Sinaxar 20 August

 

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului si Maritului Prooroc Samuel.

SamuelAcest sfânt a fost din muntele lui Efrem din neamul lui Levi, feciorul lui Elcana si al Anei proorocita. Însa Elcana avea doua femei: pe una o chema Ana, iar pe alta Fenana; si Fenana avea copii, iar Ana nici unul. Si s-a suit Elcana la Silom cu Ana, ca sa se închine lui Dumnezeu; si era atunci acolo Eli, si cei doi feciori ai lui, Ofni si Finees, preoti lui Dumnezeu. Iar Domnul încuiase mitrasul Anei, si o mâhnea Fenana cea împotriva râvnitoare a ei, si ea s-a rugat Domnului, si si-a adus Dumnezeu aminte de dânsa, si a nascut fiu pe Samuel, si l-a dat lui Dumnezeu. Si crescând cu vârsta, slujea Domnului, si s-a facut prooroc mare. Iar Eli si feciorii lui fiind zdrobiti de urgia si mânia Domnului, s-au stins pentru ca mâniau pe Dumnezeu. Si a judecat Samuel toate zilele vietii lui, si nu a luat mita. Acesta a uns pe Saul a fi împarat, asemenea si pe Proorocul David. Si ajungând la adânci batrâneti, a luat sfârsit, si a apucat înaintea întruparii lui Hristos cu 1035 de ani, si a proorocit patruzeci de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si sapte de Mucenici, care au marturisit în Vizia Traciei.

Dintre acestia unii erau din Vizantia si altii din Filipopoli. Deci fiind prinsi în Vizia Traciei de osânditul Apelian, care era guvernator acolo atunci, au fost chinuiti în multe feluri caci marturiseau pe Hristos cu îndrazneala. În cele din urma au facut în pamânt foc mare, si taindu-li-se tuturor mâinile si picioarele, au fost aruncati în el.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sever si Memnon Chendirionul.

Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui oarecare Petronie trac, si maica sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei treizeci si sapte de mucenici nevoindu-se pentru Hristos, a marturisit pe fata dreapta credinta. Pentru aceasta l-au chinuit cumplit si dupa aceea i s-a taiat capul. Si ramânând Memnon care si Chendirion se numeste, l-au întins între doi stâlpi, si i-au scos trei fâsii din cap pâna la picioare. Apoi taindu-i picioarele si bagându-l în foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie sfetnicul.

Acest sfânt era din Chirini cea din Livia, mai mare sfatului cetatii, întrecând pe cei ce erau cu dânsul la marimea si taria trupului. Acesta mai înainte era dat la slujirea si ratacirea idolilor. Iar dupa chinuirea sfintitului Mucenic Teodor, episcopul aceleiasi cetati, atunci Luchie umplându-se si el din darul lui Hristos, a primit dumnezeiescul Botez si a plecat si pe guvernatorul Dignian sa creada în Hristos, pe care luându-l s-au dus în Cipru. Deci vazând acolo unde erau chinuiti crestinii si omorâti, pe ascuns de Dignian, s-a dat la chinuitori si dând cu piciorul jertfelnicul idolilor, si rasturnând cele ce erau deasupra lui, a poruncit tiranul de i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, Iliodor si Soda.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.