Sinaxar 8 Septembrie

 

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Nașterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria.

Nasterea Maicii Domnului Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu și bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi și nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.

Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci și treilea din neamul lui David și al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, și a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, și trei fete: pe Maria, Sovi și pe Ana. Maria a născut pe Salomi moașa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.

Deci Preasfânta este nepoată lui Matan și a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta și Salomi erau nepoate ale Anei de surori, și verișoare cu Născătoarea de Dumnezeu.

Nașterea Maicii Domnului în OrthodoxWiki.

Tot în această zi, pomenirea sfinților Ruf și Rufian.

Sfinților Ruf și Rufian erau frați buni (de sânge) și s-au săvârșit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sever, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Artemidor, care în foc s-a săvârșit.

Povestire foarte de folos

Un oarecare preot și cu un diacon, Evlavist, având între dânșii dragoste multă spre Dumnezeu, dar învrăjbindu-se ei din drăcească înșelăciune, multă vreme au fost neîmpăcați. Întâmplându-se să moară preotul în acea vrajbă, diaconul s-a întristat că nu se împăcase, cât a fost preotul viu. De această întâmplare vorbind el cu un om bine chibzuitor, acela l-a îndreptat să meargă la un sihastru în pustiu. Și așa cu multă sârguință înconjurând el locurile cele mai pustii, îsi caută tămăduitorul. Și aflând pe un oarecare părinte bătrân, îi descoperi acestuia aducerea aminte de rău, cerând de la dânsul iertare. Iar bătrânul zise către dânsul: "Cel ce va cere cu credința, va lua; și celui ce va bate i se va deschide. Însă nu este cuvântul acesta prin putința mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face de-ți vei lua curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, și către seară mergând la biserica cea mare, să apuci mai înainte decât toti cu taina la ușile cele frumoase, și oprește pe cel ce va intra întâi înăuntru, și te închina lui din partea mea, dându-i și această scrisoare pecetluită, și de la dânsul îti vei lua cu adevarat îndreptarea greșelilor tale".

Atunci diaconul, a făcut după cum l-a îndreptat acel parinte: la miezul noptii, a sosit înaintea ușii bisericii; și îndată s-a ivit omul de care spusese părintele acela, căruia închinându-se, i-a dat scrisoarea bătrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul acela fiind întelept, a socotit că de la Dumnezeu era acea îndreptare, și vărsând lacrimi multe, zise: "Dar cine sunt eu, un om prost ca mine, să îndrăznesc a mă apuca de un lucru ca acesta? Însă având nădejde spre rugăciunile celui ce te-a trimis voi ține seama de lucrul acesta". Și stând înaintea acelor uși încuiate, ridicându-si mâinile la cer, și îngenunchind, și-a pus capul la pământ și se ruga lui Dumnezeu șoptind. Și fără zăbavă sculându-se îndată ce zise: "Deschide nouă ușa milei Tale, Doamne", i se deschise ușa singură, și intrând diaconul împreună cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Și mergând mai departe la ușile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt către diacon: "Stai aici și nu merge mai înainte"; iar el făcându-și iarăși obișnuita metanie la pragul de jos, deschise și ușile cele de argint ce erau încuiate. Și intrând în biserică, minunată vedere a văzut: o lumină luminoasă se pogora din bolta bisericii pe capul omului aceluia, de strălucea biserica, și tot de dânsul se ținea făcând el ruga.

Dacă a sosit și în altar, plecându-și și acolo capul la ruga, iarăși a ieșit încetișor afară la diacon, și iarăși se încuiară ușile singure. Atunci îl cuprinse frica și spaima pe diacon, și nu cuteza el nicidecum a se apropia de acel om. Căci din ruga precum zicea, îi era fata preamărită că fata îngerului, încât se tulbura diaconul cu cugetul, zicând: "Nu cumva este înger acesta ce se arată și nu om?" Dar încă și gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, că zise către diacon: "De ce te tulbura și te lupta gândurile pentru mine, o, omule? Crede că și eu sunt om pământean, și din sânge și carne alcătuit, și din casă strălucită.

Sunt Hartularie, adică vistier de cărti, fiindu-mi hrană din venitul acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce ocârmuiește toate spre bine, de multe ori prin cei proști și mici obișnuieste a face minuni mari. Să mergem, frate, spre lucrul ce ne stă înainte". Și mergând amândoi degrab spre târg, au sosit la biserica ce era acolo a Născătoarei de Dumnezeu, și apropiindu-se de ușile încuiate ale bisericii și pe acelea le-au deschis cu rugăciunea. Și intrând în altar, și-a săvârșit rugăciunea după obicei. Și ieșind afară către diacon, care sta de se mira, zise: "Doamne miluiește", și se închiseră ușile amândouă singure. După aceea au mers iarăsi la biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, și spunea diaconul: "Așa de repede socoteam că ne facem calea pe la biserici, cât nici pasăre zburătoare n-ar fi putut a se asemăna cu iuțimea noastră". Apropiindu-ne și acolo de ușile bisericii Născătoarei de Dumnezeu, se deschiseră și acelea bărbatului acela, și făcându-și și acolo rugăciunea, și udându-și față sa cu lacrimile, a sosit și la ușile sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoare. Și punând pe diacon să stea între uși, îi porunci să ia aminte bine și să bage seama pe cei ce vor intra; și făcând el obișnuita sa rugăciune la pragul de jos, i se deschiseră ușile și dădură loc de au intrat, și mergând în mijlocul bisericii, punând genunchii la pământ, făcea rugăciune fierbinte, precum după aceasta cu jurământ diaconul ne încredința și ne adeverea: "La pragul ușii unde stăm și mă cutremuram, cu ochii mei aievea am văzut cum ieșea un diacon luminos din altar cu cadelniță în mână, și cădea toată biserica; peste puțin am văzut pe unii ca niște clerici intrând, îmbrăcați fiind cu podoabe albe preoțești; și iarăși altă ceată de preoți intrară îmbrăcați în veșminte mohorâte până la pământ, și aceștia de amândouă părțile adunându-se, cântau un vers foarte frumos și minunat", din care nu putea să mai priceapă diaconul altceva, decât "Aliluia".

