Sinaxar 4 Septembrie

 

În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, și a celor împreună cu dânsul Sfinții trei prunci, care prin sabie s-au săvârșit.

Vavila Ieromartirul Vavila și cu el Cei Trei Tineri Urban, Prilidjan, Epoloniu și mama lor Cristodula au murit ca martiri sub împăratul Decius (249-251). În timpul șederii sale în cetatea lor Antiohia, împăratul a organizat cu mare pompă un festival în cinstea zeilor păgâni.

În același timp, sfîntul și de-Dumnezeu-temătorul Episcop al Antiohiei, Vavila, slujea Sfînta Liturghie în biserică; se ruga pentru turma lui și o învăța cu curaj să treacă prin toate suferințele pentru credința în Hristos. După abominabilă să închinare la idoli, Decius, curios să cunoască Sfintele Taine, a hotărît să intre în biserică și prin vizita sa să profaneze locașul sfînt al Domnului.

Această veste a ajuns la urechile episcopului, care a ieșit în întâmpinarea sa și a blocat intrarea în biserică pentru că nu dorea să îngăduie împietate în casa lui Dumnezeu. Când împăratul a încercat să se apropie de ușile bisericii, Sfântul Vavila l-a împins cu mâinile sale, încît împăratul a trebuit să renunțe la intenția sa. El voia să se răzbune pe sfânt imediat, dar văzînd mulțimea de creștini, i-a fost teamă de o răscoală.

În ziua următoare împăratul, furios, dădu ordin să se dea foc templului creștin și să fie adus în fața lui Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insultă demnitatea imperială, nu dă voie împăratului să intre în biserică și nu îi respectă funcția, sfântul episcop a răspuns : "Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu și vrea să îi pîngărească lăcașul, nu e demn de respect și a devenit dușmanul lui Dumnezeu".

Împăratul a cerut ca sfântul episcop să se închine idolilor și astfel să ispășească pentru jignirea adusă împotriva lui, altfel să fie executat. După ce s-a convins singur că sfântul episcop mucenic avea să rămână neclintit în credința sa, el a ordonat comandantului militar Victorinus să îl lege în lanțuri grele și să îl conducă prin cetate cu rușine. Sfântul martir i-a răspuns : "Împărate, pentru mine aceste lanțuri sunt atât de onorabile pe cât îți este ție coroana imperială, și, suferind pentru Hristos, îmi e la fel de ușor de acceptat pe cît îți este ție puterea imperială ; moartea întru Regele Nemuritor îmi e la fel de plăcută pe cît îti este ție viața".

În încercare cu Episcopul Vavila se aflau trei frați tineri, care nu îl abandonaseră nici în cele mai grele clipe. Văzîndu-i, împăratul a întrebat : "Cine sunt acești copii ?"

"Aceștia sunt copiii mei duhovnicești" răspunse sfîntul, "și i-am crescut în pioșenie, le-am dat o educație, i-am călăuzit în ale culturii, și aici într-un trup mărunt se află înaintea ta acești bravi tineri și creștini desăvârșiți. Pune-i la încercare și vei vedea".

Împăratul a încercat în tot felul de moduri să îi ademenească pe tineri și pe mama lor Hristodula să renunte la Hristos, dar în zadar. Apoi, cuprins de furie, a ordonat ca fiecare dintre ei să fie biciuit cu atîtea lovituri cîți ani aveau. Primul a primit douăsprezece lovituri, al doilea, zece și al treilea, șapte. Lăsîndu-i pe mamă și copii, torționarul a conjurat din nou pe episcop, spunîndu-i că acei copii renunțaseră la Hristos. Dar minciuna repede a ieșit la iveală și nu a reușit.

Apoi el a ordonat ca toți martirii să fie legați de un copac și arși cu focul. Văzând curajul stoic al sfinților, în cele din urmă împăratul i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Vavila, dascălul de la Antiohia, împreună cu cei de sub ascultarea lui, optzeci și patru de copii, care de sabie s-au săvârșit.

