Sinaxar 31 Decembrie

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Cuvioasei maicii noastre Melania Romana.

Cuvioasa maica noastră Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu. Era de neam cinstit şi strălucit, întâiul în senatul roman. Sfânta iubea din toată inima pe Domnul şi dorea să trăiască în feciorie. Dar părinţii ei au măritat-o, împotriva ei, şi a avut doi copii. Murindu-i părinţii şi copiii, a părăsit cetatea şi s-a mutat în afara zidurilor cetăţii. Acolo trăia în schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori şi pe cei surghiuniţi. Apoi a vândut averea ei cea mare. A luat pe ea 120.000 de galbeni şi i-a dat la mănăstiri şi la biserici. La început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sâmbăta şi duminica. Avea scriere foarte frumoasă şi împodobită. În urmă a plecat în Africa, unde a stat şapte ani. După ce a împărţit averea ei şi acolo, s-a dus în Alexandria. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim şi a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de fecioare şi le ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi-a luat rămas bun de la surorile ei şi a rostit aceste ultime cuvinte: "Aşa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!"; şi îndată şi-a dat Domnului duhul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zotic, hrănitorul de orfani.

Sfântul Zotic s-a născut la Roma cea veche. Era de neam cinstit şi strălucit. De mic şi-a însuşit toată ştiinţa vremii. Fiind om învăţat a fost dus din Roma în Constantinopol de marele între împăraţi Constantin şi cinstit cu dregătoria de magistru.

O dată cu el au venit în Constantinopol şi alţi oameni de frunte din Roma: magistrianul carelor, Paulin, nepotul lui, Olimvrie, Vir, Sever, Marian, Antim, Uvrichie, Isidor, Calistrat, Florentie, Euvul, Samson, Studie şi dumnezeiescul acesta Zotic. Numele acestor înalţi dregători le poartă până astăzi sfintele locaşuri zidite de ei.

Se spune că în vremea aceea a bântuit în Constantinopol lepra. Împăratul a dat poruncă să fie aruncaţi în adâncul mării toţi cei îmbolnăviţi de lepră. Zotic, acest cinstit bărbat, n-a vrut să vadă sau să audă de aşa ceva, ci, înflăcărat de dor dumnezeiesc, s-a dus la împărat şi i-a spus: "Să dea împăratul robului său aur mult ca să cumpere mărgăritare, pietre preţioase şi strălucitoare spre mărirea şi cinstea împărăţiei lui, pentru că robul lui este cunoscător în astfel de lucruri!".

Împăratul a poruncit îndată să i se dea aur. Iar bărbatul acela, iubitor de Dumnezeu, şi preaiscusit lucrător al lui Dumnezeu a luat aurul şi a plecat plin de veselie. Cu aurul izbăvea de la înec pe toţi aceia pe care prefectul oraşului îi dădea călăilor să-i omoare. Le dădea preţ bun pentru ei şi-i ducea pe leproşi, dincolo de Constantinopol, într-un munte numit pe vremea aceea Eleon. Acolo Zotic făcuse nişte colibe şi în ele adăpostea pe leproşi. Neguţătoria aceasta cu câştig dumnezeiesc n-a rămas tăinuită. Că leproşii erau mulţi, iar sfântul le ducea în fiecare zi hrană din belşug. Mulţi se temeau că aceasta putea aduce foamete mare în oraş.

După moartea marelui şi pururea pomenitului împărat Constantin a luat toată împărăţia Constantie, fiul lui. Acest împărat nu era ortodox, ci arian, şi a supus pe mulţi binecredincioşi la felurite chinuri. Îl ura pe Sfântul Zotic, pentru că era ortodox, dar se sfia să-i facă, fără pricină, vreun rău, pentru dragostea ce-i purtase tatăl său, Sfântul Constantin. Totuşi a găsit o bună pricină ca să-l piardă. L-a învinuit că aduce lepra în oraş. Între timp s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit de lepră şi fata împăratului. Chiar tatăl ei a dat-o prefectului să fie aruncată în mare. Dar Sfântul Zotic a dat, ca de obicei, călăilor bani, a răscumpărat copila şi a dus-o printre ceilalţi leproşi.