Și după ce a săvârșit rugăciunea, a ieșit Hartularie afară și zise către diacon: "Frate, intră în biserică fără de nici o grijă, și ia aminte la preoții cei din ceata de-a stânga, de poți să cunoști pe cel cu care ai rămas neîmpăcat cu dânsul pentru neuitarea răutații". Și intrând diaconul îngrozit, a ieșit degraba către omul lui Dumnezeu, zicând, cum ca n-a putut sa vadă într-aceia pe preotul cel ce a murit învrăjbit. După aceea iarăsi îi zise acel pământesc înger: "Intră și ia aminte și în ceata din dreapta". Și mergând zise către dânsul diaconul ca a cunoscut aievea pe cel ce căuta stând acolo. Și-i zise fericitul acela: "De l-ai cunoscut bine, mergi și zi: Ieși, că Nichita Hartularie stă afară și te cheamă". Deci, mergând diaconul după cum l-a învățat, a făcut de a iesit preotul din ceata cea de-a dreapta afară către omul lui Dumnezeu, căruia îi zise cu blând și smerit glas: "Prezbitere, fă dragoste și pace cu fratele, că amândoi netocmiti în greșeală ați rămas cu grabnica mutare a ta". Atunci îngenunchind amândoi cu smerită sărutare dezlegară vrajba. După aceea, preotul a intrat în biserică și a mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat pe diacon, și căzând la pragul sfintei biserici, se închiseră ușile prin putere dumnezeiască, și mergând puțină cale, s-au oprit amândoi. Și așa zise omul lui Dumnezeu către diacon: "Frate, mântuiește-te și-ți iubește sufletul, și mergând către părintele care te-a trimis la mine spune-i că, curațenia rugăciunilor tale, și îndrăznirea cea către Dumnezeu, poate să învieze și mort spre împăcare, nedând noi nimic ajutor pentru aceasta". Și aceasta zicând s-a despărțit de la ochii diaconului. Iar diaconul închinându-se la pământ, unde stătuseră picioarele acelui om minunat, își făcu cale înspăimântat către bătrânul părinte, dând lauda și mulțumire lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie.

Sfântul noul mucenic Atanasie a mărturisit în Tesalonic, la anul 1774, și s-a săvârșit de mâinile necredinciosilor prin sugrumare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Serapion de la Mănăstirea Spaso-Eleazar, la Pskov.

Sfântul Serapion din Pskov s-a născut la Yuriev (acum Tartu), localitate ce se afla sub cotropire germană, care urmăreau să stârpească ortodoxia. Părinții lui erau enoriași ai bisericii ruse cu hramul Sf. Nicolae.

Sf. Serapion cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură și nu de puține ori a apărat ortodoxia. Când s-a încercat convertirea sa forțată la o credință păgână, sfântul s-a retras în pustia Tolvsk, nu departe de Pskov, acolo unde și-a început lucrarea duhovnicească și ascetul  Eufrosin (prăznuit la 15 mai).

Sub îndrumarea acestuia, Sf. Serapion a dobândit înțelepciunea vieții pustnicești dar asta nu l-a ferit de căderea în ispite. Fără binecuvântare Serapion a vrut să-l părăsească pe mentorul său și să se retragă în solitudine absolută. Dar Dumnezeu l-a adus pe novicele lipsit de experiență cu picioarele pe pământ: după ce s-a rănit serios la picior, i-a părut rău de ascultarea propriei voințe și nesupunere, întorcându-se la părintele său.
 
După ce a primit Marea Schimă, Serapion a trăit cu Sf. Eufrosin 55 de ani, păstrând cu strictețe votul tăcerii. Tot mai mulți frați au început să se adune în jurul Sf. Eufrosin, pentru care acesta a construit un schit închinat celor Trei Ierarhi, impunând și o rânduială monahală.

Sf. Serapion îndeplinea cu sârguință tot ce i se cerea, fiind un model de trăitor printre călugări. Pentru că a trăit respectând cu mare strictețe și votul sărăciei, un ucenic care a scris despre viața lui l-a asemănat cu un "cadavru viu". El a suportat insultele cu deosebită smerenie, învinovățindu-se numai pe sine, cerând iertare de la cel care-l umilea. Călugărul credea cu tărie în puterea rugăciunii comune, spunând că "rostirea celor 12 psalmi de unul singur în chilie nu poate egala un "Doamne miluiește" cântat în biserică.

Sf. Serapion s-a săvârșit în 8 septembrie 1480, de praznicul nașterii Preasfintei Theotokos (Nascatoarea de Dumnezeu). Deoarece ziua morții sfântului coincide cu una din cele 12 mari sărbători, comemorarea lui festiva se face în 7 septembrie. Există un tropar și un condac întocmite pentru Sf. Serapion.

Însuși Sf. Eufrosin a îngropat trupul neînsuflețit care era numai "piele și oase" din pricina asprelor nevoințe. Sf. Serapion nu a fost despărțit de părintele său spiritual nici după moarte, moaștele acestora fiind îngropate unele lîngă altele. În slujba compusă special pentru cei doi sfinți în 15 mai, Sf. Serapion este slăvit ca primul co-ascet, "prieten și însoțitor" al Sf. Eufrosin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.