Împărățind Maximian la Nicomidia, creștinii se ascundeau din pricina gonirii împotriva lor. Mergând cineva la împăratul, îi zise: "Împărate, un bătrân, anume Vavila, șade într-o cămară ascuns și învață pe pruncii celor nebuni să nu cinstească pe zei, ci să cinstească pe Cel răstignit". Și îndată trimițând cu dânsul ostași, au adus pe Vavila cu ucenicii lui înaintea împăratului. Și-i zise împăratul: "De ce nu te închini la zeii la care se închină toată lumea? De ce amăgești și pe prunci să nu se închine la ei?" Iar sfântul răspunse: "Zeii păgânilor, o, împărate, sunt demoni, iar Dumnezeul nostru a făcut cerurile; dar tu și cei ce sunt cu tine fiind orbi, nu vedeți adevărul". Aceste cuvinte aduseră pe împăratul și pe cei ce erau cu dânsul la mânie, și au poruncit la patru ostași să-l bată cu pietre peste obraz, peste coaste și peste vine, să-i zdrobească umerii și gleznele, cu pietre, și, după ce-i zdrobiră toate încheieturile, îi puseră legături grele la grumaji și la picioare și l-au băgat în temniță. După aceea aduseră pruncii, optzeci și patru fiind la număr, parte bărbătească și femeiască. Și a început împăratul a-i lua cu cuvinte amăgitoare, dar ei nu răspundeau, ci se întorceau unii la altii. Văzând că nu răspund, a osebit pe zece dintr-înșii, cei mai mari la vârstă, și le zise: "Iată voi ca niște înțelepți supuneți-vă poruncii mele, și faceți jertfă la zei, și veți fi în palat cu mine, îndulcindu-vă mai bine". Atunci Amonie și Donat ziseră împăratului: "Noi fiind credincioși, nu jertfim la demoni surzi și muți". Atunci a poruncit să-i bată, și întorcându-se împăratul către ceilalți prunci, le-a zis: "Jertfiți cel puțin voi, ca să nu pățiți mai rele decât cele ce au pățit aceștia". Dar și ei strigă: "Creștini suntem, și nu vom jertfi; ci anatema să fii tu și zeii tăi". Atunci a poruncit să-i bată și să-i bage în temniță, să se chinuiască de foame.

Iar a doua zi a poruncit să spânzure pe dascălul lor, și pe prunci, pe fiecare îl întreba, dacă se leapadă de Hristos și de dascălul lor. Și văzând că nu vor să se lepede, a poruncit să li se taie capetele tuturor împreună și dascălului. Mergând înainte sfântul la locul cel rânduit cu cei optzeci și patru de ucenici ai săi, cânta: "Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu". Și sosind la locul sfârșitului, după porunca împăratului, întâi i-au tăiat capul Sfântului Vavila, apoi au tăiat și pe prunci. Iar unii credincioși mergând noaptea, și punând într-o corăbioară moaștele, le-au dus la Bizanț, le-au pus către partea de miază-noapte, afară din cetate, în trei sicrie unde este satul ce se cheamă Moni, dând laudă și mulțumire lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Teotim și Teodul care, dintre slujitorii chinuitori crezând, în foc s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise, care cu pace s-a săvârșit.

Moise Acesta s-a născut în Egipt și l-a luat din apă fiica lui Faraon și l-a făcut sieși fiu și l-a învățat toată înțelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta și făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Și acolo luându-și femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Și plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Și devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi și luând poporul cu Pronia și voia lui Dumnezeu, cu argint și cu aur, și trecându-i Marea Roșie și învățându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ermiona, una din fiicele lui Filip Apostolul.

