moară și Iulian împăratul și unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a poruncit îndată să i se taie capul. Și în vreme ce-l duceau spre tăiere, sfântul se ruga plin de veselie sufletească, iar tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu multă evlavie de niște creștini, care au pus la inimă cuvintele sfântului și care au văzut, după câtva vreme, că cei doi Iuliani, atât răucredinciosul unchi, cât și preaînrăutățitul nepot, și-au primit sfârșitul după cum spusese sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinților Zenon și Zoil, care în pace s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Piamun fecioara, care în pace s-a săvârșit.

Fecioara Piamun a trăit în sfințenie nu departe de Alexandria, în casa mamei sale, ca și în pustnicie. Mânca doar la sfârșitul zilei iar după rugăciune torcea fuiorul de in.

Sfânta  Piamun a dobândit darul clarviziunii. Oamenii unui sat foarte populat, orbiți de lăcomie, au hotărât să distrugă sătucul sfintei fecioarei ca să devieze apele Nilului către pământurile lor, atunci când se revărsau.  Sf. Piamun a știut de intenția lor și le-a spus și bătrânilor satului despre ce aveau aceia de gând să facă. Bătrânii mirați au căzut în genunchi în fața sfintei, implorând-o să se ducă la acei oameni și să-i convingă să renunțe la planul lor. Dar monahia nu s-a dus să-i întâlnească pentru că a evitat contactul cu oamenii, în schimb a stat toată noaptea la rugăciune și, în dimineața următoare, când oamenii acelui sat s-au pornit înarmați spre distrugerea locașului sfintei fecioare, aceștia au încremenit pe drum, nemaiputându-se mișca. 

Atunci Dumnezeu le-a descoperit necredincioșilor că rugăciunile Sfintei Piamun i-a oprit din drumul lor. Oamenii și-au revenit și s-au căit pentru păcatul lor, trimițând sol de pace în satul sfintei, cu mesajul "Mulțumim lui Dumnezeu că prin rugăciunile Sfintei Piamun ne-a izbăvit pe noi."

Sfânta Piamun s-a înălțat în pace la Domnul în anul 337.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.