Sinaxar 17 Septembrie
În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Mucenițe si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis și Agapis și a maicii lor, Sofia.
Aceste sfinte au trăit în Italia, pe vremea împărăției lui Adrian (117-138).
Deci aducând pe Pistis, care era de doisprezece ani, și mărturisind ea pe Hristos, au bătut-o cu toiege, și i-au tăiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, și după alte chinuri, i-au tăiat capul.
După aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, și la urmă, prin sabie și-a primit și ea moartea.
Tot așa a fost chinuită și Agapis, care avea nouă ani, și la urmă i-au tăiat capul.
Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urmă plângând pe mormântul lor, și-a dat sufletul către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Agatoclia.
Această sfântă a fost slujnică a unui oarecare Nicolae, care era creștin.
Femeia lui, care era pavlichiană, ocară a făcut Agatocliei timp de opt ani, bătând-o peste grumaji cu pietre, gonind-o desculță prin locuri colțuroase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier și arzându-i limba.
Dar, văzând că nu poate să o întoarcă spre voia sa, i-a turnat jeratec peste grumaz, silind-o astfel să părăsească viața aceasta.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Maxim, Teodot și Asclipiodota.
Acești sfinți au fost bătuți, li s-au tăiat degetele mâinilor și au fost băgați în temnița întunecată, pentru că mărturiseau pe Hristos. La urmă le-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia și a Mucenicului Geminian, fiul ei.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Teodota.
ÎmpaÎmpărățind Alexandru la Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu în Capadocia, și a fost clevetită către dânsul Teodota, care era din părțile Pontului, femeie foarte bogată. Fiind adusă înaintea lui, și neputând să o plece ca să lase credința în Hristos, au atârnat-o și i-au zgâriat pântecele multe ceasuri; iar ea lăuda pe Dumnezeu și răbda, părându-i-se că altcineva ar fi chinuit.
După aceea, pogorând-o, au băgat-o în temniță și după opt zile s-a deschis temnița singura, iar păzitorii s-au spăimântat și degrabă au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut. A doua zi au adus-o pe sfânta înaintea lui, și văzând-o cu totul sănătoasă, neavând măcar un semn cât de mic de răni pe trupul sau, a întrebat-o: "Cine ești tu?" Iar sfânta i-a zis: "Ți s-a întunecat mintea, că de-ai fi treaz m-ai cunoaște că eu sunt Teodota". Acestea auzind Simpliciu, a poruncit să fie încins tare un cuptor, în care au băgat pe sfântă.
A doua zi a trimis dregătorul pe doi popi idolești și cu alții dimpreună, ca să risipească cenușa trupului sfintei. Aceștia destupând gura cuptorului, au fost arși amândoi de para focului, iar ceilalți au văzut pe sfânta între doi tineri îmbrăcați în veșminte albe, șezând și cântând; și a ieșit sfânta din cuptor nevătămată, bucurându-se și cântând.
După aceea, plecând Simpliciu la Bizanț (Constantinopol), a poruncit să ia și pe sfânta legată să o ducă după dânsul. Și abătându-se el la Ancira, a cerut să fie adusa sfânta, către care a zis: "De nu te vei pleca mie să jertfești la zei, te voi ucide pe grătar încins". Iar ea zise lui: "De va intra și Doroteu, slujitorul zeilor, cu mine și va birui focul, voi jertfi și eu zeilor tăi". Și a zis Simpliciu către Doroteu: "Intră cu dânsa având pe zei ajutor". Dar intrând el cu sfânta, îndată s-a topit de foc, iar sfânta a ieșit nevătămată. De care lucru mirându-se dregătorul, a poruncit să fie legată iarăși sfânta, și dusă la Bitinia. Și când a sosit la Niceea, a poruncit ca să intre sfânta în capiștea idolilor să facă rugăciune.
Sfânta a primit aceasta cu bucurie; dar toți idolii au căzut și s-au zdrobit. Atunci cu mânie a poruncit dregătorul ca sfânta să fie întinsă în patru părți, și să fie despicată cu fierăstrăul. Și făcându-se așa, fierăstrăul s-a tocit, neputând să facă nimic, iar sfânta rămase liberă, mulțumind Mântuitorului Dumnezeu. Întunecându-se mintea lui Simpliciu, a poruncit să ucidă pe sfânta prin sabie; și așa i-au tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților o sută de mucenici, și a Sfinților Pilevs (Pileus) și Nil episcopii și a celor 46 de mucenici de la Palestina.
Când s-a ridicat prigoana împotriva creștinilor din partea închinătorilor la idoli, atunci au fost prinși și acești sfinți. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs și Nil, și doi boieri mari, ce se chemau Patermutie și Ilie, și alții împreună cu aceștia fiind la număr o sută; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs și sfântul Nil, asemenea și Patermutie și Ilie, și cei cincizeci din Palestina, toți aceștia prin foc au săvârșit mărturisirea, și au luat cununile de la Domnul.
Iar pe cei o sută ce se trăgeau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scoțându-le ochii și tăindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, după aceea i-au dat ca să lucreze la metale. Și în sfârșit, le-au tăiat capetele, luând și ei de la Dumnezeu cununile nevoinței.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Haralambie și Pandoleon, cu tovarășii lor. A căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Iraclid și Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.