Sfântul Apostol Filip (prăznuit pe 11 octombrie), care a botezat pe famenul Candachiei, a avut patru fiice, pe care Evanghelistul Luca le mărturisește de proorocițe și fecioare. Dintre acestea Ermiona și Eutihia s-au dus în Asia căutând pe Teologul Ioan, și neaflându-l căci se mutase, aflat-au pe Petronie, ucenicul lui Pavel Apostolul, și luând învățătură de la dânsul, urma obiceiurilor lui. Iar Ermiona se deprindea cu mestesugul doctoriei. Drept aceea venea mulțime multă, și lecuia pe toți, chemând numele lui Hristos.

Trecând însă Traian împăratul asupra perșilor, se arătă sfânta că este creștina și aducând-o înaintea lui căută să o înșele cu amăgiri și să o despartă de Hristos. Dar de vreme ce nu voia să se supună, a poruncit ca să o bată peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona văzând pe Domnul sezând la judecată în chipul lui Petronie, care îi grăia și o întărea, socotea bătăile ca o nimica.

Deci văzând împăratul întărirea și neînduplecarea gândului ei, rușinându-se, a slobozit-o. Și de atunci, deschizând în Asia sălășluire de oaspeți, odihnea pe toți și-i lecuia și sufletește și trupește. Și Domnul se preamărea în toate zilele de către tot omul, cât a trăit împăratul Traian.

Iar dacă a murit el, împărățind Adrian, ginerele său, și înștiințându-se de cele despre sfânta, trimise slujitori de o aduseră înaintea lui si-i zise: "Spune-mi, bătrâno, de câti ani ești, și de ce neam, și în ce stare te afli?" Iar sfânta, răspunzând, zise: "Domnul meu Hristos știe de câți ani sunt și de ce neam". Împăratul zise: "Dezbracați-o de haina ei și o bateți fără de milă", zicându-i să răspundă cu smerenie la cele ce o întreabă împăratul; și așa au bătut-o cumplit. După aceea a supus-o la chinuri îndelungate în căldări cu smoală, din care a rămas nevătămată. Și scoțând-o a grăit ea către împăratul: "Împărate! Domnul meu m-a întors spre somn în căldare, și am văzut unde mă închinam marelui zeu Iraclie". Iar el bucurându-se îi porunci să intre în capiste. Atunci sfânta făcând rugăciune întru sinesi către Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndată se făcu tunet din cer, și căzând jos la pământ idolii care erau în capiste, se zdrobiră și se făcură pulbere. Și ieșind, sfânta zise împăratului: "Intră înăuntru de ajuta zeilor, că au cazut și nu pot să se scoale".

Intrând împăratul și văzând zdrobirea idolilor, a poruncit să i se taie cinstitul ei cap afară din cetate. Și luând-o Teodul și Timotei, au ieșit din cetate și neîngăduindu-i să-și facă rugăciunea, s-au repezit cu obraznicie asupra ei, dar li s-au uscat mâinile. Rugându-se atunci de sfânta, și crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos s-au însănătoșit, și au rugat pe sfânta ca să se roage pentru dânsii să-si dea sufletele lor către Domnul înaintea ei. Și aceasta făcându-se a răposat și ea cu pace, aproape de același loc. Și venind oarecare credincioși binecinstitori, și luându-le moaștele le puseră în Efes în loc ales și însemnat, întru mărirea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian și Iulian, ce se trăgeau din satul Candaveu.

Acești sfinți pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe chinuri din porunca lui Maximian au fost băgați într-o baie înfierbântată; dar scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, li s-au tăiat picioarele cu tesla, și fiind aruncați în foc, și-au primit sfârșitul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Ermiona și surorile ei, Haritina și Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil și Veveea.

Acești sfinți au trăit pe vremea împăratului Adrian. Dintre ei Tatuil era preot al idolilor, dar printr-un oarecare episcop, a venit la credința. Pentru aceea a fost bătut cu toiege de Avgar domnitorul, ars pe obraz, și chinuit în multe și felurite chipuri. Iar la urmă prin sabie s-a săvârșit, împreună cu sora sa Veveea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.