Sinaxar 19 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia).

Acesta se tâlcuiește robul Domnului, ori mărturisit, și era din pământul Sihem, din țarina lui Vitaharam. El a trăit mai înainte de nașterea lui Hristos cu opt sute de ani. A slujit mai întâi regelui Samariei Ahav și apoi lui Ohozia. După ce a trimis Ohozia către sfântul și marele Prooroc Ilie doi căpitani cu câte cincizeci de oameni, să-i spună să se pogoare din munte și să meargă la el și aceștia prin rugăciunea proorocului au fost arși, împreună cu cetele lor, de focul căzut din cer, atunci a trimis Ohozia la acest prooroc Avdie, ca să-l cheme și să i-l aducă înainte pe al treilea căpitan peste cincizeci de oameni, pe care nu-l nimicise Ilie. Acesta, mergând la prooroc, a căzut la picioarele lui și s-a rugat să nu-l arză, ci să se pogoare și să meargă la rege. Iar proorocul lui Dumnezeu a făcut aceasta, așa cum se pomenește în cartea a patra a regilor. Și de atunci și în urma părăsind Avdie pe rege, a urmat proorocului Ilie, făcându-se ucenic al lui, și proorocind multe a murit și a fost îngropat în mormântul părinților săi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam.

Acest Sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân fiind cu vârsta și, fiindcă mărturisea pe Hristos, a stat înaintea stăpânitorului Antiohiei și neînduplecându-se a jertfi la idoli a fost bătut cu vine de bou; după aceea i s-au dezrădăcinat unghiile. Apoi fiind dus la un jertfelnic idolesc, a poruncit ca să-i deschidă cu sila mâna dreaptă și să-i pună în ea cărbuni aprinși și tămâie, căci socotea stăpânitorul că nu va putea suferi, ci va arunca cărbunii împreună cu tămâia deasupra jertfelnicului idolilor și prin aceasta să se arate că a adus jertfa la idoli. Iar pătimitorul pentru Hristos a stat cu mare bărbăție neschimbat și netulburat, fără a mișca mâna cea dreapta a sa, arătându-se cu adevărat mai puternic decât arama și fierul, până când focul i-a mâncat toata carnea mâinii drepte a lui și a căzut focul singur pe pământ; căci a ales viteazul luptător al adevărului cu cuget bărbătesc și întărit că mai bine să-i ardă mâna lui, fără a o mișca cât de puțin, decât să se arate păgânilor că a adus tămâie și jertfă demonilor. Pentru aceasta și în chinul acesta și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, luând de la Dânsul cununa mărturisirii. Deci pe viteazul acesta luptător l-a cinstit cu cuvinte de laudă ritoricești atât Marele Vasile cât și dumnezeiescul Hrisostom.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Azi, făcătorul de minuni.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, în anii două sute optzeci și nouă, trăgându-se din țara isaurilor, ostaș cu meșteșugul. Deci, lăsând viața ostășească, petrecea prin pustietăți, în care aflându-se, făcea multe vindecări și minuni. A fost însă pârât de oarecare vânători și a fost adus la Dioclețian și credința în Hristos mărturisind a fost trimis la eparhul Achilin însoțit de o sută cincizeci de ostași, care în loc să piardă pe sfântul, au crezut și ei în Hristos, datorită minunii ce a făcut sfântul în acea călătorie; căci, fiind ostașii însetați, a scos sfântul apă și i-a adăpat în loc fără de apă. Deci eparhul primind pe sfinți în mâinile sale, i-a dus la un loc și a pedepsit pe sfântul Azi cu multe răni și chinuri că doară văzând ceilalți să se teamă. Apoi l-au spânzurat pe el pe o roată și sub el a aprins un foc mare, dar văpaia s-a stins și sfântul a rămas nevătămat. Pentru aceasta femeia eparhului și fiica lui au crezut în Hristos. Atunci eparhul a poruncit mai întâi să se taie capetele celor o sută și cincizeci de ostași și femeii și fiicei sale, iar mai în urmă a poruncit să bată pe sfântul cumplit și să-i taie și lui capul. Și așa fericiții pătimitori pentru Hristos au luat cu toți cununa cea neveștejită a mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților o sută cincizeci de ostași, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei, soția și fiica eparhului, care prin sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților doisprezece ostași, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, care s-a săvârșit fiind sfâșiat de fiare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iliodor, cel din Maghido a Pamfiliei.