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, foametea aşteptată a venit în Constantinopol. Oraşul ducea lipsă de cele de trebuinţă pentru hrană. Împăratul a căutat să afle pricina lipsei şi a foametei. Clevetitorii şi duşmanii adevărului au găsit acum prilejul să hulească pe sfânt. Au spus împăratului că Zotic e pricina foametei, pentru că ducea mâncare cu nemiluita leproşilor care erau mulţi la număr.

Când împăratul a auzit asta şi-a stăpânit puţin mânia, şi pentru că se sfia de sfânt şi pentru că nu primise încă mărgăritarele şi pietrele preţioase. Înduplecat însă de oamenii rău voitori, a poruncit să-l prindă. Când sfântul a aflat că e vorba să-l prindă, s-a dus pe ascuns la palatul împărătesc şi s-a înfăţişat împăratului.

Împăratul în batjocura i-a spus: "A venit, magistre, corabia care trebuie să aducă mărgăritarele şi pietrele preţioase?". "Vino, împărate, daca vrei, cu robul tău", a răspuns sfântul, "să o vezi!".

Împăratul n-a zăbovit deloc şi a plecat. Fericitul Zotic însă s-a dus mai înainte în Muntele Eleon, a poruncit să iasă din colibe fraţii cei întru Hristos împreună cu fiica împăratului, cu făclii în mâini, întru întâmpinarea împăratului.

Când împăratul a ajuns acolo şi a văzut pe leproşi s-a mirat de mulţimea lor, şi a zis: "Cine sunt aceştia?". "Aceştia, stăpâne", a răspuns sfântul, arătându-i cu degetul, "sunt pietrele preţioase şi mărgăritarele cele sclipitoare, pe care le-am cumpărat în neguţătoria mea!".

Împăratul a socotit aceasta ca o bătaie de joc. S-a aprins de mânie şi a poruncit să-l lege pe Sfântul Zotic de catâri sălbatici şi să-i gonească fără milă, ca să-i curme cu silnicie viaţa, rupându-i mădularele bucăţică cu bucăţică pe pietrele de acolo. Porunca s-a îndeplinit îndată. Împăratul era de faţă şi se uita. Catârii, împunşi cu ţepuşe de călăi, au târât în fugă năpraznică pe sfânt din vârful dealului până în vale. Mădularele lui s-au împrăştiat ici şi colo, iar ochii i-au ieşit din cap. În locul în care s-au petrecut acestea a ieşit îndată un izvor cu apă curată şi bună de băut, care tămăduieşte toată boala şi toată neputinţa, spre lauda, slava şi cinstea iubitorului de oameni Dumnezeu şi a slujitorului Său. Fericitul şi-a dat sufletul pe când era târât de catâri. Atunci îndată catârii au rămas nemişcaţi, deşi erau biciuiţi amarnic de călăi. Şi catârii, cu voce omenească, în auzul tuturor, au făcut de ocară cruzimea şi nebunia împăratului, numindu-l orb şi nesimţit. Despre cuvios au spus să fie îngropat chiar în locul acela.

Când împăratul a văzut şi a auzit aceasta s-a umplut de uimire. Se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, cu suspine şi cu inima zdrobită, să aibă milă de el. Striga, că din neştiinţă a făcut cele ce a făcut. Şi îndată a poruncit să se îngroape trupul mucenicului cu multă grijă şi cu deosebită cinste. A mai poruncit împăratul ca în mare grabă să se ridice pentru leproşi, cu bani împărăteşti, o clădire mare cu foarte multe curţi şi acareturi, căreia i-a închinat veniturile multor moşii.

Iar Sfântul Zotic, de atunci şi până azi, prin harul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, nu conteneşte să facă nenumărate minuni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghelaşie, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor zece fecioare cele din Nicomidia, cărora străpungându-li-se ochii şi strujindu-li-se coastele, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Olimpiodora, care în foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Gaiu, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Nemia, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vusiride, care fiind împuns de femei cu suveici, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gaudentie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.