Pe vremea împărăției lui Aurelian în Roma, domnind Aetie în Maghido, cetatea Pamfiliei, în anii două sute șaptezeci și doi, fericitul acesta Iliodor aflându-se în aceeași cetate și pe Hristos propovăduindu-L cu îndrăzneală, a fost pârât la guvernator. Deci stând cu fața înaintea lui și auzind multe măguliri și fiindcă nu s-a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat și strujit și ars cu făclii aprinse; a căror iuțime de chinuri străbătând pe sfântul la inimă zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi". Și îndată a venit glas din cer, zicând: "Nu te teme, căci Eu cu tine sunt". Acest glas auzindu-l acei ce țineau făcliile, către acestea văzând încă și patru îngeri care îi opreau pe ei de a chinui pe sfântul, au crezut în Domnul, iar pe guvernator l-au înfruntat și l-au rușinat. Pentru aceasta fiind aruncați în mare, au luat de la Domnul cununile muceniciei.

Atunci a poruncit guvernatorul să fie încins un bou de aramă și înăuntrul lui să fie băgat mucenicul lui Hristos. Deci, după ce l-au băgat în el, a făcut rugăciune sfântul, iar boul ce scânteia s-a făcut îndată rece și mucenicul cânta înăuntrul lui. Deci guvernatorul, auzind pe sfântul cântând, s-a spăimântat și apropiindu-se acolo și cunoscând că boul ce cu puțin mai înainte era foarte arzător s-a prefăcut în foarte rece, a zis către sfânt: "O, cap necuvios, vrăjile tale și acest foc l-au biruit". Iar sfântul i-a răspuns: "Vrăjile mele sunt, Hristosul meu. Ci dă-mi vreme de trei zile, ca să socotesc ce trebuie să fac". Și învoindu-se guvernatorul, sfântul a intrat pe ascuns în capiștea ce se numea Panteon, fiindcă acolo erau toți idolii, și făcând în acesta rugăciune, îndată s-a făcut cutremur și din acel cutremur au căzut jos toți idolii și s-au zdrobit. Aceasta aflând, guvernatorul a adus pe mucenic în fața divanului său și, umplându-se de mânie, a poruncit să fie spânzurat sfântul și să i se bată cuie înroșite în cap, pe care sfântul le-a răbdat cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci văzând guvernatorul că nu se biruiește sfântul prin chinuri, a poruncit ca, legat cu lanțuri grele, să-l ducă la cetatea Atalenilor. Și, după ce l-au dus acolo, iarăși l-au întors înapoi și iarăși a stat  cu fața la divanul său.

Deci multe vorbindu-i ca să jertfească idolilor și văzându-l neînduplecat, a poruncit să fie băgate, în deschizăturile lemnului pentru chinuri, mâinile și picioarele mucenicului. Și arzând în foc o tigaie mare, l-a băgat în ea. Dar sfântul stând în mijlocul tigăii își făcea rugăciunea și pe cei ce erau împrejur îi îndemna să intre în tigaie, încredințându-i că vor rămâne nevătămați de foc. Crezând cuvintelor lui, au intrat mulți dintr-înșii și, rămânând nevătămați precum zicea sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor". Acestea, după ce le-a văzut, guvernatorul s-a temut ca nu cumva cei ce au crezut să răpească pe sfântul din mâinile lui. De aceea a poruncit ca să-l ducă pe el iarăși la Maghido. Și după ce a ajuns în cetate, iarăși a fost înfățișat la cercetare. Și după ce a vorbit multe și nu s-a înduplecat sfântul să jertfească idolilor, a poruncit guvernatorul Aetie să i se taie limba și, spânzurându-l, să fie bătut două ceasuri; după aceasta a pus pe dânsul frâu și-l trăgea afară din cetate ca să-l omoare. Și făcând sfântul semn cu mâna către cei ce-i trăgeau, ca să-i dea lui puțină vreme de rugăciune, a stat la rugăciune și, plinindu-și rugăciunea, i s-a tăiat capul și așa a luat fericitul cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor și Eufimia și cu fiii lor și Sfântul Panharie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.